Aproape toţi francezii sunt de acord cu măsurile anunţate de François Hollande după atentatele de la 13 noiembrie şi au încredere în forţele de ordine pentru a lupta împotriva terorismului, potrivit unui sondaj BVA-Orange-iTELE, dat publicităţii ieri, citat de AFP.
Conform acestui studiu, 94% dintre francezii chestionaţi declară că au încredere în forţele de poliţie şi de jandarmerie pentru a lupta împotriva terorismului (+7 puncte faţă de aprilie), dintre care 60% "încredere deplină", iar 93% au încredere în armata franceză (+5 puncte faţă de aprilie), care de altfel cunoaşte un aflux de candidaturi după atentate, transmite Agerpres.
În plus, 87% dintre francezi au încredere în serviciile franceze de informaţii (+4 puncte faţă de aprilie).
Guvernul a obţinut rezultate mai puţin favorabile: mai puţin de un francez din doi (49%) îi acordă încredere în lupta antiteroristă. În ce îl priveşte pe şeful statului, în pofida unei creşteri de şapte puncte din aprilie, numai 46% au încredere în el.
Persoanele chestionate aprobă, totuşi, în număr foarte ridicat măsurile anunţate de preşedintele François Hollande. Mai mult de nouă francezi din zece sunt de acord cu crearea mai multor mii de posturi în poliţie, jandarmerie, servicii vamale şi justiţie, precum şi cu retragerea cetăţeniei binaţionalilor născuţi în Franţa în cazul condamnării lor pentru acte de terorism şi cu introducerea unei vize şi a arestului la domiciliu pentru francezii care se întorc din Siria.
Retragerea cetăţeniei este măsura aprobată de cei mai mulţi francezi (97% dintre simpatizanţii dreptei şi 83% dintre simpatizanţii stângii).
Peste opt persoane din zece (82%) sunt de acord cu intervenţia militară a Franţei în Siria contra organizaţiei jihadiste Statul Islamic, cu 27 de puncte în plus faţă de luna mai.
Francezii sunt mai puţin unanimi în a aproba reforma constituţională vizând instaurarea unui "regim civil de criză" cu scopul de a acţiona "împotriva terorismului de război", dar 78% dintre ei se declară totuşi favorabili.
Ipoteza reintroducerii serviciului militar obligatoriu arată un clivaj în rândul societăţii: 60% dintre persoanele chestionate sunt de acord, dar 70% dintre simpatizanţii dreptei aprobă această idee, faţă de numai 45% dintre simpatizanţii stângii.
Ancheta a fost realizată pe un eşantion reprezentativ de 1.088 de francezi recrutaţi telefonic şi apoi chestionaţi pe internet la 18 şi 19 noiembrie 2015.