ASTĂZI Air Claim s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

G.U.
Piaţa de Capital / 23 iulie 2021

Air Claim s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Air Claim, companie care facilitează din 2018 obţinerea de despăgubiri pentru pasagerii transportului aerian, s-a listat vineri, 23 iulie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Acţiunile companiei se tranzacţionează sub simbolul bursier CLAIM, iar listarea a fost precedată de un plasament privat prin care Air Claim a strâns de la investitorii din piaţa de capital 2,4 milioane lei pentru dezvoltarea afacerii. Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 27,3 milioane de lei, echivalentul a 5,5 milioane euro, notează sursa citată.

Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: "Numărul companiilor care vin la bursă creşte deja de la o săptămână la alta, astăzi avem 14 noi companii listate la BVB de la începutul anului. Ne bucurăm să fim soluţia de finanţare pentru tot mai multe companii antreprenoriale româneşti şi să sprijinim economia locală, atât prin emisiuni de acţiuni cât şi prin emisiuni de obligaţiuni. Mai mult, fiecare listare creşte diversitatea sectoarelor economice în care investitorii îşi pot plasa banii, unul dintre elementele esenţiale pentru îmbunătăţirea lichidităţii pieţei şi pentru dispersarea riscului investiţional. Felicitări echipei Air Claim pentru acest moment important în dezvoltarea companiei şi bun venit în comunitatea companiilor listate la bursă!".

"Mulţumim pentru încredere şi interes investitorilor. Mulţumim celor care începând cu ziua de azi au decis sau vor decide să vină alături de noi. Ştiţi sentimentul pe care îl avem atunci când găsim o sumă de bani de care nu ştiam într-un buzunar? Indiferent de sumă, e ceva plăcut, nu? Ei bine, Air Claim vede zilnic acest sentiment la clienţii săi. Foarte puţini pasageri, sub 15% mai exact, cunosc că în temeiul legislaţiei europene se acordă o despăgubire cuprinsă între 250 şi 600 euro fiecărui pasager, dacă zborul a avut o întârziere nejustificată mai mare de 3 ore, respectiv a fost anulat. Ştiam că piaţa de capital aduce multe avantaje însă am fost surprinşi să vedem câte uşi deschide cu adevărat. Ca urmare, am negociat parteneriate prin care ne oferim serviciile către mai multe bănci din România; am discutat cu unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa având ca perspectivă implementarea unor puncte de prezentă fizică a Air Claim în terminalele acestora; am creat o aplicaţie pentru telefon; am încheiat un parteneriat în vederea dezvoltării unei criptomonede; însă cel mai important, am ajuns cu o echipă pe aeroportul Otopeni. Echipa noastră este prezentă în zona de securitate de la Sosiri, zona de unde se preiau bagajele. Colegii mei şi cu mine înmânăm pliante şi procesăm pe loc cereri", a spus Mihail Coteş, Director General Air Claim.

Plasamentul privat de acţiuni a avut loc la sfârşitul lunii mai, prin care Air Claim a vândut 400.000 de acţiuni noi la un preţ de 6,21 lei/acţiune către 142 de investitori. Fondurile atrase în cadrul plasamentului vor fi folosite pentru dezvoltarea noii linii de business, cesiunea de creanţe, a unei aplicaţii de mobil pentru identificarea în mod automat a zborurilor eligibile pentru compensare, a unei plaftorme de abonamente pentru pasagerii care au un număr foarte mare de călătorii, dar şi pentru promovarea serviciilor companiei. Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul Goldring.

"Prin Air Claim, aducem la bursă nu doar o companie tip start-up dintr-un domeniu cu potenţial atractiv, dar şi una al cărei CEO este şi investitor cu experienţă pe piaţa de capital, care cunoaşte pârghiile şi apetenţa investitorilor pentru business-uri cu tracţiune, dar şi aşteptările şi cerinţele lor în ceea ce priveşte livrarea de rezultate şi calitatea comunicării. Air Claim nu se încadrează în tiparele familiare ale noilor emitenţi la bursă, iar interesul cu care plasamentul privat a fost primit arată că piaţa AeRO e pregătită să îşi asume şi mai mult misiunea de a susţine afacerile noi, dinamice şi creative. Am încredere că listarea Air Claim pe bursa românească va fi un factor contributor la atractivitatea şi diversitatea ofertei de investiţii prezente pe piaţa de capital, primenind nu numai oferta de oportunităţi investiţionale, ci poate şi profilul investitorului român. Desigur, sunt nerăbdător să văd, la bursă, cât mai multe asemenea afaceri din zone inedite, poate chiar neconvenţionale, dar cu perspectivă şi potenţial dovedite", a adăugat Virgil Zahan, Director General Goldring.

Conform comunicatului, Air Claim este principalul intermediar din România în obţinerea compensaţiilor la care sunt îndreptăţiţi pasagerii companiilor aeriene, în cazul zborurilor întârziate, anulate, suprarezervate, cu conexiune pierdută sau în cazul refuzului la îmbarcare din partea operatorilor aerieni. Air Claim fie intermediază şi reprezintă pasagerul în relaţia cu operatorul aerian, în schimbul unui comision de succes, fie cumpără dreptul de creanţă pe care ulterior îl valorifică în favoarea sa. Cea de-a doua linie de business, cumpărarea creanţelor pasagerilor, este funcţională din martie 2020.

Reducerea transportului aerian în 2020, ca urmare a contextului pandemic, a generat şi o scădere a cererilor eligibile pentru compensaţie. Deşi numărul total de cereri de intermediere a compensaţiilor nu a scăzut într-un mod semnificativ (12.157 cereri în 2020 faţă de 15.961 cereri în 2019), un procent semnificativ mai mic dintre acestea au fost eligibile, având în vedere că majoritatea vizau anulări de zbor cauzate de contextul pandemic - care, în marea lor majoritate, nu au fost eligibile pentru compensaţie. Astfel, dacă în 2019 au fost aprobate şi plătite de către operatorii aerieni 19,5% din cererile depuse, în 2020 procentul a fost de doar 6,04%.

În cei trei ani de activitate, veniturile companiei au fluctuat. În 2019, al doilea an de activitate, au înregistrat o creştere semnificativă faţă de 2018: peste 3 milioane de lei în 2019 faţă de 43.839 lei în 2018. În 2020, compania a fost direct afectată de pandemia Covid-19 şi de reducerea drastică a transportului aerian, astfel încât veniturile companiei au fost de 1,86 milioane lei. În ciuda acestui fapt, compania a raportat un profit în 2020 de peste 1 milion de lei (2019: 2,55 milioane lei profit). În prezent, echipa Air Claim este formată din 4 persoane, urmând ca din vara acestui an să crească cu 9 angajaţi odată cu prezenţa fizică a consultanţilor companiei la terminalele Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Capitalizare 57.200.000 lei dupa o ora de la listare. Mai mult de dublu fata de plasamentul privat. Serios ?

    Să fie atâta valoare in aceasta companie ? Pe ce ne bazăm, oameni buni? 

    1. Ne bazam pe faptul ca vor aluneca pe tobogan in jos, precum orice bolovan.

      Ma gandesc sa fac si eu un BVB Claim si sa-l listez la bursa romaneasca, ca sa "facilitez recuperarea banilor" celor care se vor plange ca i-au pierdut.

      Sa mor eu daca nu o sa am succes! 

      E supraevaluata, chiar daca business-ul este profitabil in conditiile actuale. Cei care au luat in deschidere au de asteptat. Mai sunt inca destui care vor incerca sa marcheze profitul de 100% din pp

      (nr scriu acest comentariu a doua oara, ca n-am apucat sa salvez, dar merita)n

      ne bazam pe cele doua motoare ale bursei : lacomia si frica, in cazul nostru mirotic,exista si un al 3lea motor la coada si anume.....ati ghicit.... (doar 20% din conationali au notiuni elementare de economie)....bun..vreau sa punctez un aspect (cei ce vor sa-l inteleaga e ok, cei ce nu iarasi ok)...se poate observa in primele 2 ore de tranzactionare foarte multe ordine de cumparare mici si mijlocii(gutzanii si speculantii de mana a 2-a care nu au prins in plasament) si atentie ordine directe de vanzare in piata destul de mari (peste 10k de actiuni), deducem ca vanzatorii sunt o mana de oameni ce au concentrat un nr mare de actiuni, si cumparatori multi si precum spunea si Lapusneanu....apoi apre un prag psihologic de 12 (unde apar de data aceasta ordine mari de cumparare), deci cei ce au vandut la 15-16 vor sa cumpere inapoi si in asa fel fac 2 lucruri de odata, marcheaza profitu si stabilizeaza piata...simplu ca buna ziua 

      Imi permit sa te contrazic putin sau mai degraba sa iti arat ca te contrazici. Daca "gutzanii" au introdus ordine mici si mijlocii de cumparare inseamna ca au educatie financiara: nu au cumparat o "petarda" cu toti banii de casa si masina, au cumparat cu banii din borcanul cu "distractie", bani "neseriosi" pentru divertisment, pacanele, relaxare ; )

      De acord cu tine, nu are sens polemica, ordine mici si medii , 1-statistic vorbind 80% suntem needucati financiar, deci urmand firul logicii ma indoiesc, ca toti cei ce sunt la bursa fac parte din cei 20%, si tinand cont in ultimii doi ani a avut loc o invazie de investitori in special cu conturi de sub cateva mii de euro, ma indoiesc ca educatia financiar le stavileste lacomia, cat neputinta de a nu avea finantele necesare...e doar o parere

      Frumos spus, as indrazni sa intrevad o traseu genul FRB, adik in jos, dar oricum felicitari celor ce au marcat profitu...

      s-a spart suportul de 12.0....in maxim o saptamana, daca nu azi ajungem la suportul de 8.2...de acolo vedem...pacat de cei intrat in prima jumatate de ora

      pana la urma are loc sel ectia naturala (cine-e pr00st sa moooara)...FELICITARI tunarilor, jucat ca pe pietele de afara...plasament, randament mai mult decat generos, marcat profit BRAVO....restu ....ce sa zic...praduitorilor marunti la tara la parinti, ca banii de concediu sunt "blocati" la aparate...si daca nu ar fi fost atatea avertizari....

      Si eu exprim doar pareri. Lipsa de educatie, in general, si de educatie financiara, in particular, este evidenta cu ochiul liber, statisticile nu spun nimic nou.

      Pentru o tara predominant rurala , pre-oraseneasca si dezindustrializata fortat (dupa ce a fost industrializata tot fortat) si o bursa cu o capitalizare si lichiditate aferenta unei astfel de tari, consider ca e decent sa ai cateva mii de euro investiti pe bursa, nu e chiar de luat in deradere. Ne aflam intr'o faza pre-capitalista, marea majoritate nu detine capitaluri mari si probabil nu va detine niciodata.

      Cei care pierd bani pe bursa, pe piata AeRo, pot considera ca si'au platit taxa unui curs aplicat de educatie financiara. Una este educatia din scoala, alta e scoala din piata. 

      E un nonsens sa vorbesti despre suport la o actiune nou listata, fara o evolutie istorica a pretului.

      Preturile actiunilor nou listate se pot duce cu usurinta chiar si sub valoarea nominala. Vezi SNN, EL, SFG etc. 

    Bursa e pe invers",si la AG, si nu numai.Ne-am emancipat,ce sa mai vorbim ???.

    1. .ghjhfgggdgfsdgfsdgh

      E pe invers si asa va ramane cat timp vor exista dobanzi aproape nule, deci bani aproape gratis, fara valoarea intrinseca determinata de dobanzi.

      Daca inflatia o va lua galopant in sus, exista speranta ca bancile centrale vor ridica in cele din urma dobanzile. Exista, insa, la fel de bine, posibilitatea ca inflatia sa fie lasata sa isi faca de cap cu dobanzi reduse, astfel ca vom fi penalizati toti, nediscriminat.

      Cresterea economica, la care ne inchinam, va contine mereu o componenta inflationista. Situatia actuala e generata de ultima decada in care s'a urmarit cresterea economica prin inflatie. 

    In plasamentul privat s'au subscris 400k actiuni. Astazi s'au descarcat in piata cca. 600k din care 77k ale unei persoane initiate pe nume Tunescu (nume predestinat sau doar o alta coincidenta ironica a vietii?!).

    Diferenta de 123k cine a descarcat'o? Nu tot un insider tunar? 

    1. In PP au fost 400k actiuni dar surpriza in memorandum apar la alti actionari un numar de 582k actiuni. Ceva combinatie dea lor cu singuranta

      -A facut-o ca sa creasca free float-ul, sa nu creasca exagerat preturile datorita lipsei de lichidate

      -posibil din cei cu "educatie financiara" care au luat in deschierr, si-au dat seama ca au gresit sensul si au iesit marcand pierdere , e lesne de inteles ca orice zi care trece le va cauza pierdere dib ce in ce mai mare... 

      .....acestea vor fi scuzele penibile ale conducerii....in realitate conducerea a ramas surprinsa de cate vite au conturi de tranzactionare si dau preturi exorbitante, respectiv de ce sa nu iasa la preturile astea(77000×13=1 mil de ron)....si doi la mana cele 182k(aproape 50% din plasamanet) sunt date la mica intelegere unor apropiati care le pot vinde fara prea multe justificari si fara sa vina cu milioane in plasamente pentru a se bate cu prostimea (cred ca aceasta ideea va mai fi folosita si de altii)...evident ca cele 182k au fost descarcate primele, si daca a vazut ca tine, pana la urma mister Tunescu cu riscu de a se face de kkt a scos si el de la pusculita de.o ciocolata 

      De dragul celor care au bagat bani munciti cu sudoarea fruntii, imi doresc sa ma fi inselat in opinia de mai sus....dar cred ca e o lectie mult prea dura.....de bun simt ar fi ca cei din conducere nici sa nu vanda cateva luni, nu sa fie primii care ies din propria afacere....

      Bine spus, daaar cum nu stim cine vand in primele zile (ca BVB-ul nu ne comnica((si ei stiu cine si cat vand la finele zilei))si nici initiatii nu raporteaza decat mai tarziu sau deloc ) NOI fraierii punem botul si o furam garantat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb