Asigurătorii nu sunt interesaţi să promoveze poliţe care acoperă riscul de intrare în şomaj, principalul motiv fiind certitudinea creşterii numărului de angajaţi care vor fi afectaţi de acest fenomen în următoarele 12 luni, au declarat, ieri, reprezentanţii companiilor din domeniu.
"Asigurătorii lucrează cu noţiunea de risc, nu cu certitudini. În condiţiile în care măsurile de austeritate anunţate de autorităţi vor aduce, cu siguranţă, mai mulţi şomeri, atunci asigurătorii nu au niciun interes să promoveze o poliţă care acoperă un astfel de risc", a declarat Cristian Constantinescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), citat de Mediafax.
În plus, a adăugat şeful UNSAR, prima de asigurare pe care clientul urmează să o plătească ar fi foarte ridicată, deci prohibitivă.
"Un calcul grosier arată că prima ar putea totaliza cuantumul a două sau trei salarii ale viitorului asigurat. În aceste condiţii, cine ar fi interesat să plătească o astfel de primă pentru a încasa de la asigurător o indemnizaţie lunară pe un anumit interval de timp?!", a spus Constantinescu.
Vicepreşedintele UNSAR, Cornelia Coman, a precizat că nu prea există poliţe care să asigure doar riscul de şomaj.
"De fapt, riscul de şomaj este o clauză care se adaugă la un pachet de asigurare mai complex", a spus Coman.