AUTORITĂŢILE DEPĂŞITE DE SITUAŢIE:  Haos la frontieră

B.A.
Miscellanea / 17 mai 2020

Haos la frontieră

Un număr mare de persoane aşteaptă, duminică, să intre în ţară pe la Nădlac, fie pe jos, fie cu maşinile, fiind deschise, pe sensul dinspre Ungaria, şapte artere la Nădlac I şi şase la Nădlac II. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a transmis că 10.909 de persoane au intrat în ţară din Ungaria în 16 mai, iar dintre acestea circa 8.000 de persoane au fost trimise în izolare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Terirorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisaril şef de poliţie Laura Bondar, a declarat pentru News.ro că numai la PFT Borş şi PTF Nădlac I sunt deschise câte 7 artere pe sensul de intrare în ţară.

"Avem deschise la PTF Borş, 7 artere la intrarea în ţară, iar la ieşire, 4 artere. În ultimele 24 de ore au intrat aproximativ 2.700 de persoane cu 1.700 de mijloace de transport, iar la ieşire s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru aproximativ 1.700 de persoane cu 1.100 de mijloace de transport. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I sunt deschise la intrare 7 artere, la ieşire, 6 artere. S-au efectuat formalităţile de frontieră, la intrare, pentru aproximativ 4.100 de persoane cu 1.100 de mijloace de transport, iar la ieşire din ţară, 6.300 de persoane cu 1.900 de mijloace de transport. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II sunt deschise 6 artere la intrarea în ţară şi 2 artere la ieşirea din ţară. Au fost efectuate formalităţile de frontieră la aproximativ 4.300 de persoane cu 2.600 de mijloace pe sensul de intrare în ţară, iar la ieşire s-au prezentat 2.600 de persoane cu 1.900 de mijloace de transport", a declarat Laura Bondar.

Fiecare persoană care trece prin aceste puncte de frontieră este supusă unui control epidemiologic.

"În această perioadă, formalităţile de frontieră urmează aceeaşi procedură, chiar dacă s-a instituit starea de alertă. Pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe propria răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic. Precizez că aceste măsuri sunt necesare, în contextul actual, pentru prevenirea vrsului SARS-CoV- 2", a mai declarat Laura Bondar.

Din cauza controlului anevoios, în aceste Puncte de Trecere a Frontierei s-a format o coadă imensă de oameni care doresc să treacă pe jos şi care au ajuns cu diferite mijloace de transport până la graniţă, dar şi de maşini.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a precizat, duminică, având în vedere informaţiile vehiculate în mass-media privind intrarea în ţară a peste 30.000 de persoane în 16 mai, că frontiera naţională a fost tranzitată de 31.743 de persoane, dintre care doar 16.164 au intrat în ţară, restul de 15.579 fiind persoane care au ieşit din România.

Conform sursei citate, fluxul de la frontiera cu Ungaria din 16 mai a fost de 21.142 de persoane, dintre care 10.909 au intrat în ţară şi 10.233 au ieşit din România.

Tot sâmbătă, au fost trimise spre izolare, în urma verificărilor făcute în linia a doua, cu sprijinul DSP, 7.999 de persoane, după cum urmează: Nădlac 1 - 3.810 (din care 1.140 pe jos), Nădlac 2 - 2.967, Borş - 954, Petea - 148, Vărşand - 62, Urziceni - 34, Cenad - 24.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a menţionat măsurile pentru fluidizarea traficului la frontieră şi pentru respectarea distanţării sociale: orientarea autoturismelor spre toate punctele de intrare în ţară (decizie luată prin întelegere cu autorităţile din Ungaria), suplimentarea numărului de cadre medicale în P.T.F.-uri, suplimentarea punctelor de control (în care se efectuează verificările) inclusiv cu puncte mobile în care poliţiştii de frontieră folosesc tablete electronice pentru efectuarea formalităţilor, suplimentarea dispozitivului de frontieră cu echipaje de jandarmerie care acţionează în profunzime şi care au misiunea de a impune măsuri de distanţare între persoanele care aşteaptă efectuarea formalităţilor de control.

De asemenea, au fost mobilizate în zona de frontieră efective de poliţie şi SMURD pentru menţinerea ordinii publice şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Persoanele care aşteaptă pentru intrarea în ţară au primit măşti de protecţie şi apă, afirmă reprezentanţii IGPF.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ,, Ca sardelele dute - vino de-a lungul și de-a latul RO. " = non mega zădărnicire...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb