Bătălie crâncenă între sindicate şi administratorul judiciar al Hidroelectrica

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 mai 2013

Bătălie crâncenă între sindicate şi administratorul judiciar al Hidroelectrica

Mărul discordiei: disponibilizările, volumul investiţiilor, preţul energiei

Sindicaliştii de la Hidrosind (federaţie din cadrul Hidroelectrica) îi reproşează lui Remus Borza, administratorul judiciar al producătorului de energie hidro, că nu respectă contractul colectiv de muncă în aplicarea programului de disponibilizări şi că dă afară mai mulţi oameni decât este cazul.

Liderii Hidrosind au organizat, vineri, o conferinţă de presă, în care au arătat că primii 150 de disponibilizaţi din Hidroelectrica au plecat fără drepturile conferite de contractul colectiv de muncă şi au deschis procese împotriva companiei. Ei afirmă că salariaţii disponibilizaţi au dreptul la 48 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime, iar administratorul judiciar al Hidroelectrica nu le oferă decât maxim 12. Mulţi salariaţi disponibilizaţi au refuzat să semneze convenţia prin care renunţă la drepturile conferite de contractul colectiv, în schimbul a doar maxim 12 salarii compensatorii, şi au dat în judecată compania, au mai spus liderii de sindicat.

Hidrosind susţine că bugetul de venituri şi cheltuieli (BVC) al Hidroelectrica pentru 2013 este construit pe un număr de salariaţi de 4.900: "Au fost deja disponibilizaţi 150 şi 100 au plecat prin pensionare. Acum am ajuns la puţin sub 4.900. Domnul Borza vrea să continue disponibilizările, cu circa 300 de oameni prin reorganizarea în opt sucursale. De la Hidroserv-uri vor pleca 500 de oameni. Cred că nu era nevoie de disponibilizări dacă administratorul judiciar aplica o strategie corectă de vânzare a energiei şi dacă bugetul era construit corect. Acum, pentru că preţul în piaţă a scăzut foarte mult, nu se mai ating ţintele de venituri şi profit bugetate. Aşa că Remus Borza taie de la personal şi investiţii".

Sindicaliştii afirmă că reducerea volumului de investiţii nu s-a făcut în urma unei analize privind ordinea de merit a acestor lucrări. "Prin simpla reducere a cheltuielilor pentru realizarea unui profit imediat nu se obţine reducerea costurilor finale cu investiţiile respective, costurile cu conservarea acestora fiind foarte mari, o cheltuială suplimentară şi inutilă în final", susţine conducerea Hidrosind.

Sindicatele mai reproşează lui Remus Borza că a redus drastic bugetul de mentenanţă, fapt ce pune în pericol siguranţa hidrocentralelor şi care va falimenta şi Hidroservurile. Potrivit sursei citate, Hidroservurile nu îşi acoperă bugetul de venituri şi cheltuieli din suma alocată de Hidroelectrica, iar angajaţii Hidroservurilor stau mai mult prin şomaj tehnic.

Borza: "Eu sunt ferm convins că sindicaliştii vor pierde procesele privind respectarea contractului colectiv de muncă"

Remus Borza a respins acuzaţiile sindicatelor arătând că instanţa va decide dacă a procedat corect în cazul disponibilizărilor: "Eu sunt ferm convins că sindicaliştii vor pierde procesele privind respectarea contractului colectiv de muncă. Este imoral ca o companie în situaţia Hidroelectrica să acorde 48 de salarii compensatorii, în condiţiile în care societatea cheltuie 1.643 de euro pentru un angajat. Ponderea cheltuielilor cu personalul în costul producţiei al energiei este de 13%".

Domnia sa a subliniat că sistemul energetic naţional se confruntă cu scăderea drastică a consumului de energie şi diminuarea drastică a preţurilor din piaţa liberă, pe fondul producţiei mari de energie eoliană: "Hidroelectrica s-a adaptat cel mai bine acestei situaţii, reuşeşte să mai vândă energie pe pieţele OPCOM la un nivel profitabil. Compania are nevoie de eficientizarea costurilor, indiferent de ce profit obţine, pentru a putea avea un preţ competitiv pentru energia vândută, pentru a-şi putea susţine investiţiile în marile centrale şi baraje ce trebuie retehnologizate. Ca să atingem ţinta de profit din acest an, trebuie să vindem energie la un preţ mai mic, dar într-un volum mai mare şi asta facem. Nu există motive să rectificăm bugetul. Eficientizarea înseamnă şi restructurarea personalului şi sindicatele ştiu foarte bine acest lucru".

Hidrosind acuză managementul Hidroelectrica SA că ar fi construit bugetul la un cost de producţie de 144 lei/MWh, cel mai ridicat din istoria societăţii, la o producţie anuală de 13 TWh. Liderii sindicali afirmă că o rectificare bugetară ar permite corectarea costului de producţie la 130 de lei//MWh, scăderea preţului de vânzare şi majoarea producţiei anuale la 14-15 TWh.

Reducerea investiţiilor nu lezează siguranţa hidrocentralelor

Potrivit Hidrosind, consecinţele reducerii investiţiilor pot avea consecinţe dezastruoase, cum ar fi producerea unor avarii la nivelul hidrocentralelor. Hidrosind a dat exemplul unui hidrogenerator de la centrala Săsciori, unde s-a declanşat un incendiu. Sindicaliştii susţin că acel hidrogenerator trebuie să intre în reparaţii capitale încă din toamnă, dar Remus Borza a tăiat lucrarea de pe lista de investiţii. Hidrosind afirmă că administratorul judiciar a repus, în aprilie, lucrarea pe lista reparaţiilor pentru a putea fi executată în toamnă. Incendiul nu a condus la o catastrofă pentru că au funcţionat protecţiile.

În replică, Remus Borza a declarat: "250 milioane de euro pentru investiţii reprezintă un buget suficient pentru acest an. Cât despre lucrarea de la Săsciori, am comandat-o în noiembrie. Nu a fost tăiată de pe listă. Sindicaliştii sunt, de fapt, supăraţi că Hidroservurile nu mai primesc bugetele generoase din anii trecuţi. Reamintesc că am constatat cum au fost făcute lucrări de mentenanţă la unităţi care nu aveau nevoie de aceste intervenţii doar pentru a crea cifră de afaceri pentru Hidroservuri. Hidroservurile trebuie să se eficientizeze şi să concureze cu firme private pentru a putea prelua şi lucrări mari de construcţii-montaj. Hidroservurile necesită şi reduceri de personal în acest sens".

Domnul Borza a precizat că reorganizarea celor 13 sucursale ale Hidroelectrica în doar opt va conduce la disponibilizarea a circa 100 de salariaţi. Prin vânzarea microhidrocentralelor, investitorii privaţi vor prelua de la Hidroelectrica circa 250 de salariaţi. Fuziunea celor opt Hidroservuri într-o singură entitate presupune 500 de disponibilizări. Din Hidroelectrica mai pleacă, de săptămâna viitoare, circa 150 de salariaţi din cadrul personalului TESA.

Hidrosind afirmă că administratorul judiciar al Hidroelectrica - Euro Insol - unde Remus Borza este partener, a angajat casele de avocatură "Borza şi Asociaţii", "Piperea şi Asociaţii" şi Cabinetul de Avocatură Dana Ionescu pentru cele 74 de procese pe care compania le are cu creditorii, fără aprobarea Comitetului Creditorilor, care au cerut o "procedură de selecţie transparentă şi competitivă, 3 cereri de ofertă, cu evitarea conflictelor de interese".

În replică, Remus Borza a amintit că marile case de avocatură fuseseră deja angajate de "băieţii deştepţi", miza proceselor fiind suma de 1,9 miliarde de lei. Procesele au fost câştigate de Hidroelectrica, iar onorariile caselor de avocatură vor fi recuperate de Hidroelectrica de la părţile care au pierdut procesele. Casele de avocatură nu au cerut comision de succes şi au acceptat un onorariu de 3.000 de euro pe dosar.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sindicatele au adus o mare contributie la inchiderea multor intreprinderi ,in anii 90,atunci cand guvernantii au acceptat ca directorii sa semneze contracte colective de munca care ar fi putut duce la faliment si concerne ca GM sau Siemens.

    "Salariile compensatorii pot duce la faliment" ! Dar managementul dupa ureche, de unul singur, fara sa asculkti de nimeni, la ce duce ? La bunastarea totala ? la raiul pe pamant ? de-aia trebuie dati oameni afara, fiindca sunt salarii compensatorii mari prevazute in CCM ? fiindca unii refuza sa fie sclavi pe plantatie ? unde sunt locurile de munca promise de guvern ? deocamdata avem noi locuri de munca in somaj !!! atat ! pardon, mai avem si noi taxe, ca nu erau destule alea lui poc-boc. In care tara normala creste pretul la energie cand cererea scade si oferta creste ? in tara lui borzalau si a lui pontalau ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb