Bacalaureat: mai cinstiţi, dar mai slab pregătiţi

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Cultură / 10 iulie 2012

Bacalaureat: mai cinstiţi, dar mai slab pregătiţi

Examenul de bacalaureat de anul acest s-a soldat cu un nou dezastru în ceea ce priveşte numărul elevilor care au reuşit să promoveze. Există şi o veste bună, numărul celor eliminaţi din examen. Dacă elevii au început să înţeleagă că nu trebuie să mai copieze, nu au înţeles însă că e cazul să şi înveţe pentru a promova acest examen important.

La nivel naţional, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 43,04 la sută, a anunţat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, procentul fiind mai slab decât cel înregistrat în urmă cu un an: "După examenul de bacalaureat de anul trecut nu s-a făcut a­proape nimic, este impardonabil. Rezultatele sunt aproape identice. Anul trecut, media promovabilităţii la nivel naţional a fost de 44,47%, iar anul acesta este de 43,04%. Rezultatele sunt aproape identice. Ar fi trebuit să se intervină cu un set de măsuri la nivelul minis­terului, al inspectoratelor şi mai ales la nivelul şcolilor".

Anul acesta, lucrurile au evoluat în bine în ceea ce priveşte numărul elevilor eliminaţi de la bacalaureat pentru tentative de fraudă. Faţă de anul trecut, când au fost 661 de astfel de cazuri, în 2012 numărul s-a redus la jumătate, puţin peste 300 de elevi au fost prinşi cu copiuţe sau telefoane mobile. Trebuie precizat că la prima sesiune au participat 180.000 de absolvenţi, un număr mic având în vedere că promoţia de anul acesta a numărat aproximativ 200.000 de liceeni, iar anul trecut aproximativ 100.000 de elevi au picat examenul şi aveau dreptul să se înscrie anul acesta.

În urmă cu un an, în nu mai puţin de 20 de licee nu a promovat niciun elev. Situaţia s-a repetat şi anul aces­ta, actualul ministru, Ecaterina Andronescu, anunţând că este posibil ca mai multe astfel de unităţi să fie desfiinţate: "Nu exclud desfiinţarea unor licee. Vom face o analiză ca să vedem dacă nu cumva sunt tot cele de anul trecut, ceea ce mi s-ar părea inadmisibil. Dacă nu ai avut atât de puţin respect încât să faci ceva un an de zile pentru remedierea situaţiei, înseamnă că tu, liceu, nu mai ai calitatea morală să funcţionezi. Aşadar, nu exclud o astfel de măsură drastică, dar nici nu vreau să trag concluzii pripite înainte de a face o analiză serioasă pe trei paliere: la nivel naţional, judeţean şi la nivelul şcolilor. Ceea ce vă pot spune încă de acum e că această analiză şi concluziile ei se vor transforma într-un set de măsuri care vor fi incluse în Regulamentul de funcţionare". Există şi oameni fericiţi după acest examen: 67 de elevi au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat din aceas­tă sesiune.

În 2011, în prima sesiune, 44,47% din elevi au promovat examenul. Au fost 90.765 de promovaţi şi 113.338 de de elevi care nu au trecut de acest examen şi care în marea lor majoritate vor îngroşa numărul şomerilor. Dacă rata de promovabilitate din 2011 este mult mai mică decât în cel mai prost an din ultimul deceniu, 2003 - când au luat examenul 76,82% din elevi, 2012 a depăşit şi acest record. Cei care îşi pun mari speranţe în sesiunea din toamnă trebuie să ştie cum a stat situaţia în urmă cu un an. Promovabilitatea la a II-a sesiune de Bacalaureat a fost de 16,06 la sută din numărul de candidaţi înscrişi.

Există şi o categorie de elevi care continuă să aibă rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat, absolvenţii şcolilor militare. Într-un comunicat al MApN se precizează că 98,5% din absolvenţii colegiilor militare au promovat acest examen: "Absolvenţii colegiilor militare liceale au obţinut, la examenul de bacalaureat din acest an, rezultate foarte bune, promovabilitatea generală fiind de 98,5 la sută. Astfel, din totalul de 272 de elevi de clasa a 12-a de la Colegiul Militar Liceal "Ştefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Militar Liceal "Mihai Viteazul" din Alba Iulia şi Colegiul Militar Liceal "Dimitrie Cantemir" din Breaza, doar patru au fost respinşi. Promovabilitatea la liceul din Câmpulung Moldovenesc a fost de 100 la sută, la Alba Iulia de 98,88 la sută, iar la Breaza de 96,74 la sută. Elevii au susţinut examenele la Centre de examinare din localităţile Câmpulung Moldovenesc (Colegiul Silvic "Bucovina"), Alba Iulia (Colegiul "Horia Cloşca şi Crişan") şi Breaza (Liceul teoretic "Aurel Vlaicu"), în aceleaşi condiţii ca şi colegii lor din mediul civil".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. hai, domnule, lasati-ma cu promovabilitatea din liceele militare. am trecut pe acolo si am dat bac-ul acolo. profesorii supraveghetori sunt scosi aproape fortat din sala, de catre comandantul liceului in persoana iar apoi intra in sali profesorii din liceu si dicteaza elevilor rezolvarile. liceele militare nu sunt altceva decat garduri vopsite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb