BCR recepţionează, în medie, 15.000 de apeluri telefonice zilnic

S.B.
Bănci-Asigurări / 15 aprilie 2020

BCR recepţionează, în medie, 15.000 de apeluri telefonice zilnic

Banca Comercială Română recepţionează, în medie, 15.000 de apeluri telefonice zilnic, în creştere cu 96%, odată cu extinderea serviciilor financiare la distanţă, banca anunţând că a deschis încă două noi centre de contact iar alte trei sunt în pregătire, potrivit Agerpres.

Astfel, la Contact Center-ul BCR se recepţionează, în fiecare zi, în medie, 15.000 de convorbiri telefonice, timpul mediu de aşteptare a crescut la 10-15 minute, de 10 ori mai mult decât timpii înregistraţi anterior, iar durata medie a unui apel a urcat la peste 6 minute, cu 20% mai mare faţă de regimul normal.

Evoluţiile sunt o urmare firească a măsurilor de distanţare socială impuse de autorităţi, în contextul pandemiei COVID-19, ceea ce a dus la creşterea ponderii clienţilor BCR care îşi doresc accesarea serviciilor financiare, precum şi a măsurilor de suport, de la distanţă - fie online, fie telefonic.

"Noi ne-am extins deja capacităţile de preluare, pentru a răspunde nevoilor clienţilor noştri. Am mai deschis două noi centre de contact şi ne pregătim de operaţionalizarea a încă trei, cu aproape triplarea liniilor de comunicaţii existente. În ultimele zile, am ajuns chiar la un record de 16.000 de apeluri pe zi, dar cu un timp de aşteptare în medie de 10-15 minute care, în anumite momente ale zilei, ajunge la doar 4-5 minute, graţie mobilizării exemplare a colegilor mei. Suntem conştienţi că mai pot exista şi excepţii, dar aş vrea să le transmit clienţilor noştri că facem tot ce este uman posibil să le stăm la dispoziţie. Îi rugăm pe clienţii noştri să aibă răbdare cu noi şi, dacă este posibil, să evite orele de vârf din prezent, care, în general, se înregistrează în fiecare zi între 11.00-16.00. Suntem funcţionali non-stop, 24/7, în trei ture, care acoperă întreg intervalul unei zile", a declarat Ramona Badea, Şef Departament Contact Center BCR.

BCR a decis, de la izbucnirea pandemiei, să îşi extindă serviciile şi produsele care pot fi accesate, atât în mediul online, cât şi telefonic.

Prin George, platforma de mobile & internet banking, clienţii au posibilitatea, încă de anul trecut, să îşi gestioneze complet relaţia cu banca 100% online: vizualizare conturi, generare extrase, blocare şi deblocare carduri, mărire limită de acces la cash prin card, plată facturi de furnizori, accesare & obţinere credit de nevoi personale sau refinanţare credite de la alte bănci, asset-management, asigurări şi multe altele. Ca urmare a acestor investiţii în digitalizare, în luna martie numărul de autentificări la platforma George a crescut cu peste 100%, iar deschiderile online de cont George au avansat cu mai bine de 150%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru a veni şi în sprijinul persoanelor izolate, care nu sunt atât de familiarizate cu tehnologia, BCR a extins şi gama de operaţiuni disponibile printr-un simplu telefon în Contact Center. Astfel, în prezent se pot efectua următoarele: verificare cont curent; asistenţă de specialitate în utilizarea serviciilor de Internet şi Mobile Banking; asistenţă de urgenţă si suport utilizare pentru carduri; preluare acord livrare carduri noi la domiciliu; plată facturi (în limita unei singure facturi şi a unei sume maxima de 300 de lei); informaţii personalizate şi generale despre produsele şi serviciile BCR; transferuri bancare prin serviciul Alo24; actualizare de date.

De asemenea, banca oferă câteva sfaturi utile pentru clienţii care apelează Contact Center-ul BCR.

"Suntem disponibili 24/7. Apelurile se preiau 24 de ore din 24. Ar fi recomandabil să apelaţi în afara intervalului 11:00-16:00, când recepţionăm cel mai mare volum de interacţiuni. Pregătiţi-vă pentru un timp de aşteptare de câteva minute. Acesta poate să varieze în funcţie de intervalul ales. Fiţi înţelegători cu colegii noştri din Contact Center. Ei se numără printre colegii noştri din prima linie, alături de cei din sucursale, care continuă să vină la serviciu în fiecare zi pentru ca voi să utilizaţi serviciile bancare în siguranţă. Contact Center-ul BCR este funcţional non-stop, la următoarele numere de telefon: 2227 - număr cu tarif normal apelabil din reţelele naţionale fixe/mobile Telekom, Orange, Vodafone, RDS-RCS - sau +4.021.407.42.00 - număr cu tarif normal, apelabil din străinătate", se spune în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb