Bănci mari din SUA - convocate în Parlament, într-o anchetă ce-l priveşte pe Trump

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 aprilie 2019

Bănci mari din SUA - convocate în Parlament, într-o anchetă ce-l priveşte pe Trump

Parlamentarii din Statele Unite au convocat reprezentanţi ai nouă bănci majore din SUA ca parte a unei anchete ce priveşte finanţele preşedintelui american Donald Trump, conform unor surse citate de Wall Street Journal, care susţin că este vorba despre şase instituţii de credit din Statele Unite şi trei străine.

Conform surselor, lista include giganţii JPMorgan Chase & Co., Citigroup Inc., Morgan Stanley, Wells Fargo & Co. şi Bank of America. Mai sunt vizate Capital One Financial Corp., Deutsche Bank, Royal Bank of Canada şi Toronto-Dominion Bank.

Numărul total al instituţiilor de credit vizate de parlamentari nu a fost raportat anterior şi nici identitatea lor (în mare parte).

Anchetatorii de la Comisia de Servicii Financiare din Camera Reprezentanţilor şi cea de Informaţii şi-au concentrat eforturile lor iniţiale asupra Deutsche Bank.

Afacerile lui Trump au fost o prioritate pentru democraţi încă de la momentul la care acesta a câştigat în mod surprizător alegerile, în urmă cu mai bine de doi ani. Democraţii au reuşit să convoace în Parlament, pentru anchetă, băncile şi alte entităţi abia după ce au preluat majoritatea Camerei Reprezentanţilor, în ianuarie. Deutsche Bank, care l-a împrumutat pe Trump cu aproximativ 340 de milioane de dolari, a fost ţinta iniţială a anchetei.

Conform Bloomberg, Eric Trump, fiul preşedintelui Trump, vicepreşedinte executiv al Trump Organization, a declarat recent că această convocare a băncilor pentru anchetă reprezintă "un precedent oribil".

Purtătorii de cuvânt ai celor cinci bănci care nu au fost identificate anterior - Wells Fargo, Morgan Stanley, Capital One, Royal Bank of Canada şi Toronto-Dominion Bank - au refuzat să comenteze pe marginea anchetei sau nu au răspuns solicitărilor de comentarii, potrivit Bloomberg. Deuts-che Bank a precizat că se angajează să coopereze în investigaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb