BBC MUNDO: Opt întrebări de bază pentru a înţelege ce se întâmplă în Grecia

Guvernul elen le-a propus creditorilor săi internaţionali un plan de reformă ce include o semnificativă creştere a impozitelor şi reduceri de pensii, pentru a obţine un nou ajutor financiar, de peste 53 miliarde euro, relatează BBC Mundo.

Propunerea, ce va fi analizată într-o reuniune a membrilor Uniunii Europene, duminică, vine după ce a fost respinsă, în urma unui referendum, propunerea făcută de Troikă - Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană). La referendum, 60% dintre votanţi au spus "NU" ajustărilor propuse de Troikă.

Dar, după o serie de zile de discuţii cu partenerii din zona euro, Guvernul lui Alexis Tsipras pare dispus să cedeze. Însă, nimic nu este definitivat, deocamdată.

Cu viitorul Greciei încă în balanţă, BBC prezintă un ghid, pentru a înţelege criza elenă cu ajutorul a opt întrebări fundamentale.

1.Care este cauza crizei elene?

Baza crizei elene este o datorie de circa 320 miliarde euro (aproximativ 358 miliarde dolari), pe care Grecia nu o poate achita.

Explicaţia cea mai simplă pentru această datorie este că, timp de mai mulţi ani, ţara a cheltuit mai mult decât a produs şi a finanţat aceste cheltuieli din împrumuturi.

Grecia a făcut acest lucru dinainte de adoptarea euro, iar trecerea la moneda unice, în 2001, nu a schimbat lucrurile, aşa cum, în teorie, ar fi trebuit să se întâmple.

Cheltuielile publice, de exemplu, au crescut cu 50% în perioada 1999 şi 2007, cu mult mai mult comparativ cu alte ţări din zona euro.

Şi, împreună cu problemele de corupţie şi evaziune, recunoscute chiar de autorităţile elene, s-a ajuns la un deficit mult superior nivelului de 3% din PIB cerut de reglementările privind moneda unică.

Împrumuturile nedeclarate zonei euro, la rândul lor, au făcut ca datoria să depăşească semnificativ plafonul de 60%, stabilit ca limită pentru ţările din zona euro: în prezent se estimează că s-ar cifra la 177% din PIB. Principalii creditori sunt Germania (cu 68,2 miliarde euro), Franţa (43,8 miliarde euro), Italia (38,4 miliarde euro), Spania (25 miliarde euro), FMI (21,4 miliarde euro), BCE (18,1 miliarde euro), Olanda (13,4 miliarde euro), SUA (11,3 miliarde euro), Marea Britanie (10,8 miliarde euro), Belgia (7,5 miliarde euro), Austria (5,9 miliarde euro) şi Finlanda (3,7 miliarde euro).

Problema, însă, a devenit urgentă atunci când criza financiară globală a limitat accesul elen la credite, ceea ce a motivat intervenţia altor ţări din zona euro, îngrijorate de impactul unei încetări de plăţi sau default.

Însă, în opinia multor analişti economici, măsurile de austeritate impuse drept condiţie pentru un ajutor financiar nu au făcut decât să agraveze situaţia.

2. Ce s-a făcut pentru ieşirea din criză?

Primul pachet de ajutor financiar pentru Grecia a fost aprobat de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în mai 2010.

În acel moment, s-au pus la dispoziţia Guvernului elen 110 miliarde euro (circa 120 miliarde dolari) pentru a-şi onora obligaţiile faţă de creditori, pe atunci în majoritate bănci private din regiune.

Imediat însă, a fost evident că acea sumă nu va fi suficientă, motiv pentru care, un al doilea ajutor a ridicat suma totală la 240 miliarde euro.

Şi, în ambele cazuri, drept condiţie pentru acordarea banilor, a fost identificată o serie de măsuri de austeritate. Aceste măsuri au inclus tăieri drastice ale cheltuielilor publice, impozite mai mari şi reforme privind sistemul de pensii şi piaţa muncii.

Dar, actualul Guvern elen, care a venit la putere la începutul anului, cu o platformă anti-austeritate, a încercat să renegocieze unele dintre aceste condiţii, în vederea obţinerii unui nou ajutor financiar. Aceasta a dus la o criză a negocierilor, care, pentru moment, au fost întrerupte.

Dar, acum, Grecia pare dispusă să accepte cea mai mare parte a condiţiilor creditorilor săi, în schimbul a 53,5 miliarde euro în plus şi o restructurare a datoriei iniţiale.

3. Care a fost impactul măsurilor anti-criză? Au funcţionat?

Pentru a afla dacă măsurile asociate ajutorului financiar au funcţionat, mai întâi trebuie stabilit care a fost obiectivul principal al acestora.

Dacă ceea ce se urmărea era protejarea euro, de exemplu, atunci pare că au funcţionat. Deşi doar pentru moment.

Efectiv, împrumuturile coordonate de FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană au ajutat la reducerea impactului crizei elene asupra monedei unice.

Însă, economişti precum Paul Krugman şi Joseph Stiglitz - câştigători ai premiului Nobel în 2008 şi, respectiv, 2001 - consideră că măsurile nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi situaţia sau perspectivele Greciei.

De fapt, se estimează că economia greacă s-a redus cu 25% de la demararea programelor de austeritate, ceea ce a accentuat dependenţa de creditele externe.

Şi impactul măsurilor asupra populaţiei elene a fost brutal: rata şomajului, de 26%, este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană, iar în rândul tinerilor aceasta depăşeşte 60%. Şi sunt deja milioane de cetăţeni greci care trăiesc sub limita sărăciei.

Această situaţie a fost, de fapt, cea care a adus la putere Syriza, partidul care a ştiut cel mai bine să se folosească de nemulţumirea generată de măsurile de austeritate.

Iar intenţiile actualului Guvern de stânga de a renegocia condiţiile ce au dus la criză au determinat ceea ce pare a fi momentul cel mai critic. Sau, cel puţin, un moment ce ar putea avea importante consecinţe pentru moneda unică.

4. Care este situaţia actuală?

Scenariul cel mai temut la debutul crizei - o încetare de plăţi - a început să devină realitate în noaptea de 30 iunie, când Grecia nu a reuşit să achite tranşa de 1,5 miliarde euro (circa 1,78 miliarde dolari) către FMI.

Grecia a devenit astfel prima ţară dezvoltată care a intrat în incapacitate de plată faţă de FMI. Aceasta a fost cea mai mare neplată din istoria organismului internaţional, deşi, tehnic, Grecia nu a fost declarată în default.

Şi, tot pe 30 iunie, a expirat şi programul de ajutor financiar, după ce Guvernul elen nu a acceptat ultima serie de condiţii impuse de Troika, pe care le-a considerat "umilitoare".

Însă, anterior, Guvernul lui Alexis Tsipras anunţase că va lăsa decizia finală pe seama cetăţenilor, motiv pentru care a convocat referendumul. Majoritatea grecilor - 61% dintre votanţi - au respins măsurile de austeritate.

Dar, pentru a evita o decapitalizare mai mare a băncilor, Guvernul a trebui să dea un "decret financiar", care a limitat retragerile din bănci la maximum 60 de euro pe zi.

Şi, cu banii pe punctul de a se epuiza, Grecia a terminat prin a le prezenta creditorilor săi un nou plan de ajutor, care conţine majoritatea măsurilor respinse de populaţie.

Acest plan va fi analizat sâmbătă de miniştrii Economiei din zona euro şi duminică va fi supus aprobării la reuniunea UE.

5. Care sunt punctele cele mai controversate?

Iniţial, Guvernul grec solicita mai mult timp pentru implementarea reformei sistemului de pensii - una dintre principalele cerinţe ale creditorilor - şi voia menţinerea unor excepţii în ceea ce priveşte TVA în insule, care sunt principalele destinaţii turistice ale ţării.

Dar, în propunerea sa de joi, 9 iulie, Tsipras a acceptat majoritatea condiţiilor creditorilor. Chiar a venit cu unele în plus.

Astfel stând lucrurile, principalul punct de dispută în momentul de faţă pare a fi solicitarea privind restructurarea datoriei făcute de Grecia.

Multe ţări însă au dat de înţeles că nu au încredere în voinţa politică a actualului Guvern de a implementa reformele cerute de Bruxelles şi Berlin. De fapt, pentru mulţi, principalele divergenţe deja nu mai sunt atât tehnice cât politice.

Înainte de referendum, erau voci care acuzau principalii lideri din zona euro că vor să înlăture Guvernul Tsipras pentru a evita ca poziţia anti austeritate a acestuia să contamineze şi alte ţări ale zonei. Iar tendinţa de a utiliza Grecia drept exemplu pentru alţii pare că a dominat negocierile.

6. Şi atunci, pentru ce au votat grecii?

Întrebarea pusă la referendum a fost extrem de specifică, redactată într-un limbaj destul de tehnic, nu prea uşor de înţeles.

"Trebuie acceptat acordul propus, care a fost prezentat de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional la reuniunea Eurogrupului din 25 iunie 2015 şi care constă din două părţi, ce constituie propunerea lor comună?", se putea citi pe buletinul de vot, pe care, ulterior, se specificau titlurile documentelor în discuţie. Iar, apoi, se ofereau două opţiuni simple: Da sau Nu.

Punctele centrale ale propunerii respinse erau o creştere a bazei TVA şi o reducere drastică a numărului persoanelor care pot opta pentru o pensionare anticipată.

Creditorii cereau, de asemenea, mai multe măsuri pentru reducerea evaziunii fiscale şi combaterea corupţiei.

Guvernul elen, la rândul său, susţinea că cererile specifice impuse de Troika, în afară de faptul că erau prea puţin eficiente, erau umilitoare şi, de aceea, inacceptabile.

Şi pentru ei întrebarea era mult mai simplă: dacă grecii trebuiau să continue să sufere din cauza mai multor măsuri de austeritate sau nu.

Tsipras a avertizat, în plus, că, în cazul unui vot "Da" va respecta decizia grecilor, dar nu va rămâne pentru a implementa propunerea Eurogrupului. Însă victoria unui "Nu" nu a împiedicat demisia ministrului de Finanţe, Yanis Varufakis, care a renunţat a funcţie pentru a facilita un nou acord.

La rândul lor, liderii europeni, în frunte cu cancelarul german Angela Merkel, au afirmat că întrebarea era alta, mult mai simplă. În opinia acestora, ceea ce grecii trebuiau să decidă era dacă voiau ca ţara lor să rămână în zona euro sau nu.

7. Este inevitabilă o ieşire din zona euro, odată cu votul "Nu"?

Concesiile pe care Tsipras este dispus să le facă, în pofida victoriei obţinute, sunt cea mai bună dovadă că Executivul elen nu vrea să abandoneze zona euro. Deşi negocierile ar putea eşua.

Şi, adevărul este că nimeni nu ştie cu certitudine ce se va întâmpla în această situaţie. Nu există niciun precedent de ieşire din zona euro şi chiar vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Vitor Constancio, afirma în aprilie că nu există nicio lege care să impună expulzarea din zona euro în caz de default.

Şi, la un moment dat, Guvernul grec a insinuat că ar putea demara procese legale în cazul în care alte ţări din zona euro intenţionează să elimine Grecia din acest club.

Totuşi, dacă nu există voinţă politică pentru a menţine Grecia în zona euro, ceea ce spun actualele legi şi regulamente ale Uniunii Europene s-ar putea să nu conteze.

În fond, dacă Banca Centrală Europeană decide să oprească de tot creditele către Atena, autorităţile elene nu vor avea altă opţiune decât să înceapă să tipărească propria monedă pentru a încerca să menţină economia în funcţiune. Şi un "Grexit", cum a fost denumită ieşirea Greciei din zona euro, ar deveni o realitate.

8. Care ar fi consecinţele ieşirii Greciei din zona euro?

UE a lucrat intens pentru a încerca să izoleze euro şi zona euro de problemele din Grecia şi de un eventual Grexit.

Dar, FMI a avertizat că "riscurile şi vulnerabilităţile nu au dispărut încă" şi este dificil de prevăzut comportamentul pieţelor dacă scenariul cel mai temut de toţi devine realitate.

O posibilitate ar fi ca cei care au achiziţionat obligaţiuni ale statelor din zona euro cu mai multe probleme să înceapă să ceară plăţi mai ridicate pentru a compensa riscurile investiţiilor făcute. Asta ar influenţa negativ moneda unică şi ar creşte instabilitatea în ţările cu o "greutate mare" în economia globală.

Iar o Grecie în insolvenţă va implica pierderi importante de bani pentru o serie de ţări europene.

În plus, există şi riscul unei contagiuni politice. Mai exact, dacă ieşirea din zona euro se va dovedi o opţiune viabilă - şi inclusiv profitabilă pentru Grecia- alte state ar putea fi tentate să-i urmeze exemplul. Iar asta ar putea pune în pericol chiar Uniunea Europeană, care a situat moneda unică în centrul proiectului său de integrare.

Ieşirea din zona euro ar putea, în plus, să forţeze ieşirea Greciei din UE.

Dar, aşa cum se întâmplă cu multe alte scenarii, totul va depinde de voinţa politică şi de imaginaţia de care vor da dovadă liderii europeni.