BBC: "Incendiul la o mină din Kazahstan a provocat cel puţin 21 de morţi"

T.B.
Internaţional / 28 octombrie 2023

BBC: "Incendiul la o mină din Kazahstan a provocat cel puţin 21 de morţi"

Cel puţin 21 de persoane au murit într-un incendiu produs la o mină din Kazahstan, deţinută de gigantul siderurgic ArcelorMittal, transmite bbc.com.

Incendiul a avut loc în aceeaşi zi în care preşedintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a ordonat oprirea investiţiilor în companie, deoarece doreşte ca aceasta să fie naţionalizată, informează sursa citată.

Alte 23 din cele 252 de persoane care lucrau la mina Kostenko sunt încă dispărute, a declarat ArcelorMittal Termitau, unitatea locală a companiei, iar până în prezent, 18 persoane au primit îngrijiri medicale, menţionează sursa precizată.

El a cerut oprirea "cooperării investiţionale", iar guvernul a spus că finalizează un acord pentru naţionalizarea companiei care conduce cea mai mare fabrică de oţel din ţară, informează bbc.ro.

Acesta este al doilea incident mortal din ultimele două luni la un site operat de ArcelorMittal din Kazahstan. În august, patru mineri au fost ucişi după ce a izbucnit un incendiu la mina Karaganda, potrivit sursei.

Şi în noiembrie 2022, cinci persoane au murit şi alte patru au fost internate în spital după o scurgere de gaz metan la o mină din aceeaşi zonă, relatează bbc.ro.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb