BĂSESCU ÎL ACOPERĂ PE GELU DIACONU: "Se practică; mulţi se duceau la minister cu firmuliţa de mână"

Ioana Dogaru
Ziarul BURSA #Politică / 1 aprilie 2016

"Se practică; mulţi se duceau la minister cu firmuliţa de mână"

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat la B1 Tv că el crede afirmaţiile fostului şef al ANAF Gelu Diaconu referitoare la un ambasador al unui stat membru UE care ar fi încercat să facă presiuni pentru o firmă, menţionând că astfel de situaţii s-au mai produs în trecut "la ministere".

"Da, cred. Se practică. Cei pe care-i vedeţi dându-ne lecţii, nu spun de actualul ambasador al SUA, dar mulţi pe care i-aţi văzut în ani dându-ne lecţii se duceau pe la ministere cu firmuliţa de mână: «De ce n-a câştigat ăsta licitaţia, să câştige ăsta». Deci, mulţi, ăştia care ne dau lecţii", a declarat Traian Băsescu, joi seara, la postul B1 Tv, cu privire la afirmaţiile fostului şef ANAF.

Băsescu a adăugat că nu primea "pe o linie oficială" astfel de informaţii, dar le afla, pe vremea când era şef al statului, de la miniştri.

El a menţionat că nu a avut astfel de "intervenţii" în perioada în care a fost preşedintele României, adăugând: "Ca ministru, da".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb