Banca Mondială a aprobat proiectul de 70 milioane euro pentru modernizarea ANAF

A.S.
Macroeconomie / 28 aprilie 2013

Banca Mondială a aprobat proiectul de 70 milioane euro pentru modernizarea ANAF

Banca Mondială a aprobat proiectul de 70 milioane euro pentru modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care are ca scop creşterea eficienţei în colectarea impozitelor şi a contribuţiilor sociale, a disciplinei fiscale şi reducerea birocraţiei.

Modernizarea administraţiei fiscale este o componentă importantă a programului Guvernului pentru reforma economică. În pofida eforturilor recente de ajustare fiscală, situaţia externă din Europa şi creşterea economică slabă din România vor continua să reprezinte riscuri la adresa stabilităţii macroeconomice, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale.

Instituţia financiară menţionează că, având în vedere spaţiul limitat pentru noi cheltuieli publice, există un interes solid în privinţa îmbunătăţirii eficienţei şi eficacităţii în zona colectării veniturilor.

"ANAF a aşezat o fundaţie solidă pentru următoarea generaţie de reforme în domeniul administrării veniturilor statului, care se va derula în cursul următorilor cinci ani. ANAF a decis ca următoarele reforme să se concentreze pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative asupra contribuabililor şi creşterea eficienţei în colectare. Proiectul contribuie la aceste obiective. O ANAF modernizată va fi corectă, orientată către servicii pentru contribuabili şi eficace în identificarea evazioniştilor şi, prin urmare, va reduce evaziunea. Restructurarea ANAF şi regândirea proceselor de business este de importanţă vitală pentru obiectivul MFP de a creşte veniturile statului ca procent din PIB", a declarat Bernard Myers, specialist în managementul sectorului public în cadrul instituţiei financiare.

Implementarea proiectului va fi gestionată de ANAF.

Potrivit Băncii Mondiale, progresele înregistrate în perioada de boom economic 2004-2007 privind îmbunătăţirea performanţei veniturilor au fost modeste, raportul venituri-PIB urcând de la 27,2% la 29%. În timpul recesiunii, pierderile înregistrate în privinţa veniturilor publice au fost severe, raportul taxe-PIB revenind la 27,2% în 2010. Indicele de eficienţă fiscală al României este printre cele mai reduse din UE, la 54% pentru TVA, respectiv 61% pentru contribuţiile sociale.

Investiţiile în instituţii guvernamentale cheie sunt o precondiţie importantă pentru ca România să-şi continue convergenţa la UE, menţionează instituţia.

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială ca ANAF să fie reorganizată, activitatea celor 221 de administraţii financiare urmând să fie concentrată în 8 direcţii regionale şi 47 de birouri locale.

Bulgaria a aplicat un program de restructurare a administraţiei financiare finanţat de Banca Mondială. Programul implementat în Bulgaria a durat circa cinci ani şi a vizat printre altele simplificarea structurii administraţiei fiscale prin reducerea numărului filialelor la cinci unităţi regionale, având ca efect creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor cu 5-6% din PIB.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce ne-am imprumutat la BM, cand puteam accesa fonduri europene pe PODCA ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb