Asigurătorii s-au trezit cu sute de formulare de constat amiabil, aproape peste noapte

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2009

Asigurătorii s-au trezit cu sute de formulare de constat amiabil, aproape peste noapte

Numărul dosarelor de daună deschise pe baza formularului de constat amiabil la unii dintre asigurătorii auto de pe piaţă este considerabil de mare, deşi această posibilitate a fost demarată la 1 iulie 2009, deci acum mai puţin de zece zile.

Companii importante de asigurări, precum Allianz Ţiriac Asigurări sau Generali Asigurări, au înregistrat câteva sute de dosare des­chise pe baza formularelor de constat amiabil ce le-au primit în ultima săptămâ­nă.

Reprezentanţii companiilor de asigurări se tem că vor apărea diferite interpretari ale accidentului în formularul de constat amiabil, care, prin urmare, ar putea conduce la stabilirea diferită a vinovăţiei şi la creşterea daunalităţii. Diversele erori ar putea apărea din cauză că nu se aplică încă sistemul "bonus-malus" în cazul asiguraţilor RCA şi, astfel, nu se poate verifica dacă şi cum a fost făcută avizarea aceluiaşi eveniment la celălalt asigurător RCA.

Totuşi, reprezentanţii Generali Asigurări au constatat că, până acum, partea bună este că cele două persoane implicate în accidentul uşor de circulaţie se prezintă împreună la asigurator, facilitând sarcina companiei de asigurări de stabilire a culpei. Însă, din cauză că programul este abia la început, este de aşteptat ca unele mici probleme legate de procedura constatului amiabil să apară, dar, pe viitor, acestea trebuie rezolvate.

Pe viitor, ar putea să mai apară probleme legate şi de recuperarea sumelor aferente reparaţiilor sau să existe întârzieri în plata acestora.

Formularele de constatare amiabilă pot fi obţinute de la sucursalele teritoriale, agenţiile şi punctele de lucru ale asigurătorilor sau de la cele ale brokerilor de asigurări. De la 1 iulie 2009, şoferii vehiculelor implicate în accidente rutiere uşoare, fără victime, nu mai sunt obligaţi să meargă la poliţie pentru a obţine autorizaţia de reparaţie, ei putând alege varianta completării formularului de constat amiabil.

Şoferii pot recurge la această soluţie doar dacă accidentul rutier a fost uşor, nu există răniţi, au fost implicate maximum două vehicule care deţin câte o poliţă RCA valabilă la data producerii accidentului, iar acesta are loc pe teritoriul ţării noastre.

După completarea formularului de constat amiabil, persoanele implicate in accident trebuie să le depună la compania de asigurare la care şi-au încheiat poliţa RCA sau, după caz, la asigurătorul celuilalt proprietar de autovehicul, dacă doreşte despăgubiri. Dacă una dintre părţile implicate în accident nu este de acord cu semnarea formularului de constat amiabil, atunci se revine la prima soluţie, mai exact, deplasarea la unitatea de poliţie competentă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb