Băsescu avertizează că declanşează referendumul dacă nu primeşte legea uninominalului până pe 22 octombrie

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 16 octombrie 2007

Băsescu avertizează că declanşează referendumul dacă nu primeşte legea uninominalului până pe 22 octombrie

Preşedintele Traian Băsescu a transmis ieri o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, premierului şi liderilor PNL, PSD, PD, UDMR, PC, PLD şi PRM în care avertizează că, dacă nu va primi la promulgare, până pe data de 22 octombrie, noua lege electorală care să vizeze introducerea votului uninominal începând cu următoarele alegeri parlamentare, va declanşa un referendum naţional pe această temă. "Această lege poate fi adoptată de Parlament în procedură obişnuită sau poate fi adoptată ca urmare a asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului", se arată în scrisoarea şefului statului.

Însă, Traian Băsescu atrage atenţia că "emiterea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă pe tema schimbării modului de scrutin nu poate fi o soluţie satisfăcătoare". "Domeniul electoral este prea important pentru a fi reglementat prin ordonanţe ale Guvernului iar o asemenea ordonanţă ar fi vulnerabilă prin posibilitatea respingerii ei de Parlament", subliniază preşedintele.

Traian Băsescu reaminteşte că, în data de 15 februarie 2007, a trimis o scrisoare Parlamentului solicitând avizul pentru organizarea unui referendum pe tema introducerii votului uninominal. "În cadrul consultărilor pe care le-am organizat în perioada 6-7 martie 2007 cu partidele politice parlamentare, acestea s-au angajat ca, până la sfârşitul sesiunii parlamentare din iunie 2007, să fie adoptată o lege electorală care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor privind votul în circumscripţii uninominale, începând cu următoarele alegeri parlamentare. Constatând că acest demers nu a fost dus la bun sfârşit, am cerut, din nou, partidelor şi Parlamentului, prin declaraţii publice, în lunile iulie şi august 2007, să încheie până în octombrie 2007 procesul de elaborare a legii electorale" - reaminteşte Băsescu.

Şeful statului precizează că, plecând de la premisa că majoritatea cetăţenilor doresc introducerea votului uninominal începând cu viitoarele alegeri parlamentare, ar vrea să primească la promulgare noua lege electorală până pe data de 22 octombrie 2007. "Asigurându-vă de întreaga mea consideraţie, sper să găsim împreună o soluţie care să corespundă aşteptării publice de reformare a clasei politice", se mai arată în scrisoarea adresată preşedinţilor celor două Camere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb