Banca Centrală Europeană le-a spus creditorilor să se pregătească deoarece va urma o perioadă dificilă, războiul din Ucraina afectând economia iar creşterea bruscă a dobânzilor sporind volatilitatea pieţelor, a afirmat Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Repubblica, transmite Agerpres.
Băncile din zona euro tocmai depăşiseră perioada măsurilor impuse în timpul pandemiei, inclusiv politica privind dividendele, când Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie iar perspectivele economice s-au înrăutăţit din nou.
Totodată, în 2020, Banca Centrală Europeană a cerut băncilor pe care le supervizează să înceteze să mai plătească dividende, pentru a-şi păstra fondurile proprii şi a-şi folosi profiturile în vederea sprijinirii economiei afectate de pandemie. Recent, BCE a ridicat interdicţia plăţii dividendelor şi a răscumpărării de acţiuni, renunţând la o măsură de criză care a forţat creditorii să-şi păstreze capitalul în timpul pandemiei.
Autorităţile de supervizare le spun acum băncilor "să-şi reevalueze" aşteptările, inclusiv cât de mult capital au la dispoziţie, a explicat Enria.
"Am cerut băncilor să-şi reevalueze proiecţiile şi traiectoriile privind capitalul, în contextul noului cadru macroeconomic, luând în considerare şi scenariile adverse", a precizat acesta.
Preţurile mai ridicate la energie şi materii prime au dus la majorarea inflaţiei şi la încetinirea creşterii, afectând rezultatele financiare ale băncilor. Totuşi, băncile au arătat rezilienţă în 2021 şi continuă să-şi cureţe bilanţurile, în pofida creşterii numărului companiilor care au intrat în incapacitate de plată în ultimele trei luni din 2021, când s-a renunţat la măsurile de stimulare din timpul pandemiei, a declarat oficialul BCE.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2022, 19:46)
Se pare ca BCE este inafara crizei ce urmeaza... Inflatia este peste 7 las suta in zona euro dar dobanda de politica monetara este 0 ... E grav...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2022, 11:56)
Pt noi da, pt ei, care trebuie sa absoarba banii tipariti cu nemiluita, nu.