Băsescu transmite condoleanţe lui Putin, în urma accidentului aviatic de ieri din Rusia

F. A.
Politică / 18 noiembrie 2013

Preşedintele Traian Băsescu, a transmis un mesaj de condoleanţe preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în urma tragicului accident produs pe Aeroportul din Kazan în urma căruia 50 de cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi-au pierdut viaţa, potrivit unui anunţ transmis de Administraţia Prezidenţială.

"Am aflat cu regret vestea despre tragicul accident produs în seara zilei de 17 noiembrie a.c. pe Aeroportul din Kazan în urma căruia 50 de cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi-au pierdut viaţa", se arată în mesajul transmis de preşedintele României omologului rus. Totodată, şeful statului adaugă: "În aceste clipe de grea încercare, doresc să transmit, în numele poporului român, cât şi al meu personal, solidaritatea noastră cu dumneavoastră şi cu rudele îndurerate ale victimelor", se arată în , potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului transmite preşedintelui Federaţiei Ruse "sincere condoleanţe şi asigurarea întregii compasiuni, faţă de cetăţenii Federaţiei Ruse afectaţi de acest eveniment dramatic".

Cel puţin 50 de persoane au murit după ce un avion de pasageri s-a prăbuşit, ieri, în apropierea oraşului rus Kazan.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930