BCE sprijină reformarea Mecanismului European de Stabilitate

D.I.
Internaţional / 13 aprilie 2018

BCE sprijină reformarea Mecanismului European de Stabilitate

Banca Centrală Europeană (BCE) sprijină propunerile de extindere a competenţelor actualului Mecanism european de stabilitate (MES), cu condiţia păstrării actualei denumiri, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Liderii UE vor discuta în luna iunie consolidarea Mecanismului european de stabilitate (MES), înfiinţat în 2012 de statele membre ale zonei euro, şi transformarea sa într-un posibil Fond Monetar European care ar putea să se substituie Fondului Monetar Internaţional pentru a veni în ajutorul ţărilor din zona euro care trec prin dificultăţi financiare.

Într-o opinie publicată ieri, BCE s-a declarat în favoarea extinderii sarcinilor MES apreciind că propunerea UE este "un prim pas important", chiar dacă noi reforme vor fi "esenţiale", în special pentru extinderea instrumentelor financiare ale MES.

Cu toate acestea, BCE a avertizat că Mecanismul nu ar trebui redenumit Fond Monetar European, în condiţiile în care termenul "monetar" ar fi incorect şi ar putea genera confuzie cu privire la cine este responsabil de politica monetară, care este sarcina BCE.

Acest punct de vedere a fost exprimat şi de guvernatorul Bundesbank, Jens Weidmann, membru în consiliul guvernatorilor BCE, care într-un discurs ţinut la Berlin a subliniat că "sarcinile şi obiectivele MES nu sunt monetare şi nu au de a face cu moneda, ci sunt mai degrabă fiscale sau economice".

Comisia Europeană ar dori ca Mecanismul European de Stabilitate să devină o instituţie a UE care să fie guvernată de un tratat separat semnat de ţările din zona euro. Bruxellesul propune înfiinţarea unui Fond Monetar European bazat pe actualul MES, o instituţie interguvernamentală de gestionare a crizelor înfiinţată de zona euro în timpul crizei financiare.

Noul Fond ar păstra arhitectura şi prerogativele MES, însă ar urma să devină o instituţie comunitară. De asemenea, FME ar urma să dobândească şi rolul de "creditor de ultima instanţă" pentru a facilita rezoluţia ordonată a băncilor aflate în curs de a intra în dificultate.

În prezent, sarcina principală a Mecanismului European de Stabilitate (MES) este să acorde împrumuturi guvernelor care au fost excluse de pe pieţele financiare, în schimbul unor reforme care repun economiile lor pe o bază sănătoasă. Acest lucru a fost valabil în cazul Greciei, Irlandei, Portugaliei, Spaniei şi Ciprului în ultimii ani.

Pe lângă oferirea de credite pentru statele membre care trec prin dificultăţi financiare, viitorul Fond Monetar European ar constitui şi un finanţator pentru fondul de rezoluţie bancară. De asemenea, pentru a fi mai agil decât MES în situaţii de criză, Fondul Monetar European ar urma să poată lua decizii cu votul majorităţii statelor membre, în loc de unanimitatea cerută în prezent. În plus, Fondul Monetar European va putea dezvolta noi instrumente financiare care să poată fi utilizate pentru a oferi sprijin suplimentar statelor afectate de şocurile financiare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb