Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 a semnat un parteneriat cu Biroul Dunării din Germania

A.C.
Miscellanea #Mediu / 17 iunie 2014

Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 a semnat Parteneriatul pentru Dunărea verde cu Biroul Dunării, cu sediul în Ulm, Germania, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Parteneriatul priveşte colaborarea şi susţinerea reciprocă între cele două organizaţii în proiecte şi programe care promovează, de-a lungul Dunării, diversitatea culturală europeană şi dunăreană, biodiversitatea şi ecoturismul, abordarea de tip transport sustenabil, infrastructură verde şi eco-economie,în cadrul acţiunilor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării dar şi în cadrul altor programe europene sau ale statelor membre UE pentru perioada 2014-2020, cu finanţare publică sau privată, potrivit comunicării.

Parteneriatul a fost semnat de reprezentanţii celor două organizaţii, Sabine Meigel şi Ivan Patzaichin, la Bucureşti, în prezenţa Ministrului Delegat pentru IMM-uri şi Turism, Florin Nicolae Jianu.

"Prin acest parteneriat, RowmaniaFEST- Festival Internaţional al Bărcilor cu Vâsle de la Tulcea, ajuns anul acesta la ediţia a IV-a se înfrăţeşte cu cel mai mai mare festival din Europa dedicat Dunării, cu o tradiţie, ca târg regional, de peste 300 de ani - Festivalul Dunării de la Ulm (Donaufest Ulm / Neu-Ulm). Cele două evenimente, desfăşurate la izvoarele, respectiv la gurile Dunării au aceleaşi obiective: păstrarea tradiţiilor şi naturaleţei Dunării, dar şi prezentarea pentru publicul larg a oportunităţilor de ecoturism în regiunile Dunării", se mai arată în comunicare.

Oportunitatea acordului pentru ecoturismul din România, potrivit asociaţiei înfiinţate de fostul canoist Ivan Patzaichin, constă mai ales în faptul că Germania reprezintă în prezent cea mai importantă piaţă de turism din Europa. Din perspectiva părţii germane, România este o sursă importantă de tradiţii cu potenţial de a deveni inspiraţie pentru noile ecotehnologii, iar Delta Dunării este o destinaţie care îndeplineşte criteriile selecţiei unei vacanţe ecoturistice.

Colaborarea debutează în această lună prin participarea celor două entităţi în perioada 26-27 iunie la cea de-a treia ediţie a Forumului Anual al Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării. "În luna iulie, în perioada 4-13, la Ulm, Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 va fi exponentul pentru bune practici la Simpozionului pentru Mobilitate sustenabilă şi Economie Verde în Regiunea Dunării. În luna august, reprezentanţii Biroului Dunării din Ulm Germania vor fi invitaţii speciali ai RowmaniaFEST- Festival Internaţional al Bărcilor cu Vâsle (Tulcea, 29-31 august 2014)", se mai arată în comunicare.

Biroul Dunării cu sediul în Ulm, Germania este o organizaţie non-profit a oraşelor Ulm şi Neu-Ulm care acţionează ca agenţie de proiecte pentru cooperare inter-regională între ţările Dunării.

Asociaţia "Ivan Patzaichin-Mila 23" este o organizaţie non-profit cu sediul în Delta Dunării, care participă la îndeplinirea strategiei Dunării în regiune şi pentru consolidarea şi promovarea Deltei Dunării ca cea mai atractivă destinaţie de ecoturism din regiunile umede din Europa. Preşedintele Asociaţiei, multiplul campion olimpic, mondial şi internaţional Ivan Patzaichin este şi Ambasador al ecoturismului, iar Asociaţia a derulat în ultimii doi ani campanii de promovare a României ca brand de ecoturism.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb