Artă şi neresemnare

Nu de puţine ori am susţinut că arta are un efect terapeutic asupra fiinţelor hipersociale ce suntem, inevitabil. Nu anunţ inventarea roţii sau a apei calde, desigur, şi nici că privitul unei lucrări de artă te scapă de maladii şi viruşi, este vorba de acea stare de confort pe care ţi-o oferă contemplarea unei creaţii artistice, mai ales în momente în care ai crede că numai de asta nu ai chef. O lucrare de artă nu-ţi cere timp, lucrează pornind de la o simplă privire. Poate revii, poate devii un pasionat, poate că tocmai descoperi o lume minunată sau apelezi deja la spaţii spirituale care nu te-au decepţionat şi nu te vor decepţiona niciodată. Sunt toate acolo, în artă, în arta plastică, rod al unui har ce marchează viaţa creatorului. Atenţie, mai tare ca medicamentele înghiţite în tratament, arta lucrează mult după ce ţi-ai luat ochii de pe ea, rămâne în privire, se duce la cap, ajunge în suflet. Nu are alte efecte secundare decât, probabil, o binevenită dependenţă şi dezvoltarea capacităţii de a o degusta oriunde ar fi ea, pe pereţii unei şedinţe infernale sau pe propria masă de lucru, printre hârtii şi biscuiţi, în galeriile specializate sau pe holurile unui hotel în care te poartă paşii, pe pereţii oraşului sau pe biletele de tot felul care îţi sunt cerute şi date când plăteşti tot felul de taxe. La fel, dacă vrei să o iei acasă să o priveşti, mobilizezi nişte bani şi o poţi face, cu toate cele mai bune rezultate pentru binele tău psihic. Altfel, cum spune şi pictorul american Frank Stella, "if you get into art to make money, you're deluded". La fel de adevărat ca faptul că "the day we give in is the day we die". Restul e tăcere.

De un sfert de secol se ţin licitaţii de obiecte de artă sau de colecţie, ştiute de lume şi de istorie. Au văzut aceste licitaţii războaie multe rău, poate prea multe, istorie densă ca o smoală, milioane de oameni esenţiali, artişti şi curente ce s-au dus ca un fum în univers sau cu o simplă lovitură de ciocănel de licitaţie, spre alte lumi. Bani de tot felul s-au dus pe spezele artei, întâlniri numeroase s-au petrecut în sălile de licitaţii. Prin anii '90, duceam străinii ce mă vizitau în Bucureşti la licitaţiile singurei case existente atunci. Duminica, la Operetă. La un moment dat, un incendiu a răvăşit spaţiul. Era Mona Musca la Cultură, mi-o amintesc într-un palton alb, imaculat, printre ruine fumegânde. Nu au renunţat, nu s-au resemnat, nu le-a fost uşor, chit că nimeni nu este perfect. Din fericire, nu au ars picturi, cum s-a întâmplat la Revoluţie, în 1989, când a ars Muzeul de Artă din Palatul Regal. Şi multe au ars atunci, a ars o epocă de aur şi toţi dracii unui trecut care s-a pus pe copilăria şi chiar tinereţea noastră. Asta deşi Haloweenul nu este nici în decembrie şi nici pe 30 octombrie!

Licitaţia de toamnă s-a ţinut la Artmark cu o zi înainte de tragedia de la Colectiv şi cu două de Haloween. Cu 35 de mii de euro s-a vândut o mică pictură în ulei pe lemn, de Aman, reprezentând o doamnă în costum verde de bal. Este capul de drum al unei acuarele cu acelaşi subiect şi imagine, care se află nu departe, la Muzeul Naţional de Artă, cel ars în 1989, la Revoluţie.

Preţul cel mare al Licitaţiei de toamnă de la Artmark a fost de 55 de mii de euro, obţinut pentru o lucrare de Ţuculescu. Despre ea se ştie că a fost în colecţia Alice Ţuculescu, care i-a dăruit-o vestitului medic psihiatru Vasile Predescu, cu 3 ani înainte de Revoluţie, la împlinirea vârstei de 60 de ani. Cel care primea toate cadourile înainte de '89 împlinea atunci 68 de ani, dar mă îndoiesc că se alegea cu vreun Ţuculescu.

Un nud de exact două ori mai lung decât lat, semnat Tonitza în dreapta sus, a fost vândut cu 22 de mii de euro.

Un ştraif Sabin Bălaşa a plecat integral, întâi un nud în peisaj, cu doar 4,250 de mii de euro, apoi două nuduri în peisaj metafizic, cu 17 mii de euro, peste dublul estimării maxime, şi un grup de 5 fete, îmbrăcate primăvăratic, cu 18 mii de euro, dublul şi jumătate peste cât se spera, la maxim. Un nud, de această dată de Iser, dar guaşă pe hârtie mare, s-a dat cu 13 mii de euro.

Portretul de-a dreptul lowendalian al unui ţăran pictat de Octav Băncilă s-a dat cu 16 mii de euro, deşi se sperau cel mult 4,5 mii. Şi o imagine ce străluceşte delicat în întuneric, un chip cu ochi albaştri, tot de Băncilă, a fost adjudecat cu 5 mii de euro, maximul de speranţe fiind de 2,5 mii. Un cuplu de dansatori de Piliuţă, ce se decupează pe fondul lunii rotunde, a reuşit 12 mii de euro, dublul estimării maxime. Un ulei pe pânză de Theodorescu-Sion, unde detaliul se amăgeşte cu tentaţia abstractului, în planuri descompuse, a primit 11 mii de euro. O scenă luminoasă de vară la umbră odihnită, cu jandarm în poză, la masă, numită, cine ştie de ce, "Vară la Plevna", de Camil Ressu, s-a dat cu 9 mii de euro.

Schimbul de titlu de la "Cap de cerb", ca în 1990, în uşor cacofonicul "Natură statică cu trofeu" abate un pic atenţia de la imaginea cam dură pentru zilele noastre a unui cap de cerb lipsit totuşi de partea care îl identifică drept trofeu de vânătoare bun de pus pe perete. S-a dat cu 8 mii de euro.

Să ne retragem fără resemnare cu imaginea celor patru mere puse în cruce într-o batistă de pelerin al vieţuirii de zi cu zi, totul la înălţimea prapurilor lui Horia Bernea. Nu se aşteptau mai mult de 2,5 mii de euro pentru această creaţie, dar s-au dat cu 6 mii. Pânza, din 1979, apare în catalogul colecţiei Marinei Dimitropoulos deci, logic, a făcut parte din numita colecţie.

Alte lucrări realizate de primii 100 de artişti plastici ai României din clasamentul preţurilor obţinute în licitaţii de-a lungul timpului pentru creaţii plastice s-au dat cu preţuri mici sau deloc.

Altfel spus, e loc pe pământ pentru iubirea de artă, dar şi mai mult loc este pentru ea în noi, e infinit acolo, nu vă resemnaţi.