BCR l-a numit în funcţia de economist-şef pe Horia Braun

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 noiembrie 2016

BCR l-a numit în funcţia de economist-şef pe Horia Braun

Banca Comercială Româ-nă (BCR) l-a numit în funcţia de economist-şef pe fostul director de investiţii al societăţii de administrare a investiţiilor NN Investment Partners Cehia, Horia Braun, potrivit unui comunicat de presă.

Braun îl înlocuieşte pe Radu Crăciun, care a ocupat această funcţie până în luna aprilie a acestui an.

Radu Crăciun, care a fost economistul-şef al BCR timp de doi ani, a fost validat ca preşedinte al fondului de pensii BCR Pensii în aprilie, potrivit News.ro.

Horia Braun, care va prelua noua funcţie de la 1 ianuarie 2017, are o experienţă de 15 ani în cercetare financiară şi în managementul investiţiilor.

El a lucrat cinci ani în Banca Naţională a României (BNR), în perioada 2002-2007, dintre care trei ani a ocupat funcţia de director al serviciului de modelare din cadrul direcţiei modelare şi prognoze macroeconomice.

Între septembrie 2007 şi aprilie 2009, potrivit profilului de pe LinkedIn, el a fost manager specializat pe instrumente cu venit fix în cadrul societăţii de administrare a investiţiilor ING Investment Management.

Între mai 2009 şi februarie 2013, Braun a ocupat funcţia de director de investiţii din cadrul ING Pensii.

"În aprilie 2013 a fost numit director general al NN Investment Partners până când a fost relocat în Cehia pentru a prelua funcţia de director de investiţii pentru regiune, având în administrare active de patru miliarde de euro", se arată în comunicat.

BCR a obţinut un profit net de 1,145 milioane lei (254,4 milioane euro) în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 26,7% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb