"Alpha Finance" este a treia casă de brokeraj la care Autoritatea de Supraveghere Financiară a acordat sancţiuni, în cazul păgubirii şefului IFC România, Ana Maria Mihăescu, cu acţiuni de 200.000 de euro.
ASF a publicat, săptămâna trecută, decizia prin care menţine amenda de 10.000 de lei dată agentului "Alpha- Finance" Gina Badea şi respinge contestaţia acesteia.
ASF nu precizează, în decizie, că ar fi vorba despre o sancţiune în cazul Ana Maria Mihăescu, însă, într-un răspuns transmis ziarului BURSA, în septembrie, de către reprezentanţii Autorităţii, această amendă se afla pe lista măsurilor adoptate în speţa Ana Maria Mihăescu, urmare investigaţiilor derulate în perioada aprilie - iulie 2013.
Potrivit ASF, "Gina Badea în calitate de agent pentru servicii de investiţii financiare al SSIF Alpha Finance România a modificat datele de identificare ale unui client al societăţii, în cadrul evidenţelor interne ale societăţii, fără a avea o solicitare semnată olograf din partea clientului".
Totodată, agentul a dezvăluit către terţi informaţii confidenţiale în legătură cu deţinerile unui client al societăţii, informaţii pe care terţii nu erau îndreptăţiţi să le cunoască, potrivit ASF.
Astfel, doamna Badea a încălcat mai multe prevederi legale şi ale regulamentelor interne.
În decizia ASF se mai arată: "Având în vedere: -comportamentul investiţional al unui client al societăţii, în relaţia cu intermediarul SSIF Alpha Finance România, respectiv faptul că în perioada martie 2009 - februarie 2013, clientul nu a realizat nicio operaţiune de piaţă; - faptul că deţinerile de acţiuni ale clientului în cauză reprezentau o valoare de piaţă mare raportat la statutul de client de retail, solicitându-se transferul acestora înapoi la Depozitarul Central, fără să se fi realizat vreo operaţiune în ultimii 4 ani; - faptul că nu clientul a fost cel care a instructat pe reprezentantul SSIF Alpha Finance România S.A. să realizeze transferul acţiunilor ci un terţ; - faptul că s-a dat curs solicitărilor de a transfera la Depozitarul Central, acţiuni ale unui client al societăţii, fără a asigura identificarea corespunzătoare a clientului, se constată faptul că Badea Gina a deţinut elemente suficiente, care impuneau obligaţia, pe care nu a respectat-o, de a înceta orice operaţiune realizată în contul respectivului client".
În luna septembrie, ziarul "BURSA" a relatat, cu prioritate, că şeful misiunii IFC în România, Ana Maria Mihăescu, a fost victima unui furt de acţiuni în valoare de peste 200.000 de euro.
Ana Maria Mihăescu a fost păgubită de către opt persoane, care au folosit un act de identitate fals ca să tranzacţioneze acţiuni la companii listate, pe care domnia sa le deţinea, şi să îi ridice din cont banii rezultaţi.
În caz, ASF a mai dat amenzi la Carpatica Invest, unde un broker a eliberat un extras de cont şi o listă de coduri confidenţiale unei persoane cu care societatea nu avea un contract de intermediere, şi la la Actinvest, SSIF-ul prin care s-au făcut tranzacţiile, în baza actului de identitate fals şi a extrasului de cont.
1. cnvm !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 18.11.2013, 08:12)
Sunt societati listate care au publicat pe site-uri buletine de subscriere cu datele actionarilor !
De ce nu le sanctioneaza cnvm conducerile acelor societati ?
Asteapta sa le fie furate si acelor actionari portofoliile ?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2013, 11:08)
Sanctiyne ar fi sa-i interzica a mai functiona pe piata de capital. Altfel, cu amenda de 2000 eur la tzapa de 200000 , nu fac decit sa incurajeze practica asta.