GARANTAREA Garanţii de maxim 2,5 milioane de euro pentru proiectele europene

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iunie 2012

FNGCIMM garantează creditele destinate finanţării proiectelor cofinanţate din fonduri europene nerambursabile.

Valoarea garanţiei este de maxim 2.500.000 euro/echivalentul în lei, la cursul de schimb BNR valabil în data aprobării garanţiei.

Poate beneficia de garanţia Fondului orice microîntreprindere, întreprindere mică sau mijlocie care urmează să realizeze investiţii cofinanţate din fonduri europene nerambursabile şi îndeplineşte următoarele criterii de eligibilitate: a) are statut juridic de IMM dovedit, în condiţiile Legii nr. 346/2004 cu modificările şi completări ulterioare, cu declaraţia pe propria răspundere; b) Are încheiat un contract de finanţare cu Organismul de Implementare/Autoritatea de Management; c) Se încadrează în cerinţele normelor de finanţare/garantare ale Finanţatorului/FNGCIMM. Procentul de garantare este de maxim 80% din valoarea finanţărilor destinate implementării proiectelor cofinanţate din fonduri europene nerambursabile. Plata garanţiei se face în termen de 90 zile calendaristice de la primirea Cererii de plată transmisă de Bancă.

Garanţiile sunt accesate rapid, în 2-3 zile lucrătoare, comisionul de garantare fiind redus faţă de garanţiile pentru finanţări, altele decât cele din fonduri structurale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb