Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, ieri seară, la o emisiune televizată, că nu are dubii în ceea ce priveşte loialitatea premierului Viorica Dăncilă faţă de PSD, însă aceasta nu doreşte să fie compromisă.
"N-am dubii asupra loialitatăţii doamnei Dăncilă faţă de PSD. În acelaşi timp, ca predecesorii dânsei, Grindeanu şi Tudose, nu vrea să iasă compromisă. (...) Nu acum a apărut desprinderea de ideea de a fi soldat credincios al lui Dragnea. A apărut atunci când a declarat că nu dă nicio ordonanţă până când nu o va primi de la ministrul Justiţiei, ea ştiind foarte bine că ministrul Justiţiei nu-i va trimite nicio ordonanţă. Desprinderea de Dragnea a început mai demult", a susţinut fostul preşedinte.
Senatorul PMP consideră că în jurul premierului s-a format deja o echipă.
"Eu cred că în jurul dânsei s-a format deja o echipă care este contrapondere la slugarnicii Ştefănescu, Nicolae, Nicolicea, Iordache, ăştia care îi fac servicii lui Dragnea în ideea unei numiri, unii pe la Curtea Constituţională, alţii prin altă parte. După mine, doamna Dăncilă nu va face jocul lui Dragnea din punctul de vedere al ordonanţei şi nici pe cel cu trecerea prin Parlament a remanierii", a mai spus Băsescu.
Acesta a firmat că unul dintre motive este cel invocat de Viorica Dăncilă, respectiv că nu-şi doreşte intrarea în conflict cu preşedintele Klaus Iohannis, conflict care să împingă lucrurile din nou la Curtea Constituţională.
"Mai este un motiv nedeclarat: o trecere prin Parlament este riscantă, inclusiv pentru domnia sa. (...) Este un joc perfid", a afirmat fostul preşedinte, adăugând că Viorica Dăncilă ar putea rămâne, la o remaniere prin Parlament, fără funcţia de premier.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, într-un interviu pentru un cotidian, că s-a opus restructurării Guvernului, că nu doreşte Guvernul Dăncilă 2, deoarece consideră că Executivul funcţionează bine în actuala formulă şi a spus că este "puţin probabil" să se răzgândească.