AUSTRIA: Ministrul de externe Alexander Schallenberg îl înlocuieşte pe Sebastian Kurz în funcţia de cancelar

J.P.
Internaţional / 11 octombrie 2021

Sebastian Kurz

Sebastian Kurz

Ministrul de externe Alexander Schallenberg, care devine luni noul cancelar al Austriei, a declarat duminică că îl aşteaptă o "sarcină extrem de dificilă", la o zi după demisia conservatorului Sebastian Kurz, suspectat de a fi implicat într-un caz de corupţie, informează AFP, citat de Agerpres.

Diplomatul în vârstă de 52 de ani, al cărui nume fusese propus sâmbătă ca succesor de către Sebastian Kurz, s-a întâlnit duminică cu preşedintele austriac Alexander Van der Bellen. La încheierea întrevederii, şeful statului austriac a declarat că Schallenberg va depune jurământul luni."Această criză guvernamentală s-a încheiat", a afirmat Van der Bellen într-un discurs televizat.

Cu puţin timp înainte, viitorul cancelar a vorbit despre "un moment şi o însărcinare deosebit de dificile, complicate pentru noi toţi", salutând faptul că partidul său ( OVP, Partidul Popular Austriac) dă dovadă de "un grad incredibil de responsabilitate faţă de această ţară".

Şeful diplomaţiei a purtat anterior discuţii cu vicecancelarul Werner Kogler. Acesta din urmă, lider al Verzilor, partidul care guvernează în coaliţie cu conservatorii, anunţase sâmbătă seară că va sprijini numirea lui Schallenberg pentru a menţine coaliţia la putere.

Sebastian Kurz, în vârstă de 35 de ani, care devenea cel mai tânăr lider ales de pe glob la sfârşitul anului 2017, este afectat de un scandal pentru a doua oară, după o furtună politică în 2019, pe care a reuşit să o depăşească spectaculos.

"Ar fi iresponsabil să alunecăm în luni de haos sau de blocaj", a spus Kurz sâmbătă, explicând că se retrage pentru "stabilitatea" ţării. El a susţinut că acuzaţiile care îi sunt aduse sunt false."Vreau să cedez locul pentru a evita haosul", a adăugat el.

Sebastian Kurz se afla sub presiune pentru a se retrage după anunţul de miercuri referitor la deschiderea unei anchete de corupţie pe numele său. Deşi iniţial a refuzat, denunţând acuzaţii fabricate, în cele din urmă a decis să se retragă sub ameninţarea unei noi destituiri de către parlament marţi.

Se suspectează că Sebastian Kurz a folosit fonduri guvernamentale în trecut pentru a-şi asigura o acoperire media favorabilă. Potrivit Parchetului, între 2016 şi 2018, articole laudative şi sondaje de opinie "parţial manipulate" ar fi fost publicate în schimbul achiziţionării de spaţiu publicitar de către ministerul finanţelor, administrat la acea vreme de către conservatori.

Kurz şi alţi nouă suspecţi, precum şi trei organizaţii, sunt vizaţi de o anchetă pentru diverse infracţiuni legate de acest caz. Miercuri au avut loc percheziţii, inclusiv la sediul central al OVP şi la cel al Cancelariei.

Dosarul procurorilor se bazează pe o serie de mesaje telefonice.

În aşteptarea rezultatului anchetei, Sebastian Kurz rămâne la conducerea Partidului Conservator şi va participa la activitatea parlamentară.

Intrat în guvern în calitate de secretar de stat în urmă cu zece ani, apoi devenit ministru al afacerilor externe, Sebastian Kurz a preluat funcţia de cancelar pentru prima dată în decembrie 2017. Asociat cu partidul de extremă dreaptă FPO (Partidul Libertăţii din Austria), guvernul său a căzut în mai 2019 în urma unui scandal de corupţie cunoscut sub numele de Ibizagate.

Tânărul politician austriac a revenit la putere în ianuarie 2020, de data aceasta alături de Verzi, o coaliţie deja contestată de mai multe ori din cauza altor probleme şi a punctelor de vedere diferite asupra problematicii refugiaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb