Articolul 369

Un june fără cine ştie ce educaţiune, dar cu înalte aspiraţii de vedetă este propulsat pe scena unei manifestări publice cu pretenţii artistice. Cu un microfon în mînă, la bustul gol şi mult sex-appeal deversează prin difuzoarele bubuitoare o maree de vulgaritate. Se cheamă artă, muzică....trap! Publicul dedicat, cunoscător, tineri imberbi în majoritate, debordează de entuziasm şi se manifestă ca atare. Scena este departe de a constitui vreo excepţie, e repetată de mii de ori prin cluburi şi pe alte scene ale unor evenimente locale, de anvergură mai mică. În România, desigur. Datorită vizibilităţii mediatice a "marelui eveniment cultural de la Cluj", "producţia artistică" cu pricina a căzut sub lupa atenţiei publice şi, în cele din urmă, a autorităţilor responsabile cu "ordinea publică", în cazul dat, Jandarmeria. Mă rog, puteau să se sesizeze şi cei de la apărarea contra incendiilor că tot atîta logică avea! În fapt, impulsul (ca să nu zic comanda!) a venit din cercurile celor care ar vrea să mai taie din elanul şi din veniturile acestor aşa zise mega-festivaluri, în fapt nişte malluri ad hoc destinate distribuirii sub-producţiilor artisticoide de mîna a şaptea şi mai ales a unor mijloace de intoxicare, influenţarea psihologică, dereglare a controlului comportamental şi emoţional. Mijloace de predilecţie, de mîna a doua şi a treia, substanţe şi efecte media psihotrope. Cele de mîna întîi sunt doar pentru "aleşi", iar aleşii nu prea se înghesuie cu "prostimea" la asemenea adunări cîmpeneşti. Cu excepţia absolut remarcabilă, desigur, a doamnei Gorghiu, ministru în funcţie în Guvernul României. La Justiţie!!!

Bun...şi care-i problema? Dacă iei în considerare reacţia autorităţilor, atunci problema ar fi la Gheboasă: "proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora". Din ce cod a fost scoasă această inepţie juricoidă, de sorginte totalitaro-stalinistă, nu ştiu să vă spun, dar realitatea de pe teren a fost 100% alta: injuriile, expresiile vulgare şi tot ceea ce a mai deversat artisto-trapistul de pe scena pe care s-a cocoţat sunt reale, adevărat, doar că ele nu au tulburat cîtuşi de puţin liniştea sau ordinea publică, ci au furnizat un soi de încîntare spectatorilor săi.

Cei care au asistat la "performanţa scenică" cu pricina, nu numai că nu s-au simţit lezaţi în onoare sau demnitatea lor, dimpotrivă, au fost vizibil încîntaţi, şi-au manifestat "comuniunea spirituală" cu artistul şi cu producţiile sale! Alţii zic că problema este la autorităţi! Că limitează abuziv libertatea de exprimare artistică, că introduc cenzura şi arbitrariul acolo unde ar trebui să domnească nestingherite libertatea de expresie a artistului şi libertatea de alegere a auditoriului. Dacă Gheboasă este artist sau nu, rămîne de discutat, în schimb ştim fără nici o îndoială că are un auditoriu pentru producţiile sale. Prin urmare, de ce să împiedicăm pe cineva şi în numele căror reguli, să "vîndă" ceea ce "cumpărătorul" îşi doreşte cu atîta ardoare? Iar, dacă există un auditoriu dornic de vulgarităţi public exprimate, de ce să îl împiedice o autoritate publică, a statului, să se scalde de zoaie de sus şi pînă jos? Zoaie "artistice", desigur. Aşa vrea omul, aşa îi place, cine ce are cu el!? O face pe banii lui şi de plăcere! Cui nu-i place să nu se uite, să nu asculte, să nu ia în seamă!

În sfîrşit şi cel mai interesant, Gheboasă amendatul zice că autorităţile se fac vinovate de ceva mult mai grav decît cenzura şi anume de "ura de rasă"! La adresa lui. Expresia aceasta merită un strop mai mult de atenţie, pentru că spune ceva important, esenţial chiar, despre subcultura socială şi juridică în care ne bălăcim. Gheboasă spune, fără farafastîcuri, că este ţigan, nu rom, nu romani şi alte expresii etno-culturalo-lingvistice de sorginte academică. O spune tare, cu aplomb, să se audă pînă la Consiliul Europei, pînă la Uniunea Europeană şi mai departe: este ţigan şi de aceea este pedepsit de autorităţi. În calitate de artist, el nu face decît să îşi exprime identitatea culturală şi valenţele ei. O face pentru afirmarea grupului căruia îi aparţine şi, desigur, pentru oricine rezonează. Expresia aceasta, "ură de rasă", nu a fost inventată de Gheboasă, desigur. Ea face parte dintr-un arsenal minimal "de apărare" a unei minorităţi sociale în faţa diferitelor tipuri de comportamente abuzive la adresa membrilor săi, sau de eschivă/paradă, atunci cînd opresiunea instituţională a avut, totuşi, un temei legal. Este istoria complexă a unor comunităţi sau persoane cu tangenţă la zona marginalităţii sociale. Nu din vreo vină a comunităţii respective, ci, mai ales, datorită unui lung parcurs istoric plin de discriminări şi piedici puse în calea integrării şi a evoluţiei în zona normalităţii, respectiv a accesului la resursele economice şi educaţionale necesare unui astfel de parcurs. Expresia "ură de rasă" a existat în Codul Penal al României, pînă mai de curînd, vezi art. 317. Faptul că un text juridic de o asemenea importanţă cum este Codul Penal al unei Românii scoasă după 1989, de bine de rău, la luminile Democraţiei şi ale Drepturilor universale ale Omului, a utilizat în continuare un concept rasial prin excelenţă este pur şi simplu năucitor. Scos definitiv din panoplia ştiinţifică încă de la începuturile secolului al XX-lea şi descalificat politic prin atrocităţile comise în numele ei de regimurile totalitare de mai toate culorile ale secolelor al XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea (fasciste, rasiste, segregaţioniste, comuniste etc.), conceptul de rasă a supravieţuit bine merci în legile din România, pînă în anii 2000. Gheboasă şi minoritatea căreia îi aparţine nu au inventat expresia "ură de rasă", ci au preluat-o din cultura jurică oficială a României!!! Mă rog, abia textul Codului Penal revizuit din 2023 ne scoate din marasmul înapoierii conceptuale. Dar şi aici avem o problemă, căci textul, deşi înlătură sintagma "ură de rasă", se referă doar la fapta incitării la discriminare împotriva unui grup social. Va să zică, incitarea este penalizată. Dar discriminarea propriu zisă, cea înfăptuită sau în stadiu de tentativă? Mucles! Aici este problema cu adevărat spinoasă.

Suntem o societate răvăşită, în toate felurile şi chipurile, pe toate direcţiile cardinale, nu doar de fapte, ci de politici de discrimnare faţă de diferite grupuri sociale. O discriminare care este exercitată nu doar de nişte cetăţeni răzleţi şi aberanţi, ci de instituţii de tot felul, nu în ultimul rînd de cele care poartă autoritatea de stat. Este suficient să reamintim trecutul foarte recent, cel în care o secţiune importantă a membrilor societăţii, "nevaccinaţii", a fost supusă unor masive presiuni, administrative, economice şi psihologice, unor restricţii arbitrare fără precedent, în numele unui pericol public niciodată lămurit ştiinţific, juridic şi administrativ. Nu mai vorbesc despre deficienţele şi erorile unora dintre atitudinile clinice şi terapeutice promovate oficial, despre scoaterea pe trotuar a bolnavilor în toiul nopţii, despre amînarea sine die a accesului la tratament şi îngrijire spitalicească pentru diferite categorii de bolnavi cronici, despre supunerea celor declaraţi purtători ai "virusului ucigaş" la tratamente care le-au produs grave prejudicii de sănătate sau chiar le-au provocat moartea etc. Este doar un exemplu şi l-am invocat doar pentru că este atît de recent. Dicriminările active, persistente şi cu consecinţe dramatice pentru diferite grupuri de cetăţeni ai României devastează cîmpuri întregi de manifestare socială, de la educaţie la accesul la asistenţă şi îngrijire medicală, de la accesul şi tratamentul în justiţie pînă la accesul la diferite oportunităţi sociale, de la accesul la resurse economice şi terminînd cu accesul la cultură. Asta, doar ca să dau cîteva exemple din jungla luxuriantă a discriminărilor sociale, ca fapte zilnice, cu consecinţe sociale grave şi deosebit de grave. Le penalizează legea? Nu, sau dacă da, pe ici pe colo, atunci pînă să ajungă în justiţie....consecinţele consecinţelor s-au epuizat de mult şi nu le mai repară nimeni, niciodată. Din acest punct de vedere, art. 369 din varianta la zi a Codului Penal, cel care a reformulat fostul art. 317 este o dovadă peremptorie de miopie juridică sau, dacă nu, de uriaşă ipocrizie. O ipocrizie vinovată cel puţin de conivenţă cu cei care, pentru interesele lor personale şi de grup, nu au nici o reţinere să promoveze soluţiile toxice ale discriminării faţă de grupuri şi/sau categorii de cetăţeni, folosindu-se de puterea de care dispun instituţional, inclusiv puterea şi autoritatea statală. Poate nu este chiar inutil să mai spunem doar că tiparul acestor soluţii nu a fost inventat în România, ci a fost importat pentru uzul celor care deţin şi manipulează puterea în favoarea celor care o deţin şi în detrimentul celor siliţi să se supună.