Bacchanalii cu mortu-n casa

În România, proprietatea, drepturile de proprietate şi interesul naţional umblă cu capul spart !

Semnele de sânge pe care le lasă în urmă tranziţia către o economie de piaţă vin din răni deschise, rând pe rând, de formele corupte ale democraţiei emanate post-decembrist şi confiscate

 şi  constituţional. 
Pietrele au început să fie aruncate pre-constituţional (vezi Legea 15/1990 şi Legea 31/1991 prin care, în vederea privatizării,  a fost etatizată !). 
Procesul de alienare a proprietăţii în raport cu deţinătorul său legal a continuat cvasi-legal, adică la obrocul Constituţiei din 1991 când, poporului, spre liniştea generală, i-a fost aruncată, din , o ciozvârtă de 9%, restul (de la fabrici şi combinate, la bănci şi resursele naturale ale Româ-niei) fiind apropriat privat de către  şi de acoliţii clientelari ai acestora.
În faza a treia, s-a trecut la raptul de suveranitate, rapt început cu confiscarea dreptului la referendum (prin derogare de la legea în vigoare, durata acestuia s-a întins, printr-o ordonanţă de urgenţă, pe două zile) care s-a soldat într-o primă instanţă cu adoptarea Constituţiei din 2003, fapt continuat, spre desăvârşire, cu Legea 35/2008 prin care suveranitatea poporului a fost înlocuită cu suveranitatea parlamentară, iar expresia individuală a memoriei colective (voinţa populară exprimată prin vot) cu memoria computerului (algoritmul de redistribuire).
La raptul de suveranitate ins-tituit prin lege s-au adăugat - bomboane neconstituţionale pe coliva proprietăţii - norme juridice de ciuntire a drepturilor de proprietate, norme care au avut ca finalitate nu numai alienarea dreptului de dispoziţie asupra proprietăţii, dar şi dreptul de dispoziţie asupra roadelor acestei proprietăţi. 
Una din aceste legi este Legea nr. 244/2002: "Legea viei şi vinului <în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole", lege prin care, în contradicţie flagrantă cu prevederile Codului Comercial, proprietarii plantaţiilor cu viţă-de-vie şi ai cramelor strămoşeşti (podgorenii din tată-n fiu) au fost înregimentaţi, prin asimilare forţată, ca agenţi economici, confiscându-li-se dreptul de producere şi valorificare liberă a vinului. 
În vederea restaurării drepturilor de proprietate pe care legea menţionată le-a alienat, în urma consultărilor punctuale cu Federaţia  şi Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi Proprietarilor Români - PROPACT 2005, în ziua de 8 septembrie a fost depus în Parlament un 
Prin sorţii de izbândă apropriaţi datorită normalităţii juridice pe care o restaurează, sorţi confirmaţi de avizul favorabil primit din partea Consiliului Legislativ, proiectul de lege a depăşit stadiul de  şi a trezit la viaţa  raptoidă care, prin mişmaşuri încheiate pe drumuri oculte, a confiscat dreptul de valorificare liberă a producţiei de vin a Ţării. 
Vorbesc, în primul rând, de miliardarii rostuiţi prin importul de alcool şi vinuri vrac, de  - procesatorii care, odată cu acapararea combinatelor de vinificaţie în care se procesează recolta obţinută în bazinele viticole, au constituit un monopol < sui generis > asupra producţiei de struguri şi vin. 
Dar şi de mobilările clientelare ale Direcţiilor judeţene pentru agricultură, ale Minis-terului Agriculturii şi Minis-terului Economiei şi Finanţelor publice şi, pentru ca tacâmul să fie complet, de epoleţii disimulaţi de la  care, întru venerarea logicii ves-pasiene, deversează preocupări neortodoxe la nivelul podgorenilor - proprietarii < de drept > (prin raptul exersat de lege, nu şi  !) ai pământului, plantaţiilor viticole, cramelor şi, evident ai producţiei viti-vinicole. 
Întrucât maleficul a depăşit stadiul de insinuare, pentru adevăr, şi nu numai, voi încerca să devoalez din perspectiva sarcinii sale de finalitate logica, sensul şi raţiunea proiectului de lege menţionat şi, deopotrivă, raţiunea contrapartidei în care s-au constituit activ cei care luptă spre a sorti eşecului acest proiect.
Proiectul de modificare a Legii nr. 244/2002 < păcătuieşte > esenţial pentru că vrea să restaureze principalul atribut al proprietăţii podgorenilor: dreptul de dispoziţie asupra acesteia şi asupra roadelor sale, în fapt şi în condiţiile legii :
- să scoată de sub regimul de acciză producătorii particulari de vinuri liniştite (denumirea generică adoptată pan-european pentru vinurile obţinute exclusiv prin fermentarea mustului de struguri), 
- să restituie podgorenilor particulari dreptul de a procesa în cramele proprii strugurii obţinuţi din plantaţiile aflate < de jure > în proprietate,;
- să permită aceloraşi podgoreni să-şi valorifice liber producţia de vin;
- să cureţe piaţa autohtonă a vinului de băuturile contrafăcute comercializate sub denumirea de < vin >;
- să instaureze libera concurenţă pe piaţa autohtonă a vinului prin condiţionarea comercializării vinurilor vrac de import numai sub denumirea şi caracteristicile calitative ce însoţesc aceste vinuri.
Unde-i lege, nu-i tocmeală
Aplicarea oricărei norme juridice ca expresie a dreptului pozitiv este guvernată de principiul < acolo unde legea nu distinge, nu există speţă >. 
Pe cale de consecinţă orice instanţă, indiferent de poziţia sa pe scara ierarhică (judecătorie, Tribunal, Curte de Apel, Curte de Justiţie şi Casaţie, Curte Constituţională) trebuie să facă dreptate în speţa pe care o judecă, ţinând cont doar de distingerile efective pe care le conţine legea în baza căreia judecă acea speţă.
Codul Comercial, intrat în vigoare la 1 septembrie 1887 şi nemodificat până astăzi, dis-tinge, însă, la articolul 5 că:
< Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţia cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său sau cel cultivat de dânsul >. 
Distingerea pe care o face Codul Comercial cu privire la faptul de comerţ consfinţeşte, indubitabil, că valorificarea producţiei agricole de către proprietar sau cultivator nu constituie un fapt de comerţ, ci un fapt civil ! 
Repercusiunile practice - comerciale, fiscale, instituţionale şi sociale - ale normei juridice statuate de acest articol, norme rămase neschimbate de peste 120 de ani, sunt devastatoare.
Dacă pe vremea lui < Ceaşcă > aplicabilitatea articolului era nulă datorită potrivniciei Cons-tituţiei, odată cu restaurarea dreptului de proprietate privată şi cu recunoaşterea < de jure > a proprietăţii private - vezi art. 41 şi art. 44 din Constituţiile post-decembriste (1991 şi 2003) -, acest articol face diferenţa ! 
Evident neconvenabilă ! Atât pentru < fisc > şi pentru < mânuitorii de fonduri publice >, cât şi, mai ales, pentru acoliţii lor - beneficiarii direcţi şi indirecţi ai acestor fonduri - finanţatorii venali ai puterii şi contra-puterii.
Cum în joc sunt interese care însumează zeci de miliarde de euro, dacă ne referim la cifra de afaceri şi miliarde de euro, dacă ne referim la profituri, reunirea eforturilor şi datul mâinii pe sub masă între procesatori, importatorii de vinuri vrac, importatorii şi producătorii autohtoni de alcool şi politicul finanţat, fie el aparţinător de puterea executivă, de puterea legislativă sau, pentru a nu deranja troica puterilor în stat, aparţinător de puterea judecătorească, devine aproape natural !
< De facto >, finalitatea imediată a proiectului de modificare < pro legalitate > a textului de lege împricinat se constituie într-o multitudine de impacturi care n-au putut, nu pot şi nu vor putea lăsa cu mâinile în sân perdanţii direcţi pe care-i degajă, nici clientela politică pe care aceştia o finanţează, nici beneficiarii de drept: 
- în primul rând, importatorii de vinuri pentru că, scoţând de sub obrocul regimului de accize (şi a antrepozitelor fiscale) producţia de vin a producătorilor particulari, legea aduce în piaţa autohtonă a vinului o recoltă care, numai în Vrancea, însumează peste 17.000 de vagoane (un tren de cisterne cu o lungime care depăşeşte 60 km !); în fapt legea deschide uşa unei contrapartide de temut - atât cantitativ şi calitativ, cât şi prin concurenţa devastatoare pe care o provoacă prin nivelul de preţ - la importurile de vin vrac.
- în al doilea rând, proprietarii combinatelor vinicole - procesatorii, care, în condiţiile capacitării producătorilor spre a-şi putea industrializa singuri- producţia de struguri, se vor vedea nevoiţi să ofere un preţ de cumpărare decent pentru strugurii de vin, context în care, oligopolul în care s-au constituit se va clătina şi - încet, încet - se va nărui. 
- în al treilea rând, procesatorii veroşi cărora, prin interzicerea vinurilor contrafăcute (o îndeletnicire neortodoxă sprijinită venal de importatorii de alcool) li se va confisca sursa de profituri va face loc aşezării sănătoase în piaţă, pe temeiul concurenţei loiale, a < vinurilor cu denumire de origine >. 
- în al patrulea rând, exilaţii din câmpul bunăstării - podgorenii autohtoni pentru care crearea < de facto > a pieţei autohtone de vinuri având ca suport producţia autohtonă de vinuri constituie gura de aer necesară dezvoltării proprietăţii în domeniu (prin realizarea marfară a producţiei) şi împiedică două procese a căror derulare a început, deja, să dea roade: îndatorarea cronică a proprietarilor care, pentru a face faţă nevoilor de capital de lucru apelează la credite bancare fără sorţi de restituire (datorită imposibilităţii valorificării remuneratorii a produsului finit) şi - răscumpărarea la preţ de nimic a proprietăţilor viticole aduse în incapacitatea de a-şi achita datoriile către bănci şi, pe cale de consecinţă, aduse, datorită lipsei cronice a capitalului de lucru, în incapacitatea de a relua producţia.
Cele patru coordonate deversate de lege în comportamentul grupurilor de interese implicate, deşi nu epuizează speţa, explică consistent, deopotrivă, poziţionarea antagonică a acestor grupuri: interesele venale, în bună parte instituţionalizate prin corupţie, contra interese oneste reale ale podgorenilor de a fi repuşi în drepturile strămoşeşti ! 
Pentru contracararea aversiunii şi reacţiile potrivnice cu care, previzibil, urma să se confrunte proiectul în derularea procesului legislativ, în fapt pentru a contracara întinderea tentaculelelor < hidrei > în concreteţea fizică a Parlamentului, sub semnătura olografă a circa 400 de podgoreni vrânceni a fost înaintată o < scrisoare deschisă > către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României prin care s-a solicitat, invocând situaţia fără ieşire în care se află viticultorii şi producţia de vin a Vrancei, adoptarea proiectului de lege prin mecanismul < procedurii de urgenţă >.
Finalitatea demersului a rămas doar la stadiul de cerere nesatifăcută !
Văzând lipsa de apetenţă a Parlamentului pentru rezolvarea problemei care, real, ţine de bunăstarea efectivă a populaţiei şi implicit, de interesul naţional, s-a ajuns la strângerea de semnături (ale proprietarilor viilor şi cramelor vrâncene) pentru invitarea preşedintelui României la o adunare populară < sui generis > prin care acesta să fie informat despre situaţia cronică a viticulturii şi viticultorilor din Vrancea, despre neajunsurile de netrecut pe care le convoacă legea în vigoare, dar şi pentru a-l ruga să medieze cu Guvernul şi Parlamentul restaurarea drepturilor de care, prin litera strâmbă a legii, au fost privaţi. Scrisoarea de invitare a fost depusă la administraţia Prezidenţială în ziua de 16 octombrie şi a fost continuată cu o alta de reprogramare, dată fiind prioritatea absolută a treburilor de stat în care a fost absorbit Preşedintele, în data de 20 octombrie curent. 
Adunarea populară proiectată se va ţine, indiferent de poziţia adoptată de preşedinţie, de < Sfântul Dumitru >, adică în 26 octombrie curent, orele 11, la Casa de Cultură < Leopoldina Bălănuţă > din Focşani.
Cele expuse nu sunt decât un preambul ! Trist şi nemeritat. Marele pericol care paşte grupurile de interese venale enumerate şi de care acestea se feresc ca < dracu" de tămâie > este cel care decurge inerent din < expunerea de motive > la lege unde, odată cu invocarea art. 5 din Codul Comercial s-a deschis calea spre adevăr, spre adevărul juridic în complenitudinea sa cu privire la tratamentul fiscal potrivnic Codului Comercial la care sunt supuşi producătorii particulari de distilate naturale din fructe (ţuică, horincă, pălincă), similar celui impus comercianţilor de alcool şi produse pe bază de alcool.
În fapt, speţa este identică cu cea având ca subiect vinul produs de proprietarii particulari de plantaţii viticole ! 
Cu alte cuvinte se impune, din aceiaşi perspectivă, restaurarea în regim de celeritate şi a dreptului de dispoziţie al proprietarilor asupra plantaţiilor de pomi aflate în proprietate particulară şi asupra rodului acestora, în fapt scoaterea de sub regimul de acciză a producţiei de rachiuri naturale din prelucrarea fructelor şi valorificarea liberă a acestora, aceasta dacă vrem cu adevărat să recunoaştem că primatul interesului naţional începe cu primatul bunăstării meritate a producătorilor.
În loc de concluzii :
- regimul de acciză este strict specific, în toată lumea, faptelor de comerţ şi nu se aplică faptelor civile.
- regimul de acciză, aşa cum este el funcţional în UE a fost greşit armonizat prin modificările aduse Codului fiscal, pentru că producătorii agricoli particulari, deşi desfăşoară activităţi cu caracter economic, actele de valorificare a producţiei, intime activităţii lor, nu sunt - conform Codului Comercial Român -, fapte de comerţ !
- omisiunea convenită prin dispoziţiile legii nr. 244/2002, omisiune care a lăsat cale liberă Codului fiscal de a tranşa < conform nevoilor > poziţia producătorilor particulari de vinuri şi distilate din fructe ca < agenţi economici > - şi, pe cale de consecinţă, aşezarea lor sub umbrela antrepozitelor fis-cale - constituie o încălcare flagrantă a dispoziţiilor Codului comercial şi, implicit, neconstituţională.
- aşezarea în regimul de acciză a vinului şi distilatelor din fructe produse şi valorificate de producători constituie un abuz de drept instituţionalizat printr-o asimilare nepermisă a producătorilor particulari cu agenţii economici. El trebuie aşezat pe veriga ultimă a lanţului "agro-producţie" - "agro-industrie" - "agro-comerţ". 
- reaşezarea onestă a sarcinii de acciză la nivelul comerciantului are, surprinzător pentru cei neavizaţi, o finalitate pozitivă atât din perspectiva reţetei fiscale, cât şi una stimulativă la nivelul producţiei de produse accizabile.