Avem o mare. Ce facem cu ea?

Războiul ruso-ucrainean s-a extins şi în Marea Neagră. Care, în absenţa implicării Turciei, s-a transformat în lac rusesc. Cum procedăm? Cum ne apărăm în viitor porturile şi celelalte facilităţi de pe litoral? Cum ne apărăm perimetrele de gaze naturale din platforma continentală? Devenim proactivi?

În 2016, preşedintele Klaus Iohannis, probabil nu de capul lui, a lansat un balon de încercare. Pornind de la premiza că flota militară a Federaţiei Ruse, care la acea dată număra 50 de nave şi patru submarine, depăşeşte capacitatea flotei Turciei, Klaus Iohannis a propus acestui stat ca, împreună cu România şi Bulgaria, să creeze o flotă unită. Care, la o adică, să-l împiedice pe Putin să-şi mai facă de cap. Ankara nu a reacţionat în niciun fel. În schimb Boiko Borisov, fostul premier bulgar, a dat o replică memorabilă. Şi anume că preferă să vadă veliere pe Marea Neagră şi nu nave de război. Dar astăzi suntem într-o nouă realitate. Războiul s-a extins literalmente în Marea Neagră. Iar statele riverane, cu excepţia Federaţiei Ruse, sunt victime potenţiale. În prezent Rusia nu mai dispune de cele 50 de nave, ci doar de 30. Chiar dacă România are o flotă militară de tot râsul, în combinaţie cu Turcia şi cu Bulgaria ar putea depăşi potenţialul flotei ruse. Dar asta înseamnă ca trei state NATO să se asocieze pentru ca, la nevoie, să intervină militar împotriva Federaţiei Ruse. Cu alte cuvinte, să aducă NATO în stare de război.

Conform Convenţiei de la Montreux, semnată în 1936, statele neriverane nu au dreptul să staţioneze cu nave militare în Marea Neagră mai mult de 21 de zile. Şi, începând de la 24 februarie 2022, Turcia, care este garantul acestei convenţii, sub pretextul cât se poate de real că în zonă a fost declanşată o stare de război, a interzis cu desăvârşire accesul navelor de război ale neriveranilor. După cum se ştie, Turcia poate decide asupra accesului sau non-accesului prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Implicit însă, o asemenea decizie favorizează Federaţia Rusă, dar asigură în schimb o relativă stabilitate în Marea Neagră, nepermiţând o acumulare periculoasă de forţe militare.

Aşa stând lucrurile, singura soluţie raţională pentru România este să-şi întărească în mod semnificativ propriile capacităţi militare la Marea Neagră. România nu poate iniţia şi nu poate susţine un demers ca cel din 2016, nici chiar dacă este împinsă în faţă de Washington, ca piesă de sacrificiu. Nu trebuie să cădem într-o asemenea capcană. Şi chiar dacă noi ne-am lăsa luaţi de val, Turcia şi Bulgaria vor continua să reacţioneze prudent şi raţional.

Dar care este totuşi soluţia pentru a nu-i mai permite lui Vladimir Putin să-şi facă de cap în Marea Neagră? Cine a încheiat o convenţie, o poate şi desface. Prin urmare, marile puteri care au decis ceea e au decis atunci când, în 1936, au conceput Convenţia de la Montreux, se pot întruni, pot anula ceea ce au hotărât atunci, în baza considerentului că Rusia nu respectă dreptul celorlalţi riverani şi, în consecinţă, se poate ajunge fără a mai încălca vreun tratat internaţional în situaţia în care NATO să intre în Marea Neagră cu o flotă militară semnificativă. Care ar garanta şi comerţul liber, şi securitatea riveranilor. Orice altceva reprezintă o simplă şi periculoasă aventură politică. Şi militară.