Băsescu ameninţă Lukoil cu naţionalizarea rafinăriei Petrotel

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 10 octombrie 2014

Actualizare 16:23 MAE susţine ancheta Lukoil şi aplicarea legii

MAE apreciază că ancheta în derulare privind situaţia Lukoil se va finaliza cu respectarea cadrului legal, sistemul de justiţie din ţara noastră exercitându-şi atribuţiile constituţionale, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe.

"Există practica unui dialog periodic între conducerea Ministerului Afacerilor Externe şi reprezentanţii Ambasadei Federaţiei Ruse în România. Urmare a evoluţiilor din ultimele zile, în cursul acestei săptămâni, cele două părţi au abordat, între altele şi situaţia companiei petroliere menţionate. Sistemul de justiţie din România îşi exercită atribuţiile constituţionale, ancheta în curs urmând a se finaliza cu respectarea cadrului legal şi cu neutralitatea specifică unui astfel de demers. Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte cu atenţie orice evoluţii care pot avea efecte pe planul relaţiilor bilaterale ale ţării noastre, în vederea menţinerii cursului continuu, de promovare a intereselor României pe plan regional şi global", se arată în sursa citată.

--------

Actuzalizare 11:06 Lukoil reporneşte instalaţiile Petrotel

Rafinăria Lukoil Ploieşti (oprită acum o săptămână în urma unei anchete a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) a notificat astăzi Garda de Mediu Prahova privind începerea procedurii de repornire a instalaţiilor tehnologice, a declarat Daniela Tudorache, comisarul-şef al filialei judeţene.

Domnia sa a adăugat că, potrivit notificării, în perioada regimului tranzitoriu de repornire, rafinăria va monitoriza emisiile la limita amplasamentului, prin laboratorul propriu.

---

Preşedintele Traian Băsescu susţine că ameninţarea făcută de un lider al Lukoil împotriva procurorilor şi a Guvernului este inadmisibilă şi a declarat că dacă astăzi grupul rus va stabili să nu reia producţia, atunci cere Executivului să fie pregătit să preia rafinăria Petrotel Ploieşti.

Domnia sa a precizat: "Cred că în momentul acesta Guvernul ar trebui să fie pregătit să plătească preţul cu care a vândut rafinăria, să o preia tehnic în operare şi, la constatarea finală a ilegalităţilor comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constată a fi fraudă cu sumele investite. Îmi pare că abordarea conducerii Petrotel Lukoil este de tip putinian - aşa ceva face Putin în ţară, nu într-un stat european - iar comportamentul nostru trebuie să fie pe înţelesul ruşilor şi va trebui să ne comportăm la fel. Lukoil nu poate spune că închide rafinăria pentru că aşa vrea, că «am probleme cu justiţia şi închid». Lukoil trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piaţa românească, dacă asta este abordarea, şi are un mare lanţ de distribuţie şi concesiuni în Marea Neagră. Grupul rus trebuie să se hotărască: respectă legile României sau, dacă vrea legile de la Moscova, atunci să se ducă acolo. Ia plecaţi băieţi, dacă nu respectaţi legile statului, dar să nu credeţi că plecaţi cu rafinăria!".

Şeful statului consideră că este o minciună că Lukoil a contribuit la bugetul de stat cu 700 milioane de euro, afirmând: "Lukoil de cinci ani merge în pierdere, ceea ce mă face să gândesc că la terminarea anchetei s-ar putea ca cele 230 de milioane de euro să fie doar o deschidere. Lukoil a dat la buget banii din acciză, la fel ca toate celelalte companii petroliere".

Traian Băsescu a spus că justiţia noastră este în faţa unui şantaj, a unei presiuni şi "Doamne fereşte să se cedeze la ea, că mâine aflăm că nici Petrom nu mai are profit, nu mai face nimeni profit că aşa se poartă dacă eşti străin".

În replică, premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că Executivul analizează problema securităţii energetice cu instituţiile statului şi va lua toate măsurile în acest sens. Domnia sa a subliniat că singura ţară din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene care a recurs la procedura naţionalizării este Ungaria şi a catalogat declaraţiile preşedintelui ca făcute "la tulburare, la nervi, în stare precară".

Primul ministru a mai declarat că toate companiile trebuie să respecte legea şi că oricine face evaziune trebuie să plătească, Guvernul urmând să fie luate toate deciziile necesare pentru salvarea locurilor de muncă şi a avea încasări legale la buget.

"Victor Ponta a mai spus că toate aceste probleme, care ţin de Guvern sunt în analiză, alături de celelalte instituţii ale statului, cu atribuţii privind securitatea naţională şi cea energetică, şi că asemenea declaraţii tulburate ale preşedintelui sunt dăunătoare.

Surse din piaţa de energie susţin că Petrotel Lukoil ar fi plătit, ieri, o datorie de câteva sute de mii de euro către Conpet şi că s-ar pregăti să dea astăzi salariile. Sursele noastre consideră că acestea sunt semne că rafinăria îşi va continua activitatea, cel puţin pentru o perioadă, având în vedere că grupul rus a anunţat în vară că va renunţa la o parte din activităţile din regiune, în urma sancţiunilor impuse de UE şi SUA, care i-au limitat drastic accesul la finanţare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca OMVPetrom si Rompetrol se lauda ca au contribuit la bugetul statului cu ce strang de la cetatenii care cotizeaza la pompa de ce nu ar face si LUKOIL la fel ?

    Tot ce a investit Lukoil in Romania este trecut pe alte firme din afara asa ca putin probabil sa ia statul ceva . Este ca la Rompetrol daca vrea statul va primi actiuni ca actile sunt trecute de mult pe alte firme din afara . 

    Dar oare serviciile secrete cu ce se ocupa daca evaziunea este atat de mare si vine de la o firma din rusia -dusmanul traditional al romanilor de cand au ajuns la granita Moldovei si au tot impins-o spre Europa. .  

    E plina media de miciuni mascate prin reclame si nimeni nu ia vreo masura.

    Cand scade pretul la pompa ca petrolul a tot scazut da pretul la pompa sa blocat ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb