Nu există temei legal, în prezent, pentru executarea silită a ASF în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii ale CNVM, ASF nepreluând de la fosta CNVM nicio obligaţie aferentă calităţii de parte responsabilă civilmente în cauza FNI, a transmis, ieri, Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Potrivit instituţiei, din consultarea portalului instanţelor de judecată a fost identificat, pe rolul Judecătoriei Sector 5, un dosar având ca obiect "încuviinţare executare silită" în care figurează ca părţi Asociaţia Naţională Pentru Protecţia Investitorilor (creditor) şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (Fosta Comisie Naţională A Valorilor Mobiliare) - debitor, şi în care, în data de 14.09.2017, instanţa a admis cererea formulată.
ASF a precizat că nu cunoaşte în prezent care este titlul executoriu supus procedurii menţionate sau care sunt documentele care se regăsesc la acest dosar, având în vedere că încuviinţarea executării silite reprezintă o procedură necontencioasă, desfăşurată fără citarea părţilor.
Ziarul BURSA a scris, încă din 2015, că investitorii FNI au obţinut executarea silită a ASF, deşi legea de înfiinţare a instituţiei a mutat obligaţia de plată la AAAS (fostul AVAS).
De altfel, ASF precizează că, la data de 26.04.2013, a intrat în vigoare Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea OUG nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, lege în baza căreia Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a preluat de la fosta CNVM toate drepturile şi obligaţiile rezultate din actele juridice prin care aceasta a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la FNI, precum şi toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale CNVM şi calitatea procesuală pe care aceasta o avea în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti (art. II din lege).
"În măsura în care va fi supusă unor proceduri de executare silită abuzivă, cu încălcarea acestor prevederi legale fără echivoc, ASF intenţionează să efectueze toate demersurile procedurale necesare pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime", a mai transmis ASF.
Investitorii la FNI trebuiau despăgubiţi de fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare, conform unei sentinţe penale din 2007.
Preşedintele ANPI Mihai Nicolaevici ne-a declarat, în iunie 2015: "Noi avem o sentinţă în care scrie că partea civilmente responsabilă este CNVM, actualmente ASF.
În România, ca să nu plătească statul, se face orice, inclusiv se poate încălca o sentinţă judecătorească, prin trecerea la AAAS a plăţii.
Noi avem o cerere de executare silită a ASF, care a fost încuviinţată. Însă problema este că instanţa a lăsat despăgubirea într-o formă generică, nu a calculat despăgubirile. Aşa ceva este incredibil! Nu mai există dosar cu prejudiciu în care valoarea acestuia nu este calculată.
Astfel, procedura de stabilire a despăgubirilor este anevoioasă. Noi nu avem fonduri să angajăm experţi să calculeze prejudiciile".
În sentinţa penală, se regăsesc peste 130.000 de persoane care trebuie despăgubite.
Înainte de a i se transfera şi obligaţiile de la CNVM, AAAS mai avea de plătit 29,5 milioane de lei pentru cei 6.114 de păgubiţi FNI, după ce plătise 400 de milioane de lei, către 18.200 de persoane.
De-a lungul timpului, investitorii la FNI au încercat toate metodele să îşi recupereze banii. Aceştia au încercat să execute Bursa de Valori Bucureşti, brokerii, dar şi Fondul Proprietatea, dorind să poprească taxele datorate către CNVM.
În februarie 2015, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii, însă acest lucru nu i-a încălzit cu nimic pe cei păgubiţi. În acest dosar, Sorin Ovidiu Vîntu a fost acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.
1. Schimbare de nume
(mesaj trimis de pyxy în data de 21.09.2017, 02:20)
Adica daca imi schimb numele nu mai am nicio obligatie de plata? Daca statul isi bate joc si nu respecta o decizie definitiva, eu de ce sa nu insel statul?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2017, 05:48)
Poate ar fi nimerita o analiza a BURSA privind ce si mai ales DIN CE s-a stabilit ca fostul AVAS sa plateasca despagubirile. Am avea cu totii o imagine a posibilitatii sau imposibilitatii ca fostul AVAS sa achite candva respectivele sume.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2017, 08:19)
Plateste statul in baza garantarii de catre CEC( pe vremea lui Petrovici) a FNI-ului lui Vantu...Adica platim noi toti!
3. Sanctiuni ASFpers fizice - prescriere ??
(mesaj trimis de Adrian în data de 21.09.2017, 07:19)
E interesant de vazut in cat timp se prescriu sanctiunile date de ASF persoanelor fizice (care au lucrat in cadrul institutiilor financiare).
In legislatia ASF, nu scrie clar.
Daca stie cineva un articol de lege.
E imposibil sa nu existe termen de prescriere.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2017, 08:22)
Tu cam care crezi ca ar fi termenul potrivit pentru prescrierea faptelor persoanelort fizice sanctionate de ASF - cam vreo 3 ani ar fi bine? Adica aduci prejudicii societatii in care lucrezi sau investitorilor si dupa 3 ani ASF sa stearga cu buretele faptele, nu-i asa?
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Adrian în data de 21.09.2017, 08:51)
Eu am spus ca NU SCRIE un termen de prescriere. Dumneata ai venit cu 3 ani. Ideea e ca trebuie sa existe o o perioada. Altfel, cei care au fost sanctionati de ASF nu vor mai putea niciodata (a se citi in aceasta viata) ocupa in Romania o functie de conducere la o banca, indiferent ca este ea comerciala sau cea centrala ori la o alta institutie financiara. In functie de gravitatea faptei, trebuie stabilita si perioada radierii respectivei sanctiuni. E o chestie a logicii bunului simt. Si cand spui "prejudicii societatii...investitorilor" vezi ca sanctiuni se pot da si fara sa faci astfel de fapte.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2017, 12:34)
la banci prescrierea este la 10 ani.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2017, 09:25)
feneisti, luati-va gandul de la bani si gata...ce naiba, a fost teapa nationala ca si caritasu
4.1. insa (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de ion în data de 21.09.2017, 10:43)
caritasul nu a fost garantat de statul roman !
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2017, 18:46)
ASF are responsabilitati de plata si la, Oradea, Pitesti, Rm Vilcea, etc!
6. Cheia-i sub preș ...
(mesaj trimis de anonim în data de 23.09.2017, 11:39)
VÎNTU LE-a dat-O de 8 X SUS ... Pas cu pas s-a STINS . Algoritm RO.