Banca Comercială Carpatica şi-ar putea majora capitalul social cu 10 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iunie 2008

Acţionarii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au aprobat în şedinţa de vineri majorarea capitalului social cu 10 milioane lei (2,77 milioane euro), prin aport în numerar, până la 188,8 milioane lei (52,3 milioane euro), potrivit comunicatului remis ieri Bursei.

Pentru majorarea de capital vor fi emise 100 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarii care figurează în regis­trul acţionarilor la data de 20 iunie vor putea cumpăra 5,59 acţiuni noi, la un preţ de 0,12 lei/titlu, pentru fiecare 100 acţiuni deţinute. În preţul de subscriere este inclusă valoarea nominală, de 0,10 lei, şi o primă de emisiune de 0,02 lei/titlu.

Perioada de exercitare a dreptului de preferinţă este 25 iunie - 25 august, iar acţiunile nesubscrise vor fi anulate.

La începutul lunii mai, Depozitarul Central a înregistrat o majorarea anterioară de capital a băncii, cu 9,9% până la 178,82 milioane lei.

Banca Comercială Carpatica are în prezent un capital social de 178,8 milioane lei, divizat în 1,78 miliarde acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Potrivit ultimei raportări din 7 mai, Ilie Carabulea este acţionarul principal al băncii, cu o deţinere de 35,82%.

Banca Comercială Carpatica a obţinut, în primul trimestru al acestui an, un profit brut de 2,6 milioane lei (709.500 euro), în creştere de peste patru ori faţă de rezultatul obţinut în perioada similară din 2007, când BCC a afişat un profit trimestrial de 600.030 lei.

Activele Băncii Comerciale Carpatica au ajuns la 2,3 miliarde lei (614 milioane euro) la sfârşitul lunii martie 2008, în creştere uşoară faţă de finalul anului trecut, când se ridicau la aproape 2,29 miliarde lei.

Titlurile Băncii Carpatica se tranzacţionează la prima categorie a Bursei, sub simbolul BCC. Potrivit ultimei cotaţii de 0,278 lei, stabilită în şedinţa din 30 mai, banca are o valoare de piaţă de 497,1 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb