Avem nevoie de o strategie naţională de creştere a intermedierii financiare

Reporter: Sunteţi noul preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Ce obiective v-aţi stabilit, în calitate de reprezentant al tuturor băncilor?

Sergiu Oprescu: Cred că trebuie să creştem capacitatea noastră de a comunica, în toate direcţiile - şi în relaţiile cu piaţa, cu autorităţile, dar şi în interiorul ARB, între membri, cu acţionarii noştri. Cred că trebuie să avem o comunicare mai directă, astfel încât colegii noştri din ARB să înţeleagă în fiecare clipă care sunt limitările asociaţiei, pentru că nu întotdeauna putem avea poziţii pentru fiecare membru al ARB.

În aceste condiţii, comunicarea deschisă este absolut necesară, este un fel de transparentizare a activităţii pe care o desfăşoară ARB, atât din punct de vedere al reprezentării asociaţiei, cât şi din punct de vedere al capacităţii sale de a transmite pieţei anumite probleme pe care le avem în interiorul comunităţii.

Comunicarea a existat tot timpul, însă handicapul principal pe care îl avem este că vorbim de un domeniu extrem de complex, care presupune o anumită educaţie financiară. Când vorbim de comunicare, transmitem şi informaţia că trebuie să facem inclusiv o comunicare spre educare, să se înţeleagă mai bine care este activitatea sistemului bancar şi care este necesitatea acestuia.

Toate ţările cu care ne comparăm au sisteme bancare extrem de puternice, profitabile, capabile să genereze investiţii, să finanţeze pe termen lung investiţiile din ţara respectivă. Pe de o parte, noi ne-am dori să fim ca respectivele state, pe de altă parte nu toţi înţeleg rolul sistemului bancar. Nu înţelegem de ce trebuie să avem un sistem bancar puternic, de ce ar trebui ca sistemul bancar să aibă o rentabilitate a capitalurilor proprii şi să atragă capital. Pentru că, pe măsură ce intră capitaluri în sistemul bancar, acest sistem are capacitatea să multiplice de zece ori capitalul intrat, prin creditarea pe care o face în economia respectivă. Vom descoperi că nivelul de intermediere financiară este direct proporţional cu prosperitatea ţărilor respective, prosperitate reprezentată printr-un indicator PIB per capita.

Dacă avem o intermediere financiară mică (ponderea creditului neguvernamental în PIB) - şi în cazul nostru este cea mai scăzută din Uniunea Europeană, de circa 31-32% -, capacitatea noastră de a avea tracţiune, de a creşte incremental la nivelul prosperităţii este mare. Înseamnă că fiecare creştere incrementală a intermedierii financiare ar avea un fel de tracţiune directă în creşterea PIB, iar acest lucru presupune că noi ar trebui să avem un fel de politică la nivel naţional de creştere a intermedierii financiare în România, bineînţeles în parametri care să evite derapaje.

Reporter: Referitor la creditare, domnul guvernator Mugur Isărescu a atras atenţia, recent, că ritmul de creştere a acestui segment ar putea deveni prea accelerat. Cum comentaţi acest avertisment?

Sergiu Oprescu: Domnul Guvernator a vorbit despre un ritm de creştere care poate deveni la un moment dat nesustenabil. Este vorba despre cât de repede accelerăm. Putem să avem o viteză de croazieră de 90-100 de km pe oră care ar fi acceptabilă pe un drum bun, dar trebuie să vedem cât de repede accelerăm ca să ajungem la acea viteză.

În perioada de accelerare putem avea riscuri, iar domnul Guvernator a atras atenţia asupra acestui lucru - ca în perioada aceasta, de acceleraţie, să nu cumva să avem derapajele de dinainte. "Nu încercaţi să creşteţi foarte rapid de azi pe mâine, pentru că în perioadă de creştere foarte rapidă pot avea loc accidente!" Acesta este mesajul pe care eu l-am înţeles de la domnul Guvernator. Avem nevoie de creştere a creditului neguvernamental, problema este în ce procente şi cât de sustenabilă este această accelerare. Cred că ne trebuie un fel de condus prudent - mai bine să accelerăm încet, să ajungem la o viteză de croazieră pe care să o putem menţine, decât să conducem într-o manieră extrem de agresivă, cu accelerări foarte bruşte şi imediat cu frâne, cum s-a întâmplat în perioada anterioară.

Reporter: Ce înseamnă "prudenţă" în termeni bancari?

Sergiu Oprescu: Prudenţa la noi se traduce în criteriile de risc. Nu trebuie să facem rabat la criteriile de risc pe care le-am testat, le-am statuat şi le-am verificat. Seriile de date care ne validează modelele noastre de risc la ora actuală sunt suficient de lungi ca să putem trage concluzii pertinente cu privire la comportamentul împrumutatului pe o perioadă de timp. Când facem analiza de risc, noi nu luăm în calcul numai capacitatea clientului de a rambursa creditul, ci şi dorinţa lui de a-l rambursa. Toate aceste date sunt deja implementate în modelele de risc pe care le avem în sistemul bancar.

Reporter: Cum a evoluat creditarea, în ultima perioadă?

Sergiu Oprescu: Pe creditarea retail există cerere, mai ales în zona imobiliară-ipotecară. Segmentul creditului neguvernamental ipotecar este singurul care, şi în perioada de criză, a crescut cu circa 10%. Este segmentul care a crescut cel mai mult şi în condiţii de risc foarte bune şi este segmentul creditului neguvernamental care a înregistrat cea mai mică pondere în structura creditelor neperformante. A avut cel mai mic nivel de neperformanţă, în comparaţie cu celelalte segmente - cum ar fi creditul pentru IMM, cel pentru consum, inclusiv creditul corporaţiilor medii şi mari, afectate în principal de legea insolvenţei şi de "utilizarea" legii insolvenţei de o manieră uşor abuzivă, uneori.

Reporter: În ce punct se află Programul Prima Casă?

Sergiu Oprescu: Prima Casă a fost pilonul principal de stabilitate în domeniul creditării imobiliare în România. Acum, cred că Prima Casă şi-a îndeplinit mandatul. Deşi creşte în momentul de faţă şi are rolul lui, în totalul creditării imobiliare ponderea creditului prin acest program a scăzut.

Noi am început să utilizăm din ce în ce mai mult diverse produse ale sistemului bancar de aceeaşi natură, dar altele decât creditul Prima Casă.

Acum, produsul standard este unul aproape la nivelul programului Prima Casă, din punct de vedere al preţurilor. Diferenţa este că, poate, se solicită un avans mai mare la produsul standard, modelele de risc fiind diferite.

Reporter: Sunt deponenţi care şi-au retras banii din bănci, în ultima perioadă. Cum caracterizaţi evoluţia depozitelor şi mişcările de retragere a economiilor?

Sergiu Oprescu: Este un comportament uman ca în oricare altă piaţă. Odată ce dobânzile din sistemul bancar scad, oamenii caută modalităţi alternative de investiţii. Fiecare dintre cei care economiseau până acum, gândeau şi aveau şi o componentă investiţională. Este vorba despre capacitatea de a multiplica acei bani, nu doar de a economisi, iar această componentă nu a fost foarte dezvoltată în România. De aceea noi nu avem o piaţă de capital bine dezvoltată. Nu avem adâncimea pieţei de capital pe care ar fi putut s-o aibă România şi pentru că, o perioadă foarte lungă de timp, noi am "stimulat", prin dobânzi ridicate în zona pieţei bancare, atât economisirea, cât şi această tendinţă investiţională a clientului. Pe măsură ce dobânzile au scăzut, oamenii care au avut tendinţa naturală de economisire continuă să economisească şi acest lucru se vede. Economisirea creşte în România, totalul depozitelor a depăşit totalul creditelor neguvernamentale, începând cu anul 2014. Suntem la un raport extrem de bun al creditelor faţă de depozite, nivelul fiind de circa 90%. Ne dorim să fie şi mai mic, pentru a creşte capacitatea de creditare pe termen lung, întrucât ne vom baza în principal pe economisire internă pentru a avea capacitate de creditare pe termen lung. Capacitatea noastră de a atrage economisire externă aşa cum era la începutul anilor 2000, pe baza unei teorii a convergenţei, a scăzut. Trebuie să ne bazăm pe economisire internă ca să avem capacitate de creditare pe termen lung.

Reporter: Ce fac cu banii cei care şi-au retras depozitele?

Sergiu Oprescu: O mare parte a celor care aveau şi tendinţa investiţională şi interesul investiţional migrează către alte instrumente. Fondurile mutuale au crescut absolut spectaculos. Nici în visurile lor cele mai bune nu îşi imaginau că vor avea astfel de creşteri, de circa 1 miliard de euro de la an la an, în primăvara lui 2015. Din punctul nostru de vedere, aceşti bani au ieşit din zona de economisire şi s-au dus pe valenţa investiţională, în zona respectivă, iar acelaşi lucru va continua să se întâmple.

Piaţa imobiliară este influenţată de acelaşi tip de comportament. În contextul în care dobânzile au scăzut, creşterea din acest an de pe segmentul imobiliar este legată, într-o oarecare măsură, de dorinţa unor dezvoltatori sau a unor persoane cu economii ridicate să investească în ceva care le dă randament mai bun decât dobânda bancară. Cred că acest lucru este extrem de favorabil pentru creşterea economică, întrucât se capacitează potenţialul investiţional al capitalului autohton. Noi am avut un capital autohton care stătea în zona de economisire, iar acum o parte din el se duce în zona investiţională, ceea ce nu poate să facă decât bine economiei. Este adevărat că ar trebui ca aceste economii să meargă şi într-o zonă investiţională manufacturieră, nu doar în zona imobiliară sau consumeristă.

Reporter: Această mişcare nu este în detrimentul băncilor?

Sergiu Oprescu: Băncile nu sunt lovite de această mişcare a capitalurilor. Am spus mai devreme că economisirea creşte, deci băncile se bazează în continuare pe aceeaşi tendinţă de creştere. Factorul anual de creştere a depozitelor este de 7%, aflându-se în zona prudentă. Însă, ar fi putut creşte cu mai mult, iar acel "cu mai mult" se duce în zona investiţională.

Reporter: Dacă cresc şi economiile şi se fac şi investiţii înseamnă că oamenii au bani?

Sergiu Oprescu: Ideea este că plecăm dintr-o zonă foarte redusă. Ţinând cont de faptul că împrumutul imobiliar în România are o penetrare de 6%-6,5% din totalul stocului locativ, în condiţiile în care acest indicator este în jur de 60% în alte ţări, ne dăm seama cât de puţin am ancorat creditul retail în zona noastră. Întotdeauna ne uităm la cât ar putea sistemul bancar să crediteze, dar trebuie să ne uităm şi la partea de cerere şi să vedem dacă avem acel mediu antreprenorial necesar ca sistemul bancar să poată să crediteze zona respectivă.

Noi avem 22 de companii la mia de locuitori - cel mai scăzut nivel din zona centrală şi sud-est-europeană. Celelalte ţări au 60-70 de companii la mia de locuitori, Bulgaria are 55, nu mai vorbesc de Cehia cu 140 de companii la 1000 de locuitori. Pe de altă parte, noi avem numărul cel mai mare de insolvenţe la mia de companii, respectiv 45. Bulgaria are două companii în insolvenţă la mia de companii, Cehia nouă, iar media ţărilor analizate este de zece. Ce ne spun aceste cifre? Avem o problemă de creare a unui mediu antreprenorial sustenabil. Avem puţine iniţiative antreprenoriale, iar investitorii, odată ce-şi creează companii, la primele semnale negative fug în insolvenţă. Ridică mâinele mai repede decât alţii din zona centrală şi sud est europeană. Este nevoie să ne gândim ce trebuie să facem ca să stimulăm acest mediu investiţional, care, în final, este motorul de creştere a economiei româneşti.

Reporter: Cum caracterizaţi problema creditelor în franci elveţieni şi ce măsuri ar trebui să se adopte pentru soluţionarea acesteia?

Sergiu Oprescu: Noi, la Alpha Bank, am decis încă de la început să nu acordam credite în CHF. Ne-am uitat atunci pe un grafic care arăta variaţia francului elveţian faţă de celelalte monede şi am făcut analiza. Francul avea o volatilitate mai mare faţă de celelalte monede şi am înţeles că va fi aproape imposibil de explicat unui client de ce o perioadă de timp trebuie să fie penalizat şi o altă perioadă de timp va fi bonificat. Per total, pe o perioadă lungă de timp, paradoxul este că francul elveţian, care are volatilitate în jurul celorlalte monede, dă perioade în care debitorii plătesc mai puţin şi perioade în care plătesc mai mult decât ceilalţi. Mi-a fost greu să cred că cineva ar fi putut explica acest lucru astfel încât şi clienţii să înţeleagă.

Reporter: Credeţi că reprezentanţii vreunei bănci au încercat să explice acest aspect?

Sergiu Oprescu: Nu ştiu dacă cineva a explicat în sensul acesta. Problema pe fond este următoarea: avem două tipuri de riscuri - risc de variaţie a ratei dobânzii şi risc valutar. Acestea două operează împreună. Dacă un client vrea să-şi aleagă un risc de variaţie a ratei dobânzii mai mic, ceea ce dădea francul elveţian la vremea respectivă (n.r. dobânda de bază, respectiv LIBOR), îşi poate asuma un risc valutar mai mare. Pentru că pieţele vor arbitraja între acestea două, ele vor fi întotdeauna comparabile cu alte două seturi, dintr-o altă monedă. Pe termen lung, cele două monede vor fi comparabile, doar că în anumite perioade de timp creează şocuri care pot conduce la tulburări sociale.

Ca soluţie, cred că trebuie găsite măsuri obiective şi individuale, care să favorizeze clientul şi să evidenţieze faptul că, într-o perioadă, pot exista probleme de rambursare ca urmare a volatilităţii crescute a cursului unei monede, fără să defavorizăm alte categorii de clienţi - deponenţii şi împrumutaţii, în general.

Reporter: Foarte multe credite neperformante au fost externalizate cu discounturi semnificative. Nu ar fi mai eficient pentru bănci să negocieze cu clienţii şi să acorde discounturi mai mici decât acordă firmelor de recuperare?

Sergiu Oprescu: În cazul în care riscul valutar variază foarte mult, oamenii nu vor putea să ramburseze creditul şi atunci produc o pierdere în sistem sau băncii respective. Aceasta din urmă ar trebui să-şi facă o analiză de oportunitate şi să vadă dacă preferă să restructureze creditul, cu o pierdere acceptată în momentul respectiv, dar să-l salveze pe debitor pentru ca acesta să ramburseze banii în următoarea perioadă, sau preferă să-l lase să intre în default şi să-şi asume pierderea.

Situaţia poate fi diferită de la bancă la bancă. Fiecare operator financiar trebuie să aibă propria politică şi propria analiză pe care o face în relaţia cu clienţii săi.

Trebuie să avem grijă să rămânem într-o zonă obiectivă coerentă, pentru că, pe măsură ce comunicăm populist şi creăm anumite aşteptări, acestea influenţează comportamentul clienţilor. Acest lucru poate însemna că cei care întârziau între zero şi 15 zile vor întârzia acum între 15 şi 30 de zile şi, astfel, se afectează procesul de provizionare.

Reporter: Recent, ANPC a câştigat pe fond un proces colectiv împotriva uneia dintre bănci. Credeţi că această primă decizie într-un astfel de proces reprezintă un risc sistemic?

Sergiu Oprescu: Cred că am luat o cale singulară noi, în România, în sensul că, deşi Directivele UE menţionau că reglementările nu se aplică şi creditelor în stoc, noi am ales să aplicăm legea inclusiv la împrumuturile deja existente. Acest lucru bineînţeles că pune în pericol stabilitatea financiară şi, în final, se va produce o pierdere în sistemul bancar.

Reporter: În cazul în care procesele colective vor fi câştigate...

Sergiu Oprescu: Da, dar există riscul ca aceste pierderi să existe. Cât este de mare probabilitatea acestui risc este o altă problemă, dar riscul există. Putem fi în situaţia în care o bancă să fi câştigat de 999 de ori procesele pe o clauză, iar a mia oară să piardă, ceea ce va avea un impact uriaş pentru toată lumea. Comunitatea bancară solicită asigurarea principiului echităţii procesului de justiţie.

Reporter: Sunteţi preşedintele uneia dintre băncile noastre cu capital grecesc. Cum s-a simţit criza elenă din interior?

Sergiu Oprescu: Mi s-a părut foarte corectă declaraţia domnului Nicolae Cinteză (n.r. directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR) din ziarul BURSA, potrivit căreia băncile locale cu capital grecesc au fost puternice în toată această perioadă.

Băncile noastre cu capital grecesc au traversat o perioadă dificilă, dar au trecut cu fruntea sus din toate punctele de vedere. Criza elenă nu s-a văzut nicio clipă în relaţia cu clientul, iar sentimentul de încredere a existat tot timpul. Le-am mulţumit întotdeauna clienţilor noştri pentru încrederea de care au dat dovadă în această perioadă. Evenimentele au trecut şi mi se pare că au reprezentat un test care a demonstrat încă o dată soliditatea sistemului bancar românesc. A fost un test care a arătat că sistemul bancar românesc poate să absoarbă şocuri de orice natură ar fi ele.

Cred că am demonstrat încă o dată că avem bancheri cu o bună pregătire şi mă refer la cei care relaţionează efectiv cu clientul. Aceştia au fost cei mai testaţi bancheri ai perioadei - au făcut faţă reacţiilor negative, de aşteptat, ale clientului şi la competiţia uşor neloială din sistem. Trebuie să menţionez că, din 2009 şi până acum, băncile s-au maturizat.

Reporter: Cât de posibilă este aplicarea bail-in-ului (măsură de salvare a băncilor cu probleme care include şi confiscarea depozitelor negarantate) la noi?

Sergiu Oprescu: Bail-in-ul ar putea avea loc numai în situaţii de excepţie, de catastrofă, dezastre financiare etc. Noi tocmai demonstrăm că sistemul bancar românesc nu are o astfel de situaţie. Sunt cazuri în care trebuie să ne pregătim, dar probabilitatea apariţiei unor dezastre este foarte scăzută, cu conditia să nu ni le creăm singuri. Cu o capitalizare de 18-19% a sistemului bancar, faţă de o minimă de reglementare de 8% sau faţă de o minimă de recomandare de 10%, sistemul bancar românesc se plasează la un nivel aproape dublu. Putem să fim "acuzaţi" că nu alocăm pe condiţii de eficienţă capitalul pe care îl avem, dar nu că nu îl avem.

Reporter: Care este problema cea mai mare a sistemului bancar, în acest moment?

Sergiu Oprescu: Avem această concepţie greşită că sistemul bancar are de unde şi că putem să luăm de la el încontinuu. În ultimii cinci ani, acest sector a pierdut în medie 3% din capital. Pierderea echivalează cu o sumă de aproximativ 15% din fondurile proprii pe ultimii cinci ani, ceea ce înseamnă un nivel de creditare de câteva miliarde de euro, pe care sistemul bancar, astăzi, nu poate s-o facă. Altfel spus, erodăm din potenţialul de creditare.

Trebuie să înţelegem că noi încercăm, ca în orice alt domeniu, să atragem capital, internaţional sau autohton, care să fie reinvestit. Noi trebuie să oferim randamente acestui capital.

Băncile europene au un randament al capitalului de 10-12%, ca medie din 2010 până în 2014. Sistemul bancar românesc are un randament al capitalului de minus 3%. Când acest capital este alocat ca să fertilizeze economia, distribuţia se face pe bază de randament. Noi nu putem avea un capital care să ofere constant pierdere şi în acelaşi timp să contribuie la creşterea economică a României. Trebuie să alegem între cele două. Nu putem să mergem în permanenţă în paralel. Trebuie să înţelegem că nu există o economie performantă fără un sistem bancar performant.

Reporter: Mulţumesc!