BCR Leasing IFN a relansat, ieri, site-ul web pentru revânzarea maşinilor recuperate de la clienţi într-o formulă care permite ofertarea online în timp real, clienţii putând transmite oferta către echipa de vânzări chiar în timp ce vizualizează maşina pe site iar în cazul în care oferă cel mai bun preţ, în termen de maxim trei zile pot deveni deja proprietarii produsului, potrivit unui comunicat al instituţiei.
În noua concepţie, site-ul de revânzare al BCR Leasing permite selecţia produselor în funcţie de criterii precum: număr de kilometri, an de fabricaţie, marcă, model, categorie, tip de combustibil şi oferă clienţilor - într-o secţiune distinctă - informaţii de ultimă oră despre produsele puse în revânzare în ultimele 5 zile.
Bogdan Ionuţ Speteanu, Director General al BCR Leasing, a declarat: "Clienţii noştri pot cumpăra acum produsele puse în revânzare de BCR Leasing la preţuri competitive, pe care le stabilim în urma unei expertize făcute de evaluatori atestaţi de ANEVAR. În plus, cumpărătorii beneficiază de consultanţă gratuită pentru alegerea celei mai potrivite oferte de finanţare, iar în cazul autoturismelor au garanţia unor kilometri reali. Majoritatea vehiculelor propuse spre revânzare sunt deja înmatriculate iar clienţii nu trebuie să facă efortul suplimentar de a plăti taxa de înmatriculare, aşa cum se întâmplă cu vehiculele second hand importate".
BCR Leasing IFN este prezentă pe piaţa românească de leasing din anul 2001, că subsidiară a Băncii Comerciale Române, parte a puternicului grup financiar central-european ERSTE Group.