BCE va superviza băncile din zona euro

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 septembrie 2013

BCE va superviza băncile din zona euro

Parlamentarii europeni au acordat ieri noi puteri Băncii Centrale Europene (BCE), aceasta urmând să se ocupe de supervizarea celor aproape 6.000 de bănci din zona euro, primul pas în constituirea uniunii bancare. Astfel, cu majoritate de voturi, eurodeputaţii au aprobat ieri crearea unui mecanism unic de supervizare bancară. Această etapă a durat mai mult timp decât se preconiza, iar votul, programat iniţial pentru ziua de marţi, a fost amânat cu două zile în condiţiile în care Parlamentul a cerut dreptul de a urmări activităţile viitorului supervizor bancar. Pentru a obţine aprobarea Parlamentului au avut loc negocieri între preşedinţii Parlamentului European şi Băncii Central Europene, Martin Schulz şi Mario Draghi.

Potrivit termenilor acordului, BCE va trebui să prezinte Parlamentului cele mai importante informaţii din procesul verbal al autorităţii de supervizare. De asemenea, nominalizarea primilor doi oficiali ai acestei autorităţii va trebui aprobată de eurodeputaţi.

Martin Schulz a salutat "un acord inedit în Uniunea Europeană". La rândul său, comisarul european pentru Servicii Financiare, Michel Barnier, a estimat că acesta este "cel mai important vot pentru Europa de la crearea euro", subliniind că înfiinţarea uniunii bancare va permite restabilirea încrederii în moneda unică.

Banca Central Europeană ar urma să devină singurul organism de supervizare bancară începând din a doua jumătate a lui 2014. Următorul pas în crearea uniunii bancare este înfiinţarea unei autorităţi care să se ocupe de băncile cu probleme şi un sistem de garantare a depozitelor bancare. Michel Barnier a recunoscut, potrivit Agerpres, că există divergenţe între statele membre dar a pledat pentru ca negocierile să se finalizeze înainte de sfârşitul anului şi cel mai târziu în luna martie a anului următor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb