Aventura Brexit...Cap De Linie

Nu mai este timp pentru perspective de viitor, amînări ori pertractări. Guvernul Majestăţii Sale, condus de David Cameron şi-a confruntat partenerii europeni cu condiţii ferme şi precise, pentru ca Marea Britanie să continue aventura numită UE. Pe 17 februarie, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre trebuie să subscrie la documentul negociat, în numele blocului, de Comisie şi Consiliu sau să îl respingă. În prima variantă, David Cameron se aşează în fruntea "trupelor" pro-europene din propriul guvern, adună legiunile britanice fidele şi încrezătoare într-un viitor european al Marii Britanii şi cîştigă referendumul care va avea loc în iunie. Sau...sau... îl pierde! Retorica propriului guvern şi partid, poziţia unei părţi semnificative dintre miniştrii cabinetului, ca să nu mai vorbim de bine înrădăcinatul euro-scepticism britanic, dau toate procente bune în faţă susţinătorilor ieşirii britanice din UE. Este adevărat, deocamdată, acest procent nu a trecut de fatidicul 50%, nici măcar în sondajele cele mai "meşteşugite". În treacăt fie spus, britanicii sunt vaccinaţi de mult şi imunizaţi la şmecheriile sondajelor, nu de alta, dar obiceiul confirmat şi de ultimele alegeri este că sondajele nu "ghicesc" nici cîştigătorul, nici marja lui de victorie. Cu ce a plecat la drum şi cu ce s-a ales Guvernul Cameron din gîlceava lui cu UE? A plecat la drum cu proiectul unei "mari reforme" a UE, în care britancii pot face aproape tot ceea ce vor, fără să le pese de deciziile de la Bruxelles, iar pentru asta nu trebuie să plătească nimic! S-au ales, desigur, cu mult mai puţin, dar totuşi s-au ales cu ceva. Scrisoarea adresată de Preşedintele Consiliului, polonezul Donald Tusk, celorlalţi şefi de stat şi de guvern din UE rezumă perfect termenii acordului:

Marea Britanie are libertatea să nu participe în nici o formă la proiectele ulterioare de adîncire a cooperării instituţionale sau economice, de la moneda unică, la politici sectoriale, care ar putea fi promovate de ceilalţi membri şi/sau de instituţiile UE (Comisie);

UE se angajează să facă eforturi, inclusiv legislative şi instituţionale pentru creşterea competitivităţii şi reducerea birocraţiei;

Parlamentul britanic şi parlamentele celorlalte ţări membre se vor putea pronunţa împotriva proiectelor de lege iniţiate de instituţiile UE (Comisie/Parlament), caz în care proiectul respectiv va fi abandonat, dacă este constestat de statele membre;

Marea Britanie va avea latitudinea de a restrînge beneficiile sociale pentru migranţii care se stabilesc pe teritoriul său, de la indexarea lor cu condiţiile din ţările de origine, pînă la eliminarea totală, în intervalul unui ciclu de 4 ani.

E mult? E puţin? Depinde de pe care parte a baricadei priveşti. David Cameron şi susţinătorii săi s-au îngrămădit să afirme şi să argumenteze că este cel mai bun deal dintre toate cele posibile. O notă editorială a celebrului Financial Times susţine cu moderaţie, dar ferm, poziţia lui Cameron: cu noile concesii putem rămîne în UE. De partea cealaltă, conservatorul The Telegraph titrează: "Înţelegerile lui Cameron cu UE, o palmă pe obrazul Marii Britanii" De ce? Pentru că nimic din ceea ce a negociat şi a obţinut Cameron nu garantează, nici măcar nu promite, reducerea masivă a "migraţiei de sărăcie" către Marea Britanie.

Trenul a plecat din gară şi pînă la destinaţie, referendum, nu mai este nici o oprire!