Atac informatic împotriva a 12 ministere în Norvegia

T.B.
Internaţional / 24 iulie 2023

Atac informatic împotriva a 12 ministere în Norvegia

Autorităţile norvegiene anunţă luni un atac informatic asupra platformei a 12 ministere, o operaţiune de origine nedeterminată pentru moment, care a condus la deschiderea unei anchete - o falie exploatată de către hackeri, care a fost corectată, însă angajaţii celor 12 ministere nu-şi pot citi în continuare e-mailurile de serviciu -, relatează AFP, conform news.ro.

"Am descoperit o vulnerabilitate până atunci necunoscutăn în programul unuia dintre furnizorii noştri", anunţă şeful agenţiei guvernamentale însărcinată cu securitatea informatică, Erik Hope.

"Această vulnerabilitate este exploatată de către un actor necunocut", anunţă el.

"Este prea devreme să spunem cine se află în spatele (acestui atac) şi să-i determinăm amploarea", anunţă el în această conferinţă de presă.

Portofoliile importante ale Guvernului - serviciile premierului, ministerele Apărării, Afacerilor externe şi Justiţiei - dispun de propriile platforme şi nu sunt afectate.

Potrivit lui Erik Hope, această vulnerabilitate a fost corectată, însă angajaţii celor 12 ministere nu pot, în continuare, să-şi citească e-mailurile pe telefoane mobile sau tablete.

"Activitatea Guvernului continuă în mod normal", dă asigurări ministrul Afacerilor regionale Sigbjørn Gjelsvik.

Poliţia Criminală a deschis o anchetă.

În 2020 şi 2021, Parlamentul norvegian a fost ţinta unor atacuri informatice - dintre care cel puţin unul a fost atribuit în mod oficial grupului rus de hackeri Fancy Bear, cu legături cu spionajul rus.

Aceste "acuzaţii fără probe" au fost respinse atunci drept "inacceptabile" de către Ambasada Rusiei în Norvegia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce insemna domle` ,,Poliţia Criminală a deschis o anchetă.,,

    Poate ati vrut sa scrieti Politia Judiciara sau Criminalistica... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb