BANCA MONDIALĂ: Pandemia de Covid-19 ar putea arunca 100 de milioane de persoane în sărăcie extremă

G.U.
Macroeconomie / 21 august 2020

Pandemia de Covid-19 ar putea arunca 100 de milioane de persoane în sărăcie extremă

Criza sanitară provocată de Covid-19 ar putea arunca în sărăcie extremă până la 100 de milioane de persoane, un număr mai mare decât se estima anterior, a avertizat joi preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, într-un interviu acordat AFP, conform Agerpres.

Anterior, instituţia financiară internaţională estima că 60 de milioane de persoane vor cădea în sărăcie extremă din cauza COVID-19, însă cele mai recente estimări vorbesc de un număr cuprins între 70 şi 100 milioane de persoane, "iar acest număr ar putea creşte dacă pandemia se agravează sau se prelungeşte", susţine David Malpass.

În aceste condiţii, este "imperativ" ca toţi creditorii să reducă datoria ţărilor sărace, spune David Malpass, care a mers mai departe decât apelurile vizând suspendarea plăţii datoriilor pentru cele mai sărace ţări.

"Vulnerabilităţile legate de datorii sunt ridicate şi este imperativ pentru ţările îndatorate să vadă lumina de la capătul tunelului pentru ca noi investitori să poată veni în număr semnificativ", a adăugat preşedintele Băncii Mondiale.

În luna aprilie, ţările din G20 au decis să suspende, până la finele lui 2020, rambursarea datoriilor pentru cele mai sărace ţări. Mai multe ONG-uri dar şi Banca Mondială au cerut prelungirea, până în 2021, a acestui moratoriu care vizează 76 de ţări. Ţările din G20 se vor pronunţa până în luna octombrie, data la care va avea loc următoarea lor reuniune, asupra acestei propuneri.

Cu toate acestea, David Malpass a apreciat că prelungirea moratoriului nu va fi suficientă în contextul în care încetinirea economică va face ca aceste ţări, care au deja dificultăţi în a oferi o plasă de siguranţă socială pentru cetăţenii lor, vor avea dificultăţi în a-şi rambursa datoriile.

În 2015, anul din care datează cele mai recente date ale Băncii Mondiale, un număr de aproximativ 734 milioane de persoane din întreaga lume trăiau în sărăcie extremă, adică aproximativ 10% din populaţia mondială. Însă numărul celor care trăiesc în sărăcie extremă, adică cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi, a continuat să crească de la debutul pandemiei. Această deteriorare se datorează unei combinaţii între locurile de muncă distruse de pandemie şi dificultăţilor de aprovizionare, care complică accesul la hrană.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. dupa ce ati creat criza intentionat (prin masuri exagerate , disproportionate si inimaginabile ) acum veniti sa ne spuneti cat de grea este criza si ce rea este . veti primi dupa fapta !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb