Datele obţinute din cea de-a doua cutie neagră a avionului Germanwings arată că Andreas Lubitz a prăbuşit intenţionat aeronava, afirmă anchetatorii, potrivit AFP.
"Prima examinare arată că pilotul din cabină a folosit pilotul automat pentru a coborî avionul la o altitudine de 100 de picioare (30 de metri)", a precizat Biroul francez pentru anchete şi analize (BEA), într-un comunicat.
"Ulterior, de câteva ori în timpul coborârii, pilotul a schimbat setările pilotului automat pentru a mări viteza avionului", au adăugat anchetatorii francezi.
Informaţiile par să confirme teoria conform căreia copilotul Andreas Lubitz a prăbuşit intenţionat avionul într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei, provocând moartea celor 150 de persoane aflate la bord.
Autorităţile au găsit joi cea de-a doua cutie neagră, care conţine parametrii tehnici ai zborului, după o căutare de nouă zile în zona montană greu accesibilă.
Datele obţinute de la prima cutie neagră, care înregistrează conversaţiile din cabina de pilotaj, sugerau că Lubitz, în vârstă de 27 de ani, l-a încuiat pe comandantul de bord în afara cabinei, apoi a îndreptat intenţionat avionul pe o traiectorie descendentă.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, care se deplasa pe ruta Barcelona-Dusseldorf, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit la 24 martie în Alpii francezi.
Avionul s-a lovit de munţi cu o viteză de 700 de kilometri pe oră, provocând moartea instantanee a celor 150 de persoane aflate la bord, dintre care o jumătate erau germani şi mai mult de 50 spanioli.