Avertismentul lui Mobius: "Pieţele emergente n-au trecut de ce-i mai rău"

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 februarie 2014

Avertismentul lui Mobius: "Pieţele emergente n-au trecut de ce-i mai rău"

Perioada dificilă pentru pieţele emergente este departe de a se fi încheiat, după ce indicele bursier a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele cinci luni, iar monedele statelor s-au depreciat semnificativ, a declarat vineri, la Rio de Janeiro, Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, citat de Bloomberg.

Domnia sa a precizat: "Sentimentul negativ încă persistă şi ne aşteptăm ca vânzările masive să continue. Analizăm oportunităţi, dar nu cumpărăm în acest stadiu. Preţurile ar putea scădea sau s-ar putea stabiliza în perioada următoare".

Bloomberg notează că perspectiva lui Mobius, care supraveghează active de peste 50 miliarde de dolari pe pieţele emergente, la Templeton Emerging Markets, este diferită de cea a lui Jim O'Neill, creatorul sintagmei BRIC pentru principalele patru mari economii în curs de dezvoltare, care a declarat, săptămâna trecută, că turbulenţele au creat oportunităţi de cumpărare.

Indicele bursier MSCI Emerging Markets a scăzut cu 11% de la nivelul de vârf înregistrat în 22 octombrie şi este aproape de cea mai scăzută valoare din ultimii cinci ani comparativ cu indicele global MSCI World al statelor dezvoltate.

Potrivit Morgan Stanley, care citează datele EPFR Global, în ultimele două săptămâni, investitorii au retras peste 12 miliarde de dolari din fondurile de equity din statele emergente, fiind cele mai semnificative ieşiri de capital din ianuarie 2008, după ce FED continuă cu programul de relaxare cantitativă.

Mark Mobius susţine că a găsit oportunităţi de cumpărare pe pieţele de frontieră, cele care sunt prea mici sau prea puţin dezvoltate pentru a fi incluse în indicii pieţelor emergente. Templeton Emerging Markets Group a investit în companii din Africa, inclusiv Kenya şi Nigeria, Mobius estimând că avansul acestora va fi mai puţin afectat de turbulenţele din economiile mai mari.

După şedinţa de politică monetară din 31 ianuarie, Fed a anunţat că va reduce cu aproximativ zece miliarde de dolari pe lună programul de achiziţionare de obligaţiuni, destinat stimulării activităţii economice şi menţinerii unei rate scăzute a dobânzilor. Decizia Fed privind reducerea achiziţionării de obligaţiuni pentru a doua lună consecutiv vine în pofida turbulenţelor de pe pieţele emergente, afectate de perspectiva majorării ratelor dobânzilor pe plan mondial.

Mark Mobius a declarat recent că fluxurile de capital către pieţele emergente vor reveni în cursul acestui an, deoarece creşterea economică este mai rapidă în aceste ţări, datoria publică este redusă în raport cu economiile în dezvoltare, iar rezervele valutare sunt solide.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb