Un număr de 250 de rachete antigrindină au fost lansate, în perioada 13-19 mai, pentru protejarea culturilor agricole din zonele de intervenţie, consumul cel mai mare fiind în ziua de 13 mai, când au fost lansate 159 de rachete antigrindină pentru protejarea zonelor Cotnari şi Huşi, informează Agerpres.
"În intervalul 13-19 mai 2022, în cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor s-au realizat 5 acţiuni de intervenţii active în atmosferă pentru combaterea a 43 de celule convective - formaţiuni noroase cu grindină în formare. Din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul Sistemului, au fost lansate 250 de rachete antigrindină, pentru a proteja culturile agricole şi comunităţile locale din zonele de intervenţie. În ziua de 13 mai în estul ţării s-au înregistrat fenomene meteo extrem de violente, necesitând un consum de 159 de rachete antigrindină pentru protecţia culturilor şi comunităţilor din zona Cotnari şi Huşi", se menţionează într-un comunicat al Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Potrivit sursei citate, autorităţile aeronautice civile şi militare au emis mai multe interdicţii de tragere, fără a se înregistra pagube în zonele protejate. În urma activităţilor de intervenţii active în atmosferă efectuate, precipitaţiile au ajuns la sol sub formă lichidă.
În perioada 15 aprilie - 19 mai 2022, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP, au fost realizate în total 17 intervenţii active în atmosferă, pentru combaterea a 93 de celule convective, cu un consum total de 617 de rachete antigrindină.