Banca centrală a Olandei şi FMI neagă creşterea rezervelor de aur olandeze

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 ianuarie 2015

Actualizare 14:51

Banca centrală a Olandei şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au negat, astăzi, informaţia potrivit căreia ar fi crescut rezervele de aur olandeze, după ce, ieri, agenţiile de presă străine au scris că aceste rezerve fuseseră majorate pentru prima oară în ultimii şapte ani.

Banca a precizat că rezervele sale de aur au rămas neschimbate de la finele anului 2008, potrivit Reuters.

Tranzacţiile încheiate de băncile centrale pot avea o influenţă semnificativă asupra preţurilor aurului. Instituţiile de acest fel au devenit cumpărători neţi în 2010, după două decenii în care îndepliniseră rolul de vânzători neţi, situaţia schimbându-se pe fondul sporirii interesului pentru aur, la debutul crizei economice globale din 2008.

În decembrie, preţurile aurului s-au majorat cu aproximativ 1%, prima creştere lunară dintr-un interval de cinci luni, Reuters estimând că, probabil, situaţia s-a produs datorită achiziţiilor efectuate de diverse bănci centrale.

În noiembrie, banca centrală de la Amsterdam a repatriat peste 120 de tone de aur din seifurile Statelor Unite.

În zona euro, achiziţiile nete de aur au totalizat 9,55 de tone în decembrie, într-o perioadă de puternică incertitudine privind economia şi speculaţii legate de măsurile de stimulare ale Băncii Centrale Europene (BCE), care nu mai devreme de săptămâna trecută a anunţat lansarea unui program de achiziţii de obligaţiuni.

(Valentin Busuioc)

---

Ieri, agenţiile de presă internaţionale transmiteau că Olanda şi-a majorat rezervele de aur în luna decembrie 2014, pentru prima oară după 2008, deţinerile acestei ţări crescând la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, conform Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Conform datelor FMI, rezervele de aur ale Olandei au crescut cu 309.000 de uncii (+1,6%) luna trecută, la 20 de milioane de uncii sau 622 de tone, acesta fiind cel mai ridicat nivel din 2007. Din decembrie 2008 până în noiembrie 2014, rezervele de aur ale Olandei au fost nemodificate: 19,7 milioane de uncii. Olanda este al nouălea mare deţinător mondial de rezerve de aur.

Rusia, al cincilea deţinător de aur din lume, şi-a majorat cu 666.500 de uncii rezervele luna trecută, la 38,8 milioane de uncii - cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, potrivit FMI.

Şi Kazahstanul şi-a crescut rezervele de aur în decembrie, pentru a 27-a lună la rând. Acestea au sporit cu 2,2%, la 6,166 milioane uncii. Alte ţări care şi-au crescut rezervele de aur în decembrie 2014 sunt, conform FMI: Malaezia, Belarus, Grecia, Republica Kirghiză şi Serbia.

În schimb, rezervele Turciei au scăzut la 17,011 milioane de uncii luna trecută, de la 17,135 milioane de uncii în noiembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb