BCE: "Grecia trebuie să acţioneze urgent"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 aprilie 2015

BCE: "Grecia trebuie să acţioneze urgent"

Temerile de ieşire a ţării din zona euro duc randamentul obligaţiunilor elene la cel mai ridicat nivel din 2012 până acum

Mario Draghi respinge speculaţiile privind un posibil exit al Greciei din zona euro

Actualizare 20:05 Tsipras vrea ca instituţiile greceşti să-şi transfere fondurile la banca centrală

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a cerut astăzi, printr-un decret, ca instituţiile statului elen să îşi transfere fondurile la banca centrală din Atena, scrie Bloomberg, apreciind că demnitarul a rămas fără opţiuni ca să-şi menţină ţara pe linia de plutire.

După această mişcare, randamentele obligaţiunilor greceşti pe 3 ani au ajuns la cea mai înaltă valoare din 2012 (când ţara şi-a restructurat datoria) până în prezent.

Decizia de a trece rezervele instituţiilor de la băncile comerciale la banca centrală ar putea strânge aproape 2 miliarde euro la bugetul de stat, au spus două surse apropiate situaţiei.

(V.B.)

---

Actualizare 15:26 Nowotny, BCE: "Impactul Grexit ar fi mai mic acum decât în urmă cu doi ani"

O ieşire a Greciei din uniunea monetară nu ar avea acum acelaşi impact asupra zonei euro cum ar fi avut acum doi ani, a declarat Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, cerând guvernului de la Atena să ofere "numere" pentru ca BCE să poată acorda ajutor financiar ţării.

"Nu văd o contagiune în sens financiar şi economic", a transmis oficialul BCE, adăugând, totuşi, că nu poate prezice "efectul psihologic"

"Nu ar trebui ca toată povestea să fie supraestimată", a spus Nowotny, care a menţionat că nu se aşteaptă ca miniştrii zonei euro să ajungă la un acord la sfârşitul acestei săptămâni.

(E.D.)

---

Actualizare 12:15 Lagarde: "Grecia trebuie să pună în practică reformele promise"

Grecia trebuie să pună în practică reformele promise şi să evite intrarea în incapacitate de plată, a declarat directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, care a avertizat că răbdarea creditorilor externi în ceea ce priveşte acţiunile guvernului de la Atena se apropie de final.

"Ce trebuie să se întâmple acum este ca guvernul de la Atena, care are anumite viziuni politice, să livreze măsurile, instrumentele, reformele prin care să atingă obiectivele convenite de Grecia alături de comunitatea internaţională: restabilirea echilibrului, îmbunătăţirea economiei şi să ne asigurăm că, într-una dintre aceste zile, Grecia va reaccesa pieţele financiare de una singură, fără sprijin", a declarat Lagarde într-un interviu pentru Financial Times.

Directorul FMI a avertizat că răbdarea creditorilor internaţionali ai Greciei faţă de guvernul format de partidul de extremă stânga Syriza se apropie de sfârşit, iar luna de miere se va încheia în curând.

De asemenea, Lagarde a afirmat că guvernul trebuie să lase politica deoparte şi să ducă la îndeplinire reformele promise.

Directorul FMI a avut o întrevedere cu ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis în timpul întâlnirilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale desfăşurate săptămâna trecută la Washington, în SUA.

(E.D.)

---

Actualizare 11:05 Noyer: "Creditorii eleni ar putea rămâne curând fără garanţii pentru a obţine refinanţări de la BCE"

Creditorii eleni ar putea rămâne curând fără garanţii în vederea accesării de finanţare de la Banca Centrală Europeană dacă Atena nu ajunge la un acord cu creditorii internaţionali privind reformele, a afirmat Christian Noyer, guvernatorul Băncii Franţei, într-un interviu acordat luni publicaţiei "Le Figaro", transmite Reuters.

" Prin urmare, este esenţial ca Grecia să rezolve rapid actuala situaţie pentru a restabili încrederea", a avertizat oficialul francez.

Noyer a adăugat că o eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar fi "o traumă pentru zona euro", iar impactul economic va fi resimţit pe tot cuprinsul globului.

"Dar se ştie că cele mai dramatice consecinţe vor fi simţite de Grecia, care se va confrunta cu o criză economică majoră dacă nu-şi va rezolva problemele legate de avansul economiei şi reducerea şomajului", a avertizat guvernatorul Băncii Centrale a Franţei.

(E.D.)

---

Actualizare 10:09 Grupul de lucru european care pregăteşte negocierile cu Grecia se va reuni miercuri

Adjuncţii miniştrilor de Finanţe din zona euro se vor întâlni miercuri, cu două zile înaintea de reuniunea de la Riga a miniştrilor de Finanţe din zona euro, a declarat un oficial guvernamental grec pentru Reuters.

Autorităţile de la Atena şi creditorii săi internaţionali încearcă în continuare să ajungă la un acord care să permită deblocarea unor noi ajutoare în schimbul unor reforme, scrie Agerpres.

"Cele două părţi au căzut de acord că, miercuri, va avea loc o reuniune a grupului de lucru european" a declarat oficialul elen din apropierea discuţiilor.

În mod normal, adjuncţii pregătesc reuniunile miniştrilor de Finanţe din zona euro. Cu toate acestea discuţiile de miercuri nu sunt aşteptate să se finalizeze printr-un document care să fie supus spre aprobare la reuniunea de vineri, de la Riga, având în vedere că până acum s-au înregistrat progrese foarte mici în cursul discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali.

(Elena Deacu)

---

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, îndeamnă Grecia să acţioneze rapid, astfel încât să ajungă cât mai curând la un acord cu creditorii săi, acord care să nu permită adâncirea crizei financiare a ţării şi să înlăture temerile legate de o posibilă ieşire a acesteia din zona euro.

Draghi a afirmat, sâmbătă, că guvernul elen condus de premierul Alexis Tsipras trebuie "să facă mult mai mult" ca să demonstreze că poate respecta termenii programului de salvare a Greciei, în sumă de 240 miliarde de euro, obţinut în 2010.

"Este urgent!", a avertizat Draghi la Washington, unde a avut loc reuniunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale. Oficialul BCE a subliniat: "Toţi vrem ca Grecia să reuşească. Răspunsul este în mâinile guvernului elen".

Cu toate acestea, preşedintele BCE a respins, sâmbătă, speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro şi a reiterat că introducerea monedei unice europene a fost o decizie irevocabilă, iar investitorii nu au motiv să parieze împotriva acesteia.

Draghi şi-a susţinut punctul de vedere exprimat în urmă cu trei ani, potrivit căruia moneda euro este ireversibilă, iar statele din regiunea euro nu se vor întoarce la monedele naţionale, relatează Wall Street Journal.

"Nu există întoarcere la liră, drahmă sau orice altă monedă. Este inutil să pariezi împotriva euro. Este inutil să vinzi euro anticipând că se va deprecia", afirma şeful BCE în august 2012.

Intervenţiile lui Mario Draghi au venit după ce, vineri, obligaţiunile de stat elene au încheiat săptămâna cu cea mai proastă evoluţie din ianuarie până în prezent, pe fondul temerilor legate de o posibilă ieşire a Greciei din zona euro. Randamentul titlurilor de stat elene cu maturitatea la zece ani a urcat cu 166 de puncte de bază (1,66 puncte procentuale) săptămâna trecută, la 12,90%. Nivelul este cel mai ridicat din decembrie 2012 până în prezent.

În aceste condiţii, şi secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew, a atras atenţia, la finele săptămânii trecute: "Nu mai este timp de pierdut. Eforturile trebuie intensificate. Europa nu are nevoie de o nouă criză, Grecia trebuie să acţioneze".

Totodată, directorul general al FMI, Christine Lagarde, a spus că se aşteaptă de la guvernul grec "nu doar la o accelerare, ci şi la o aprofundare a muncii".

Grecia este acum supusă tot mai multor presiuni să grăbească prezentarea programului de reforme care să permită deblocarea unei tranşe din asistenţa financiară internaţională. Atena mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul încheiat în 2010 cu FMI, UE şi BCE, însă creditorii ţării au condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de austeritate pe care guvernul elen refuză să le implementeze ca să nu împovăreze şi mai mult populaţia.

În acest sens, ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, prezent la reuniunea de sâmbătă, de la Washington, nu a făcut decât să repete ideile pe baza cărora guvernul stângii radicale Syriza a preluat conducerea anul acesta. Varoufakis respinge austeritatea impusă de precedentul Executiv, sub presiunea creditorilor internaţionali.

Mario Draghi i-a atras atenţia lui Tsipras că Grecia trebuie să prezinte reforme clare, cu date precise, şi să fie atentă la "impactul bugetar" al iniţiativelor economice anti-austeritate.

Numai după ce va prezenta un astfel de program, guvernul de la Atena va primi tranşa de 7,2 miliarde de dolari fără de care Grecia riscă să intre în incapacitate de plată.

Totuşi, preşedintele BCE a estimat că, în prezent, zona euro este mai bine pregătită ca să facă faţă unui posibil faliment al Greciei şi chiar unei eventuale ieşiri a acestei ţări din uniunea monetară.

Miniştrii de finanţe din zona euro - Eurogroup - au programată o reuniune la data de 24 aprilie, la Riga (Letonia), unde va fi analizată situaţia Greciei. Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat, la finele săptămânii trecute, că o înţelegere privind Grecia nu va fi realizată până la momentul respectiv.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Grecia va trebui să apeleze la toate rezervele de lichidităţi ca să-şi poată plăti angajaţii din sectorul public. Sursele spun că Atena va avea nevoie de două miliarde de euro pentru plata salariilor şi pensiilor din sectorul public, iar acestea ar fi "ultimele lichidităţi" de care mai dispune statul elen.

Reformele în curs de negociere între Grecia şi creditori sunt esenţiale, dar ţara are nevoie de flexibilitate pentru stimularea cererii, declară preşedintele SUA Barack Obama.

"Grecia trebuie să iniţieze reforme, să colecteze impozite, să-şi reducă birocraţia", a afirmat Obama, la Casa Albă, într-o conferinţă de presă comună cu premierul italian Matteo Renzi.

Temerile de o eventuală ieşire a Greciei din zona euro au generat, vineri, scăderi puternice pe pieţele acţiunilor din Europa. Indicele ASE al Bursei din Atena a coborât cu 3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb