AVOCATUL LUI MARADONA: "Ambulanţei i-a luat mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge, a fost o crimă idioată"

A.B.
Miscellanea / 26 noiembrie 2020

"Ambulanţei i-a luat mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge, a fost o crimă idioată"

Matias Morla, avocatul lui Diego Maradona, a lansat acuzaţii grave şi cere o anchetă amănunţită, în urma decsesului fostului campion mondial, conform News.ro.

"Astăzi este o zi de durere profundă, de tristeţe şi reflecţie. Simt în inima mea pierderea unui prieten pe care l-am onorat cu loialitate până în ultima zi. Înmormântarea trebuie să fie un moment intim şi familial. Conform spuselor procurorului din San Isidro, este inexplicabil faptul că, timp de 12 ore, Diego nu a avut nicio atenţie sau control din partea personalului medical. Ambulanţei i-a luat mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge, a fost o crimă idioată. Acest fapt nu trebuie să treacă neobservat şi vă rog să investigaţi până la sfârşit. După cum mi-a spus Diego: < Eşti soldatul meu, care lucrează fără milă >", a afirmat avocatul, într-un comunicat.

Diego Maradona a decedat din cauza unei insuficienţe cardiace, potrivit raportului preliminar al autopsiei efectuate miercuri.

Rezultatul final al autopsiei va fi anunţat după testele toxicologice şi histopatologice, care vor releva prezenţa oricăror substanţe în corpul fostului fotbalist.

Potrivit presei locale, un raport preliminar de autopsie a arătat că Diego Maradona a suferit un edem pulmonar acut din cauza insuficienţei cardiace cronice, în timp ce dormea.

Conform medicilor legişti, Maradona a murit de "insuficienţă cardiacă acută, la un pacient cu cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă congestivă care a generat edem pulmonar acut".

Miercuri, psihologul şi psihiatrul lui Maradona s-au dus în camera fostului jucător după ce acesta nu a ieşit dimineaţa, constatând că Maradona, despre care se credea că doarme, nu arăta semne vitale.

El nu a putut fi resuscitat prin masajul cardiac efectuat de asistenta medicală şi de doctorul său.

Decesul s-a produs miercuri, în jurul orei locale 12.00, în locuinţa fostului jucător din Buenos Aires.

Procurorul general din San Isidro, John Broyad, a declarat că Diego Maradona a murit din cauze naturale, neexistând semne de violenţă pe corpul său.

Considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, Maradona a fost externat din spital în urmă cu două săptămâni, după o intervenţie chirurgicală pe creier, el fiind supus unei operaţii de rutină pentru un hematom subdural. "El Pibe D'Oro fusese internat în spital din cauza îngrijorărilor legate de anemie şi deshidratare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb