Autoritatea Electorală Permanentă efectuează verificarea documentelor campaniei electorale din noiembrie 2019

D.B.
Miscellanea / 7 ianuarie 2020

Autoritatea Electorală Permanentă efectuează verificarea documentelor campaniei electorale din noiembrie 2019

Autoritatea Electorală Permanentă informează că Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi al campaniilor electorale din cadrul instituţiei efectuează, în perioada 06.01.2020 - 10.02.2020, verificarea documentelor privind veniturile încasate şi cheltuielile efectuate de către competitorii electorali în campania pentru alegerea Preşedintelui României din noiembrie 2019, potrivit unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Pentru un număr de şase competitori electorali care au întrunit pragul de 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, verificările vizează şi rambursarea sumelor cheltuite, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia, în cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Parlamentul European şi Preşedintele României, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidaţilor independenţi, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivel naţional în cazul în care partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidatul independent a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, mai precizează sursa.

AEP precizează că, pentru un număr de zece competitori electorali care nu au întrunit pragul electoral de 3%, se verifică legalitatea veniturilor şi cheltuielilor electorale efectuate în campania electorală.

Rezultatele finale ale verificărilor întreprinse de departamentul de specialitate din cadrul AEP vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I şi pe pagina de Internet a Autorităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb