BARNA, DESPRE AVOCATUL POPORULUI: "Aşteptăm astăzi sau mâine decizia Curţii Constituţionale"

J.P.
Politică / 28 iunie 2021

"Aşteptăm astăzi sau mâine decizia Curţii Constituţionale"

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat că luni sau marţi este aşteptată decizia Curţii Constituţionale privind Avocatul Poporului şi că în funcţie de aceasta va fi pronunţat un vot, miercuri, în plenul reunit al celor două Camere, conform Agerpres.

"Referitor la Avocatul Poporului, aşteptăm astăzi sau mâine decizia Curţii Constituţionale, am văzut că există şi, de altfel, Parlamentul va răspunde scrisorii Comisiei de la Veneţia, vom vedea care va fi decizia Curţii Constituţionale şi în funcţie de asta vom avea şi votul de miercuri, aşa cum este prevăzut, în plen reunit", a arătat Barna într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS.

Întrebat dacă toţi parlamentarii USR PLUS îl vor vota Fabian Gyula ca Avocat al Poporului, Dan Barna a admis că au existat şi puncte de vedere diferite în Biroul Naţional.

"Aşteptăm să vedem decizia Curţii Constituţionale. Dacă lucrurile sunt logice şi aşa cum le-am agreat în coaliţie, nu ar trebui să fie nicio problemă. (...) Au existat puncte de vedere diferite şi în Biroul Naţional. Am decis să aşteptăm decizia Curţii Constituţionale pe contestaţia care există în momentul de faţă în analiză. Vor răspunde - cei doi preşedinţi, ai Senatului şi ai Camerei - vor răspunde şi Comisiei de la Veneţia la scrisoarea care a venit între timp. Dacă lucrurile sunt în regulă, nu ar trebui să fie probleme", a spus el.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis joi că plenul reunit al Parlamentului de luni în care urma să fie numit Fabian Gyula în funcţia de Avocat al Poporului se amână pentru o dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD.

Deputaţii şi senatorii au votat, pe 16 iunie, proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului, revocarea fiind ulterior atacată la CCR de către parlamentarii PSD.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, pe 23 iunie, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să ocupe funcţia de Avocatul Poporului.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a afirmat vineri că apreciază amânarea şedinţei de plen a Parlamentului în care să fie numit un nou Avocat al Poporului până la decizia Curţii Constituţionale privind revocarea din această funcţie a Renatei Weber şi şi-a exprimat speranţa ca această decizie să fie dată în această săptămână, urmată de o motivare "într-un termen rezonabil".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Exemple de propozitii pt ciclul primar inferior: "Ana are mere.", "Barnica asteapta decizia CCR.", "Drula da cu ranga la Metrou."!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb