Ateliere Fara Frontiere lansează logiEtic

T.B.
Miscellanea / 24 octombrie 2023

Ateliere Fara Frontiere lansează logiEtic

Ateliere Fara Frontiere, o organizaţie dedicată promovării incluziunii sociale şi a responsabilităţii sociale a întreprinderilor, anunţă lansarea serviciului său de logistică, logiEtic, se arată într-un comunicat al organizaţiei Ateliere fără frontiere, remis redacţiei. Acest serviciu oferă companiilor o soluţie inovatoare care să acopere nevoile de ambalare şi logistică, în timp ce contribuie la integrarea pe piaţa muncii a angajaţilor vulnerabili, prin intermediul unităţii protejate autorizate(UPA), informează sursa menţionată. Mai exact, orice companie cu mai mult de 50 de angajaţi care plasează o comandă la logiEtic, conform legii 193/2020, care actualizează legea 448/2006, poate înlocui jumătate din taxa lunară pe dizabilitate, se mai arată în comunicat.

Piaţa de logistică din România este într-o continuă creştere, Bucureşti fiind unul din centrele vizate de dezvoltare accelerată în domeniu, potrivit sursei citate. Cea mai mare provocare a industriei, reprezentând 54%, este lipsă forţei de muncă şi cumulul de cunoştinţe şi competenţe (raport Arilog 2022), conform organizaţiei.

Oferind co-packing de calitate superioară, adaptat specificaţiilor fiecărui client, logiEtic aduce o valoare adăugată semnificativă în lanţul de aprovizionare al companiilor partenere, arată datele comunicatului. Cu o echipă experimentată şi localizata in Bucuresti, logiEtic se angajează să ofere servicii eficiente şi profesionale, într-o manieră sustenabilă, transmite sursa indicată. Dacă la ora actuală sunt peste 20.000 de produse deja ambalate în cadrul atelierului, echipa AFF şi-a propus ca, în viitorul apropiat, să poată ambala circa 50.000 de astfel de produse şi să ofere mai multe locuri de muncă, potrivit comunicatului.

În prezent, Co-packing-ul reprezintă o metodă flexibilă şi eficientă prin care companiile pot externaliza procesul de ambalare şi pregătire a produselor, menţionează sursa citată. Prin intermediul logiEtic, companiile din diverse sectoare pot beneficia de o gamă variată de servicii de co-packing, adaptate nevoilor şi cerinţelor specifice ale fiecărei afaceri, potrivit comunicatului.

Oferind o mână de ajutor persoanelor cu dizabilităţi, logiEtic, o unitate protejată autorizată, operează sub umbrela Atelierele Fara Frontiere, se mai arată în comunicat. Această abordare asigură că serviciile noastre de co-packing au un impact social semnificativ, promovând incluziunea şi angajarea muncitorilor cu dizabilităţi în piaţa muncii, transmite organizaţia. "Lucrând cu noi, companiile partenere pot sprijini cauza incluziunii sociale şi să-şi îndeplinească responsabilităţile sociale corporative", susţin reprezentanţii AFF, arată datele comunicatului.

Totodată, atunci când aleg să colaboreze cu logiEtic, companiile partenere fac un pas hotărât către atingerea obiectivelor lor ESG (Environmental, Social, Governance), conform sursei menţionate. Prin sprijinirea unei unităţi protejate autorizate, aceste companii demonstrează angajamentul lor faţă de sustenabilitate şi responsabilitate socială, contribuind la bunăstarea comunităţii şi mediu, informează sursa indicată.

"Suntem mândri să prezentăm logiEtic ca pe o soluţie inovatoare de co-packing în România", a declarat Damien Thiery, Director general Ateliere Fara Frontiere. "Cu logiEtic, ne propunem să facilităm succesul companiilor partenere, oferindu-le servicii personalizate şi eficiente, în timp ce sprijinim o cauză nobilă - integrarea persoanelor cu dizabilităţi în forţa de muncă. Să aranjez în cutii tot felul de produse, să lipesc etichete pe cutie şi să le aranjez pentru transport, este o activitate destul de simplă care mă ajută să mă relaxez Chiar dacă trebuie să fiu atent la unele detalii, nu e complicat", spune un angajat din cadrul programului de integrare socio-profesională, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb