Astra estimează o creştere cu 10-20% a vânzărilor într-un an, după schimbarea sistemului de vânzare

(N.I.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 iulie 2009

Compania Astra Asigurări estimează o creştere a vânzărilor cu 10-20% şi o scădere a costurilor administrative cu 20-30% în primul an după echiparea agenţilor săi cu unităţi mobile de vânzare a asigurărilor, consideră preşedintele directoratului, Radu Mustăţea. "Estimăm că 99% din poliţe vor fi vândute prin acest sistem până la sfârşitul anului", a menţionat Mustăţea, citat de NewsIn.

Conducerea companiei vrea să investească, într-un an, încă 2-3 mili­oane euro în echiparea agenţilor săi cu unităţi mobile de vânzare a asigurărilor pentru a reduce timpul şi costul de emitere a poliţelor. Astra Asigurări a investit deja 1 milion euro în peste 1.000 de unităţi mobile de vânzare a poliţelor.

În opinia domniei sale, Astra Asigurări nu va mai avea aceleaşi costuri, după ce va renunţa la tipizate pentru emiterea poliţelor, contabilitatea urmând să fie făcută automat în tot sistemul. "Banii se vor încasa direct la bancă. Nu trebuie să mai stea cineva la casierie", a explicat şeful Astra, care a adăugat că şi costurile convorbirilor telefonice vor fi diminuate.

El a adăugat că o parte din personalul operaţional va merge pe teren să facă vânzări.

Astra Asigurări şi-a sporit afacerile cu 62% în primul semestru, până la 411 milioane lei, potrivit datelor provizorii, pe fondul creşterii puternice pe segmentul asigurărilor de clădiri şi bunuri (property).

Compania este controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, prin intermediul grupului Nova Trade, ce deţine 72,7% din acţiunile asiguătorului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb