Avocatul Poporului cere preşedintelui Societăţii Române de Terapie Intensivă un punct de vedere privind contenţionarea pacienţilor

A.B.
Miscellanea / 18 martie 2021

Avocatul Poporului cere preşedintelui Societăţii Române de Terapie Intensivă un punct de vedere privind contenţionarea pacienţilor

Avocatul Poporului cere preşedintelui Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, Şerban Bubenek, un punct de vedere privind necesitatea reglementării la nivel naţional a contenţionării pacienţilor internaţi în alte secţii decât cele de Psihiatrie, conform Agerpres.

În solicitarea postată, joi, pe site-ul Avocatului Poporului, Şerban Bubenek este rugat să comunice opinia sa privind necesitatea emiterii la nivel naţional a unui ghid privind contenţionarea pacienţilor internaţi în alte secţii decât cele de Psihiatrie şi a reglementării tot la nivel naţional a unei proceduri care să prevadă criteriile în baza cărora se poate dispune contenţionarea, durata maximă a acesteia, dispozitivele care pot fi utilizate, intervalul de timp la care trebuie să se verifice starea pacientului contenţionat, conduita obligatorie a personalului medical, etc.

Avocatul Poporului menţionează că s-a sesizat din oficiu plecând de la declaraţiile unei foste asistente de la Spitalul Judeţean Sibiu, preluate în presă, referitoare la faptul că la secţia de terapie intensivă a unităţii pacienţii cu COVID ar fi legaţi de paturi, cu răni la mâini din cauza feşelor şi sedaţi cu anestezice şi sedative extrem de puternice pentru a nu se mai agita.

Avocatul Poporului precizează că Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 488/2016 de aprobare a normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 reglementează în detaliu contenţionarea pacienţilor cu afecţiuni psihice. În cazul pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie nu există o reglementare similară, prevede solicitarea Avocatului Poporului.

Pe 11 martie, Avocatul Poporului a cerut ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel naţional a contenţionării pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. În numele unui mare "grup de oameni ai muncii" vă rugăm, ca în următoarele articole despre Avocata poporului autohton, sa reactualizați poza Doamnei-șefe.

    Aceea de mai sus, e prea veche, căci scrie : ""R. WEBER 18"". 

    ... la 18 ani, cum arăta , sperie electoratul nostru (și cititorii ?) ... Vrem poza la vârsta de mâine-poimâine.  

    Vă mulțumim !  

    TRAI ască lupta pentru Drept ate !

    ...și Partidul Stâng ist care.. a pus-o.  

    Acea dreptate când afirma că spitalele din România vor fi monitorizate ca spatii de tortura hitleristă...

    Asa e Romanul, are camera de filmat in service ca nu cumva sa pateasca ceva masina lui.

    Dar in spitale se moare si nimeni nu stie ce s-a intamplat pentru ca medicii fac front comun. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb