Autorităţile din Cehia au plătit o răscumpărare în valoare de 6 milioane de dolari pentru eliberarea a două femei care au fost răpite în martie 2013 în Pakistan, anunţă jurnalul săptămânal Respekt în ediţia care va apărea luni, transmite AFP.
Hana Humpalova şi Antonie Chrastecka, două studente la psihologie în vârstă de 24 de ani, au fost răpite de un grup de bărbaţi înarmaţi în data de 13 martie 2013 în provincia Baloutchistan din sud-vestul Pakistanului, în apropiere de graniţa cu Afganistanul şi cu Iranul. Cele două femei se aflau în acea zonă venind din Iran, în calitate de turiste.
Guvernul premierului Bohuslav Sobotka a anunţat eliberarea celor două femei şi revenirea lor la Praga în data de 28 martie 2015, salutând în acest context importanţa demersurilor făcute de organizaţia umanitară turcă Insani Yardim Vakfi (IHH).
Potrivit revistei citate, discuţia referitoare la plata răscumpărării a avut loc în Consiliul de securitate al statului.
"Discuţia nu a fost una uşoară. Dar în cele din urmă niciunul dintre noi nu a dorit să-şi asume responsabilitatea morţii celor două tinere. Decizia de a plăti răscumpărarea a fost luată în unanimitate", a declarat pentru jurnalul praghez Respekt unul dintre participanţii la discuţii, sub protecţia anonimatului, notează France Press.