ASF a aprobat modificări ale codului BVB pentru creşterea vizibilităţii şi lichidităţii acţiunilor listate

E.D.
Piaţa de Capital / 3 noiembrie 2014

Instrumentele financiare ale emitenţilor nu vor mai fi suspendate de la tranzacţionare în zilele de derulare a AGA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de modificări propuse de Bursa de Valori Bucureşti la Codul BVB, care vizează creşterea vizibilităţii şi a valorii tranzacţionate pentru acţiunile admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată, arată un comunicat remis redacţiei.

Modificările la Cod includ, printre altele, eliminarea recomandării transmiterii rapoartelor curente de către emitenţi în afara şedinţei de tranzacţionare. Când această modificare va intra în vigoare, emitenţii vor transmite comunicatele/rapoartele curente de îndată ce sunt disponibile, inclusiv în timpul şedinţei de tranzacţionare, dar nu mai târziu de 24 de ore de la producerea respectivului eveniment.

Totodată, dacă un emitent urmează să transmită în timpul şedinţei de tranzacţionare un comunicat/raport curent care conţine informaţii ce ar putea influenţa semnificativ preţul/randamentul sau decizia de a investi, acesta trebuie să notifice în prealabil BVB cu cel puţin 5 minute înainte de transmiterea comunicatului/raportului curent.

"Toamna anului 2014 aduce un alt val de schimbări care vor deveni următoarele etape în dezvoltarea şi modernizarea pieţei de capital din România. Tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată le este permis - şi sunt încurajate - să transmită rapoarte curente imediat ce acestea sunt întocmite. Este în interesul emitenţilor să furnizeze informaţii pieţei, în mod continuu, şi să nu aştepte până la închiderea şedinţei de tranzacţionare sau să le transmită doar înainte ca aceasta să înceapă. Raportarea în mod continuu creează lichiditate şi minimizează riscul pe care îl implică posesia de informaţii ce pot influenţa preţul. De asemenea, solicită atenţia investitorilor, făcându-i participanţi la piaţă deplin conştienţi", a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

O altă îmbunătăţire a Codului BVB - Operator de Piaţă stipulează că instrumentele financiare ale emitenţilor nu vor mai fi suspendate de la tranzacţionare în zilele de derulare a AGA, prin acest amendament, BVB aliniindu-se la standardele internaţionale în această materie.

Noutăţile prezentate mai sus vor intră în vigoare începând cu dată de 10 noiembrie 2014.

Alte modificări aduse Codului BVB vizează restructurarea pieţei reglementate la vedere prin înlocuirea categoriilor 1, 2 şi 3 pentru acţiuni cu două noi categorii - Premium şi Standard.

Alături de criteriile generale pe care acţiunile trebuie să le îndeplinească pentru admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată, pentru admiterea în Categoria Premium, valoarea de piaţă a free-float-ului trebuie să fie de cel puţin 40 milioane euro.

"Prin transformarea segmentării pieţei continuăm şirul progreselor început în primele luni ale acestui an prin relaxarea criteriilor şi condiţiilor de admitere pentru emitenţii nou listaţi. Investitori vor avea acum o nouă segmentare a pieţei, care este mult mai lizibilă şi mai uşor de înţeles. Această va fi a două metodă prin care pot fi înţelese rapid activele disponibile pe piaţă, după setul de indici, care rămân principalul instrument şi alfabet al pieţei şi a performanţei sale", a afirmat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

Pot fi incluse în Categoria Premium acţiunile emitenţilor, inclusiv ale societăţilor de investiţii financiare, cu acordul/la solicitarea emitentului, care îndeplinesc cel puţin una din următoarele condiţii: a) emitentul se numără printre cele mai lichide companii; b) media capitalizării free-float-ului emitentului pe ultimele 3 luni este mai mare decât o anumită valoare stabilită de BVB; c) alţi emitenţi care nu se încadrează în criteriile prevăzute la literele a) sau b) dar au un coeficient de lichiditate mai mare decât un prag stabilit de BVB, cu condiţia că emitentul să aibă încheiat un contract cu un market maker pentru susţinerea lichidităţii pieţei acţiunilor.

Pragurile corespunzătoare pentru criteriile menţionate vor fi stabilite de BVB.

BVB poate aproba admiterea sau promovarea în Categoria Premium acţiuni chiar dacă nu sunt îndeplinite toate cerinţele aferente. O astfel de excepţie poate fi acordată în situaţia în care BVB apreciază că nu sunt compromise obiectivele avute în vedere prin crearea categoriei Premium.

Clasificarea pe categoriile 1, 2 şi 3 va fi eliminată şi în cazul drepturilor şi obligaţiunilor corporative. Aceste instrumente financiare vor fi încadrate doar ca drepturi şi obligaţiuni, fără vreo diferenţiere pe categorii.

Noua structură va intra în vigoare după emiterea de către BVB a deciziei cu privire la valorile parametrilor aferenţi criteriilor de promovare în Categoria Premium acţiuni, la o dată care va fi stabilită de directorul general.

La acea dată, acţiunile admise anterior în Categoria 1 şi care vor îndeplini condiţiile de promovare în Categoria Premium vor fi considerate admise de drept în Categoria Premium, fără alte formalităţi.

Acţiunile admise anterior în Categoria 1 şi care nu îndeplinesc condiţiile de menţinere în Categoria Premium, precum şi instrumentele financiare admise anterior în Categoria 2 şi 3 vor fi considerate admise în Categoria Standard.

În Codul BVB au fost introduse şi o serie de prevederi în legătură cu noul Cod de Guvernanţă Corporativă al Bursei de Valori Bucureşti, pe care toţi emitenţii listaţi vor fi încurajaţi să-l respecte.

Astfel, de fiecare dată când emitentul se va afla în situaţia de a nu respecta una sau mai multe prevederi ale Codului de Guvernanţă Corporativă, acesta trebuie să transmită BVB un raport curent prin care să comunice informaţii detaliate cu privire la această situaţie.

În cazul emitenţilor care se conformează cu prevederile Codului de Guvernanţă Corporativă, BVB poate adopta măsuri de recompensare a acestora, precum: reducerea tarifelor de menţinere, includerea într-un indice dedicat, acordarea de premii, promovarea emitenţilor în cadrul unor evenimente sau publicaţii etc.

BVB va realiza analize cu privire la respectarea de către emitenţi a prevederilor Codului de Guvernanţă Corporativă, iar rezultatele acestor analize pot fi făcute publice.

Emitentul va include în Raportul Anual o declaraţie privind conformarea cu prevederile Codului de Guvernanţă Corporativă al BVB.

"Pentru scopul comun al emitenţilor şi al investitorilor, vom schimba semnificativ sistemul de implementare a guvernanţei corporative. Noul sistem tratează orice abatere de la regulile stabilite, rezultate din Codul de Guvernanţă Corporativă, ca subiect ce trebuie anunţat printr-un raport curent. Investitorii trebuie să beneficieze de informaţii precise şi la zi despre stadiul guvernanţei corporative în companiile listate. Pentru companii, aceasta este o altă posibilitate de a-şi dezvolta profilul, de a atrage noi investitori, mai multă încredere, care sunt utile afacerii - dacă se conformează, fără excepţii, Codului de Guvernanţă Corporativă. Noul cod de guvernanţă corporativă va fi publicat curând de BVB, pentru consultări importante", a declarat Ludwik Sobolewski.

Modificările Codului BVB privind obligaţiile de guvernanţă corporativă pe care trebuie să le respecte emitenţii vor intra în vigoare la o dată care va fi stabilită de directorul general, ulterior aprobării noului Cod de Guvernanţă Corporativă.

"Vreau să mulţumesc preşedintelui ASF şi echipei de specialişti din cadrul ASF, pentru contribuţia fructuoasă pe care şi-au adus-o la forma finală a acestor modificări importante, decise de Consiliul de Administraţie al BVB şi care duc piaţa de capital din România într-o nouă faza de dezvoltare", a afirmat directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb