AVIONUL DOBORÂT ÎN UCRAINA MH 17 - Amsterdam spre Kuala Lumpur

Tragedia a avut loc în ziua de 17 iulie 2014. În aceste zile se caută făptaşii, care au lansat racheta, se analizează datele pentru a preciza locul de lansare a rachetei, au loc investigaţii internaţionale în zona de prăbuşire a avionului, se emit supoziţii, se lansează acuze şi contra-acuze. Comunitatea internaţională este angajată într-un dens război mediatic, în încercarea de a se desluşi vinovaţii şi obârşia evenimentelor. Pe lângă tragedia personală a fiecăruia din cei aflaţi la bord, sentimentele familiilor, prietenilor... Toate acestea nu se vor termina curând. Iar efectele actului criminal se vor resimţi o lungă perioadă.

Nu trebuie să fii expert ca să poţi să îţi faci o proprie evaluare. Există suficiente elemente faptice şi indicii pentru aceasta. Lansarea rachetei a avut loc pe teritoriul Ucrainei. Se lucrează încă la identificarea locaţiei exacte a lansării. Lucru posibil, ceea ce au indicat experţi americani, care s-au referit la "amprentele termice" ale rachetei, impactului şi dezintegrării avionului. Ce se vrea este de a stabili fără dubiu dacă lansarea a avut loc din teritoriul controlat de separatiştii pro-ruşi, ceea ce ar face mai uşoară problema responsabilităţii directe - identificarea celui care "a apăsat pe trăgaci". De altfel, ar fi greu de acceptat că actualele autorităţi ucrainene ar fi avut vreo motivaţie reală sau măcar veridică pentru un asemenea act, chiar dacă armata ucraineană dispune de asemenea sisteme de lansare, aflate în dotare încă din perioada "sovietică". Cu aceeaşi probabilitate, se poate exclude varianta ca sistemul să fi fost operat de armata rusă. Comentatorii nu exclud varianta ca sistemul să fi fost operat de "specialişti" veniţi din Rusia, nu în calitate oficială. Ambasadorul American la ONU aprecia că sistemul este suficient de sofisticat încât să reclame asistenţă de specialitate în operarea acestuia.

Indiciile - este adevărat, circumstanţiale, indică drept autori pe separatiştii pro-ruşi care controlează o zona din estul Ucrainei, deasupra căreia a fost doborât MH 17. Între aceste indicii, declaraţia reprezentanţilor separatiştilor că de acum dispun de resursele pentru a proteja spaţiul aerian al auto-proclamatei republici Donetsk - o ştire difuzată de către agenţia rusă de ştiri ITAR-TASS în 29 iunie. Rebelii se refereau la faptul că au "procurat" un sistem de lansare a rachetelor din stocul armatei ucrainene. Chiar în zilele precedente clamaseră că au doborât două avioane ucrainene, dintre care un avion ucrainean de vânătoare SU-25 la 14 iulie, cu trei zile înainte de doborârea aeronavei MH17. Iar în ziua tragediei, ziarişti afiliaţi agenţiei Associated Press au văzut un lansator de rachete lângă localitatea Snejni, controlată de către separatişti. Chiar în ziua atacului, separatiştii au difuzat ştirea că au doborât un avion militar ucrainean de transport. Au retras ştirea imediat ce au înţeles că a fost doborât avionul de linie malaezian.

Aceleaşi categorii de indicii sugerează faptul că sistemul de lansare a fost operat fără asigurarea informaţională a unui radar central, care să fi făcut posibilă identificarea caracteristicilor ţintei ca avion civil (declaraţia lui Pavel Felgenhauer, comentator în probleme militare a ziarului rus "Novaia Gazeta", Moscova). În acest caz, cei ce au lansat racheta ar fi putut crede că au luat "în cătare" o aeronavă ucraineană.

Racheta folosită face parte dintr-un sistem de lansare (denumit fie BUK, fie SA 11-SAM), cu grad înalt de sofisticare. Şi scump, apreciat la 500 milioane dolari. Un asemenea sistem se află într-o evidenţă strictă a oricărei armate. Nu este o flintă ascunsă în fânul din şură în bătătură casei. Sistemul a plecat dintr-o bază, "candidaţii" fiind în număr restrâns: armata ucraineană şi armata rusă. Personal, cred că acuzele Kievului (ambasadorul ucrainean la ONU) că sistemul de lansare a fost adus din Rusia au puţină credibilitate.

La 29 iunie, separatiştii au anunţat că au "procurat" o baterie BUK în Donetsk. Şi în dimineaţa de 17 iulie, un lansator a fost dislocat de către separatişti în zona localităţii Snejnoe (Iulia Latinina, în "Novaia Gazeta", 18 iulie). Dacă este adevărat că "sursa" de procurare a fost armata ucraineană, atunci suscită semne de întrebare de ce partea ucraineană a păstrat tăcere până acum asupra acestui fapt. Şi direct din această circumstanţă se degajă o concluzie, fie şi preliminară. Slăbiciunea puterii de la Kiev (evit sintagma "puterii centrale") a devenit de domeniul evidenţei. "Regele este gol!" Atributul definitoriu al oricărei autorităţi statale este exercitarea controlului eficient şi efectiv, în limita stabilită de constituţie, asupra teritoriului naţional, mai cu seamă în perioade în care autoritatea este pusă la încercare. Nu este admisibil ca depozitele de rachete să fie "şvaiţer" la tentativele de devalizare. Şi să taci când adversarul clamează că le-a "vămuit" fără probleme. Ceea ce ridică şi alte întrebări: cum a fost posibilă "preluarea" sistemului de rachete? Au existat complici în armata ucraineană? Complicitatea a fost asigurată pecuniar sau motivată de naţionalism, altul decât ucrainean? În aceeaşi ordine de idei, este legitimă întrebarea de ce Kievul nu a luat măsuri eficiente de închidere a spaţiului aerian deasupra zonei conflictului secesionist, de facto, zona unui război civil. Anunţurile succesive privind închiderea zonei de zbor la diferite altitudini nu sunt suficiente "per se".

Sprijinul şi simpatia internaţionale nu sunt substitut al autorităţii eficiente şi efective. Dimpotrivă, şubrezenia autorităţii de la Kiev lipseşte de credibilitate şi sprijinul internaţional care i se acordă. Ori, în perioade de criză care ameninţă să escaladeze, indecizia şi ezitările autorităţii "centrale" sunt factori agravanţi. De ce ar trebui susţinut internaţional un regim care este slab, căruia îi lipseşte, se pare, o bază reală de susţinere amplă în rândurile populaţiei? Să presupunem că făptuitorii fizici nu vor fi prinşi curând. Ce se va întâmplă mai departe? Este exclusă repetarea unor asemenea tragedii? Cred că nu. Din păcate, nu suntem în situaţia creată cu ceva ani în urmă de piraţii somalezi şi soluţionată radical. A luat ceva timp, cei puternici în apele internaţionale au luat măsuri şi piraţii au fost stârpiţi fără menajamente. Este adevărat, sancţionarea lor a avut loc în marea liberă, dincolo de limitele teritoriale ale vreunui stat sau altul. Nu se poate acţiona aşa în Ucraina. Rămâne de datoria ucrainenilor înşişi să îşi facă datoria.

Cele de mai sus nu absolvă de vină pe cei ce au lansat fizic racheta sau pe cei care îi încurajează, deschis sau tacit. Din această perspectivă, prinderea şi pedepsirea vinovaţilor va lua timp îndelungat (la fel ca şi în cazul doborârii cursei PANAM în 1988 deasupra Scoţiei). Până atunci însă, este necesar ca Rusia să se delimiteze clar şi să condamne actul de barbarie, să conlucreze pentru identificarea făptaşilor fizici. Până acum, declaraţiile oficialilor de la Moscova nu sunt încurajatoare din această perspectivă. Acuzele la adresa regimului de la Kiev care a făcut posibilă tragedia prin nereglementarea conflictului intern sunt insuficiente sau nerelevante sau simplu, "nu sunt la chestiune". Doborârea piraterească a unui avion de pasageri nu poate fi scuzată sau explicată, ci sancţionată punctual. Indiferent cât de "macho" ar fi, separatiştii au în gena lor politică şi nu numai, obedienţa faţă de cineva. Ori, în acest caz, nu este un secret că Rusia are capacitatea de a le retrage sprijinul. Chiar dacă şi în urma unei asemenea dezavuări şi "sigilării" graniţei ruso-ucrainene ar mai rămâne un nucleu dur de separatişti. Cu aceştia, ar fi mult mai uşor să fie puşi la punct. Sigur, Rusia poate refuza aceasta. Este suficient de tare. Dar pe termen lung, nu sunt convins că este în interesul Rusiei să îşi asigure inamiciţia stabilă a atâtor oameni, a atâtor state, inclusiv musulmane.

De ce compania aeriană a ales ruta funestă de zbor?

Este o rută tradiţională pentru multe companii cu zboruri din Europa spre Asia de Sud-Est- Kuala Lumpur, Honk Kong, Singapore ş.a., cu costul cel mai mic. Ruta selectată între punctele de plecare şi sosire dă o economie semnificativă de combustibil şi timp.

Circa 350 de zboruri traversau zona zilnic înainte de iulie, când Ucraina a anunţat închiderea culoarului până la circa 8.000 m altitudine. Ulterior a închis şi culoarul până la circa 11.000 m. Sunt totuşi greu de înţeles circumstanţele care au făcut posibilă selectarea acestei rute având în vedere situaţia de conflict din estul Ucrainei. Se pare că au fost suficiente semnale de alarmă. Ucraina a închis spaţiul aerian, dar... se pare că fără acţiuni concrete. Ceea ce o expune unor acţiuni în instanţă într-o fază ulterioară. Autorităţile americane au avertizat companiile americane să evite zona încă din aprilie şi acestea au luat în serios avertismentele. ICAO - Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale a transmis şi ea către statele membre alerte cu referire la spaţiul de deasupra Crimeii. Din păcate, fără efect în cazul concret. Sunt şi alte zone de conflict în lume care au impus rute ocolitoare pentru companiile aeriene. Implicaţiile financiare nu sunt dintre cele bine venite - costurile de operare cresc, iar creşterea va fi "pasată" către pasageri. Unele companii s-ar putea să nu mai poată funcţiona. Compania malaeziană primeşte a doua lovitură majoră în câteva luni şi se evaluează şansele acesteia de a-şi reveni. Acţiunile multor companii aeriene au scăzut semnificativ la burse după doborârea cursei MH 17.

Geopolitic, actul de terorism sporeşte tensiunea nu numai în zonă, ci şi pe plan internaţional. Şi aşa, dacă Rusia îşi menţine poziţia, va fi foarte greu ca vinovaţii să fie efectiv traşi la răspundere. Iar strategia Rusiei de a semăna divergenţe între statele occidentale, pornind de la impunerea împotriva sa de sancţiuni economice, îşi va pierde eficienţa scontată de către ruşi. În ansamblu, cele întâmplate îndepărtează substanţial şansele soluţionării conflictului/războiului civil din Ucraina. Stresul geopolitic global se accentuează - pe lângă conflictul din Gaza, negocierile laborioase în dosarul nuclear iranian, situaţia volatilă din Irak, avem acum o adâncire a crizei din Ucraina. Devine tot mai vizibilă multi-polaritatea relaţiilor internaţionale, în contrast cu unipolaritatea cu care ne obişnuiserăm după 1991. Actorii multipolarităţii, de exemplu statele din grupul definit drept BRIC, vor tinde să îşi promoveze soluţiile lor nu numai în domeniul financiar (de ex, crearea micro-FMI-ului, anunţată de curând), ci şi politic. Consecinţa va fi o sporire accentuată a aleatoriului în relaţiile internaţionale, de natură să afecteze toate statele.